La 28 iunie 1940 Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, care făceau parte din Regatul României, au fost invadate de Uniunea Sovietică. Armata Roșie a trecut Nistrul, după ce Stalin bătuse palma cu Hitler, mulți dintre intelectualii și gospodarii care nu au reușit să se refugieze peste Prut, au fost uciși de NKVD.
“Deseori fac asemănătoare între ce s-a întâmplat la 28 iunie 1940 și războiul din Ucraina. Adică ce a fost “până” și “după”. La fel la noi până la 28 iunie 1940 lumea se bucura de viață, muncea pașnic, își creșteau și educau copiii în liniște. “După” a însemnat genocid, despărțiri, deportări, etc. La 28 iunie 1940, începând cu ora 14.00, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa sunt invadate de Armatele Sovietice și de un număr foarte mare de agenţi ai poliţiei secrete (NKVD), ne zice profesorul de istorie Mihai Zeamă. Chiar din primele ore se operează arestări şi condamnări la moarte. Chiar la 28 iunie 1940 este împuşcat la Cosăuţi căpitanul Epure, la Soroca sunt împuşcaţi comisarul Murafa mai mulţi funcţionari şi chiar cetăţeni de rând. Alţii au fost arestaţi şi duşi la Chşinău, unde majoritatea au fost împuşcaţi in subsolul fostului Consulat al Italiei, transformat de sovietici în închisoare. Printre cei ucişi era şi un tânăr de 18 ani din Hristici – Timofei Bostan, dar numele majorităţii celor omorâţi în primele zile de ocupaţie nu le vom mai afla. Chiar şi cei doi soroceni care au ieşit cu drapelul roşu în întâmpinarea armatei sovietice, în curând vor fi deportaţi. Mulţi soroceni vor lua calea refugierii. Pe parcursul anului 1940 – 1941 arestările vor continua şi vor culmina cu deportările în masă din 12 – 13 iunie 1941.”
Printre cei care mai țin minte această zi este și profesorul Dumitru Andrieș, anterior acesta ne-a povestit în cadrul emisiunii „Interviu cu Soroceni” despre ocupația din 1940 și eliberarea din 1941, a cărui martor ocular a fost.
Printre cei care a avut de suferit de pe urma ocupării Basarabiei a fost și profesorul Paul Vataman. “Om de o vastă cultură, de un profesionalism impecabil, personalitate eminentă a renaşterii naţionale din Basarabia în perioada interbelică, scriitor, cercetător, director la Liceul teoretic din Soroca „A. D. Xenopol”, bun prieten şi coleg mărinimos, tată și soț, aflăm dintr-un articol anterior semnat de Tudor Ciobanu, de la Agenția Națională Arhive și regretatul Nicolae Bulat, de la Muzeul de Istorie și Etnografie Soroca. De la 1 septembrie 1925 până la 1 iulie 1940, a lucrat la Liceul „A. D. Xenopol” din Soroca. Ca pedagog activează în Asociaţia corpului didactic din judeţul Soroca, corespondent activ al revistei “Solidaritatea”, ducând mereu de pe paginile ei o polemică cu colegii despre istorie ca obiect, ca proces, ca factor educativ. Profesor titular definitiv cu 2 gradaţii. El cutreieră satele judeţului, ducând un lucru enorm de cercetare a trecutului şi prezentului, de propagare a cunoştinţelor şi culturii româneşti. Paul Vataman astfel devine posesorul unei colecţii de manuscrise şi documente basarabene, redactate de el personal. Colecția a fost salvată, ajungând în Țară. Un rol important a jucat Paul Vataman în viaţa culturală a judeţului. A fost vicepreşedintele Căminului judeţean cultural. Nu era nici o manifestare culturală la care să fi nu luat parte Paul Vataman. (…) Ziua de 28 iunie 1940 a fost pentru mulţi basarabeni o zi de hotar. Viaţa, activitatea şi bunăstarea multor soroceni a depins de hotărârea celor mari de la putere şi domnie. Tot ce a fost până la 28 iunie rămăsese undeva în trecut, ca un vis. Acele judecăţi ale “duşmanilor poporului” care aveau loc peste Nistru, în ţara sovietelor, și care părea că nu ne privesc pe noi şi că erau undeva departe au devenit aievea odată cu ocuparea Basarabiei de către Armata Roşie. Paul Panteleimon Vataman a fost reținut de către instituția NKVD-ului din raionul Ocnița a RSS Moldovenească la 25 iunie 1941. A fost pus sub cercetare, fiind învinuit de încălcarea prevederilor articolelor nr. 54.1 și 54.2 din Codului penal a RSS Ucrainene și a articolelor 58.1 și 58.2 din Codul penal al RFSS Ruse. Conținutul acestor articole se rezuma la activitatea contrarevoluționară și trădare de patrie. Evenimentele din cel de-al Doilea Război Mondial de pe frontul de est i-a determinat pe sovietici să-i evacueze pe reținuții și arestații care se aflau pe teritoriul RSS Moldovenească. Paul Vataman a fost întemnițat în închisoarea NKVD din orașul Penza, RFSS Rusă. Acolo, începând cu 22 octombrie 1941, s-au desfășurat acțiunile de cercetare a învinuirilor, fiind plasat în arest preventiv. Procesul de judecată nu a avut loc. La 19 martie 1942, Paul Panteleimon Vataman a decedat.”
Unii soroceni care s-au evacuat peste Prut, au colaborat cu autoritățile sovietice fiindcă aici, în Basarabia ocupată, le-au rămas oamenii dragi. Printre aceștia este și un fost primar al Sorocii. “La 28 iunie 1940, când sovieticii încep ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, multă lume nu reuşeşte să se evacueze în dreapta Prutului. Alţii nici nu au dorit să plece, întrucât considerau că „poporul nu trebuie lăsat fără păstori”. Majoritatea reprezentanţilor elitei basarabene interbelice au fost reprimaţi imediat fără milă de către ocupanţi, prin execuţie sumară sau deportare în Siberia. Mai puţin se ştie însă despre unii lideri basarabeni care au devenit agenţi ai poliţiei politice sovietice, care au ajutat la deconspirarea persoanelor loiale României, a celor care aveau merite deosebite faţă de Ţară sau continuau să fie în serviciul guvernului român în teritoriile invadate de vecinul estic în 1940-1941. Este şi cazul unui fost primar al oraşului Soroca, Vasile Leviţchi, care a plecat în dreapta Prutului pe 28 iunie 1940. Evacuarea s-a făcut atât de repede încât nu a reuşit să-şi ia nici măcar copiii. Pe teritoriul Basarabiei ocupate de sovietici rămăseseră fiica sa, fiul şi o nepoţică. Leviţchi era membru al comisiei de repatriere a basarabenilor, condusă de judecătorul Giga, apropiat a lui Halippa. Se poate presupune că anume Halippa l-a recomandat pe Leviţchi în acea comisie. El nu avea de unde să ştie că Leviţchi va fi racolat în scurt timp de serviciile secrete sovietice. Propunerea de colaborare i-a fost făcută direct de reprezentanţii sovietici în Comisia mixtă româno-sovietică, a cărui membru era Leviţchi. Sugestia a fost dată sovieticilor chiar de acesta din urmă la o întrevedere de pe podul Iaşi-Ungheni, el făcând aluzie la faptul că dacă autorităţile sovietice l-ar ajuta să-şi repatrieze copiii şi nepoţica, ar fi de acord să devină agent sovietic. Sovieticii acţionează cu precauţie şi preferă mai întâi să o racoleze pe fiica lui Leviţchi şi soţul acestuia, rămaşi în Basarabia, sub pseudonimul de „Antena” şi, respectiv, „Avocatul”. Aceşti doi agenţi au oferit NKGB-ului sovietic informaţii despre „elemente contrarevoluţionare”, primind în schimb onorarii importante. Cu câteva zile înainte de începutul războiului pe Frontul de Est (22 iunie 1941), NKGB-ul de la Chişinău este autorizat personal de către V. N. Merkulov, şeful NKGB-ului din URSS, să-i trimită peste Prut pe agenţii „Antena” şi „Avocatul”, lăsându-l drept ostatic pe fiul lui Leviţchi. Acesta a fost mobilizat în Armata Roşie şi a plecat cu administraţia sovietică dincolo de Nistru. La sfârşitul anului 1941- începutul anului următor, organele sovietice recunoşteau că i-au pierdut urma lui Vasile Leviţchi şi fiului acestuia. Adunau însă informaţii cu privire la aceştia şi, din date neverificate, reieşea că V. Leviţchi revenise după 22 iunie 1941 la Soroca. Nu se ştie dacă acesta a acceptat să servească în continuare interesele sovietice, pentru a-i salva viaţa fiului său. Dacă sovieticii l-ar fi găsit pe acesta, presupunem că tatăl său ar fi continuat să colaboreze cu NKGB-ul sovietic. Nu putem şti însă ce s-a întâmplat după aceasta şi în ce măsură colaborarea lui Leviţchi cu Moscova a fost doar una care făcea parte din strategia de supravieţuire şi de salvare a copiilor săi, şi nu una care să devină permanentă, ca scop în sine. Cercetările uterioare ar putea să ne dea un răspuns clar asupra acestui subiect.”
Deși am fost eliberați peste un an, Uniunea Sovietică a reocupat aceste teritorii în 1944, iar “roadele” au apărut în scurt timp – foametea organizată, deportările, colectivizarea forțată, nimicirea a mii de oameni nevinovați doar pentru că nu împărtășeau viziunea ocupanților, sărăcirea populației ș.a., iar multe dintre efectele acelor vremuri persistă și astăzi.
