Ministrul de Interne, Daniella Misail-Nichitin, a efectuat o vizită de lucru la Soroca

0
83

 Siguranța unei comunități nu se măsoară doar în statistici, ci în liniștea cu care oamenii își trăiesc viața de zi cu zi. La Soroca, acest efort este susținut zilnic de polițiști, pompieri și salvatori, care intervin, previn și rămân în dialog permanent cu cetățenii. În acest context, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a efectuat o vizită de lucru în teritoriu pentru a discuta direct cu angajații MAI despre activitatea lor și despre soluțiile necesare pentru a răspunde mai bine așteptărilor oamenilor.

La Inspectoratul de Poliție Soroca, s-a vorbit despre rezultatele înregistrate, dar și despre provocările care rămân, informează mai.gov.md. În luna ianuarie 2026 au fost înregistrate 26 de cauze penale, cu peste 13% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, în special la infracțiunile mai puțin grave. S-a constatat și o reducere a unor fapte care afectează direct ordinea publică, precum conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate.

Privind înainte, anii 2026–2027 aduc obiective noi, inclusiv în contextul integrării europene. Discuțiile au vizat modernizarea serviciilor, dotarea cu echipamente moderne și îmbunătățirea continuă a calității serviciilor oferite cetățenilor.

Un subiect important a fost creșterea numărului de infracțiuni comise prin utilizarea tehnologiilor informaționale. A fost subliniată necesitatea unei vigilențe sporite și a campaniilor de informare, în special pentru persoanele vârstnice, pentru a preveni cazurile de escrocherie. Polițiștii trebuie să fie bine pregătiți pentru a face față acestor riscuri.

De asemenea, prevenirea consumului și traficului de droguri, în special în rândul tinerilor, rămâne o prioritate. Polițiștii desfășoară acțiuni de informare în școli și licee, discutând cu elevii despre riscuri și consecințe, iar aceste activități vor fi intensificate în parteneriat cu instituțiile de învățământ.

Un rol important îl au și Consiliile de Siguranță Comunitară, care oferă un cadru de dialog între cetățeni, poliție și autoritățile publice locale. La Soroca, acestea contribuie activ la identificarea și soluționarea problemelor din comunitate.

Ministra a evidențiat necesitatea consolidării colaborării cu instituțiile responsabile de protecția drepturilor copilului și a subliniat importanța siguranței rutiere. Deși la nivel național se înregistrează o scădere a accidentelor, prevenirea vitezei excesive și combaterea consumului de alcool sau substanțe interzise la volan rămân priorități.

La Direcția Situații Excepționale Soroca, pompierii și salvatorii au prezentat bilanțul intervențiilor. În ultimul an, angajații Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au intervenit în peste 400 de situații, inclusiv la zeci de incendii. Deși sediul este construit din 2019, este necesară dotarea cu o autospecială cu scară pentru intervențiile la înălțime.

Vizita s-a încheiat la Cosăuți, unde este planificat un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, cu statut internațional, care va facilita circulația, va sprijini schimburile locale și va consolida legăturile dintre comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului.

P.S. Cu părere de rău, presa locală nu a fost informată despre vizita doamnei ministru Daniella Misail-Nichitin și, implicit, Observatorul de Nord s-a limitat doar la Comunicatul de presă al ministerului de Interne.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentÎn atenția conducătorilor auto! Acces restricționat pentru unele vehicule la frontiera cu Ucraina
Articolul următorScandalul continuă la Cosăuți, tarifele mari la biserică nemulțumesc: „Părinte ne ai de nebuni?”, „Oare cosăuțenii sunt mai bogați?” / VIDEO
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.