In memoriam: profesoara Nina Porcescu a plecat la Domnul

0
1725

Cu profundă durere și tristețe nemărginită, trăim acest sfârșit de februarie, când fosta profesoară și șefa secției muzicale a Colegiului „Mihai Eminescu” din Soroca, Nina PORCESCU, a plecat spre Lumină.

 Plecarea Dumneaei a lăsat un gol imens în sufletele noastre. Este greu să acceptăm acest pas inevitabil dintre timp și tăcere, când rămân doar amintirile despre un Om de aleasă noblețe, tărie de caracter și devotament necondiționat pentru școală și pentru discipolii săi.
Născută la 7 decembrie 1944, Nina PORCESCU a activat timp de 36 de ani în această instituție de prestigiu din Soroca, pe care a iubit-o și căreia i-a dedicat întreaga sa energie și pricepere. Din anul 1963, cu profesionalism, responsabilitate și dăruire, a contribuit la formarea și consolidarea profilului educației muzicale în cadrul colegiului, devenind un reper de competență și verticalitate în domeniu.
  Profesoară de educație muzicală, șefă a secției muzicale, deținătoare a gradului didactic superior și a numeroase diplome și distincții de stat, doamna Nina PORCESCU s-a remarcat prin înalt profesionalism, rigoare și pasiune pentru arta muzicală. A fost un adevărat specialist în domeniul Educației muzicale, un pedagog care a știut să îmbine exigența cu blândețea și disciplina cu inspirația.
  Deschisă permanent spre colaborare, dialog și inițiativă, a fost un partener de încredere pentru colegi, contribuind activ la dezvoltarea proiectelor educaționale și la consolidarea spiritului de echipă. A știut să creeze punți între generații, să susțină ideile constructive și să încurajeze performanța, fiind un model de cooperare și implicare profesională.
În calitate de diriginte, a îndrumat cu grijă și responsabilitate numeroase generații de elevi, încurajându-i să-și urmeze visurile și să-și valorifice talentul. A menținut o legătură sufletească strânsă cu absolvenții săi, rămânând pentru mulți un mentor și un sprijin constant.
 Sociabilă, energică, cu un accentuat simț al datoriei, a fost respectată și apreciată pentru generozitate, modestie și corectitudine. Prin exemplul personal, a insuflat elevilor dragostea pentru muzică, pentru carte și pentru autodepășire.
 Plecarea sa dintre noi ne lasă amintirea unui om luminos, iubitor de viață, care a trăit frumos și demn, slujind cu credință școala și educația.
Aducem sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor și prietenilor, exprimându-ne profunda recunoștință pentru tot ceea ce a fost și a realizat regretata Nina PORCESCU.
Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să o odihnească în pace și să o așeze în rândul celor drepți, de unde să vegheze asupra noastră, a celor care am respectat-o și am prețuit-o.
Colectivul profesoral al Colegiului „Mihai Eminescu” din Soroca

Articolul precedentDe la frigider și microunde, până la bicicletă ar putea aduce moldovenii din diaspora – totul se decide la ședința guvernului din 18 februarie
Articolul următorLacăt pe bunuri de peste 4 milioane de lei, într-o singură săptămână
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.