Vizita ministrului Mediului la Soroca. Planuri mari pentru gestionarea deșeurilor solide / VIDEO

0
403

În cadrul vizitei de lucru a ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, la Soroca a fost discutată problema deșeurilor solide. Ministrul a relatat despre implementarea unui sistem eficient de management al deșeurilor, care presupune, crearea a șase regiuni. Regiunea Soroca, va include raioanele Drochia, Râșcani, Glodeni, Fălești, Telenești, Rezina și Bălți.

Conform planului, această regiune va beneficia de șapte stații de transfer, iar .
studiul de prefezabilitate sugerează că această stație va fi în satul Hristici.

„Când vom veni la Soroca, în zona 7, și vom începe să implementăm proiectul,
vom aloca bani pentru închiderea tuturor gunoiștelor. Acest lucru este foarte
așteptat de primari, deoarece costă mult. Este foarte important să știți că vom
închide aceste gunoiști, dar cel mai important este să înțelegem că pentru deșeuri –
în toată lumea se achită, așa cum se plătește pentru gaz, apă și energie electrică. La
fel trebuie să plătim și pentru deșeuri dacă vrem să avem localități mai curate și să
nu ne mințim că nu producem deșeuri”, a menționat ministrul Mediului, Sergiu
Lazarencu.

Proiectul va asigura infrastructura necesară pentru toate localitățile din regiune,
incluzând tomberoane pentru sortarea deșeurilor în două fracții, crearea unui
operator regional și furnizarea de echipamente de calitate. Toate acestea vor fi
gestionate conform standardelor europene, eliminând disconfortul asociat cu
vechile gropi de gunoi.

Ministrul Lazarencu a evidențiat regiunile 5 și 8 ca fiind modele de succes în
implementarea acestui proiect. Regiunea 5, care include raioanele Ungheni,
Călărași și Nisporeni, a beneficiat de leadership-ul eficient al primarului Ambros
din Ungheni. Regiunea 8, compusă din raioanele Dondușeni, Briceni, Edineț și
Ocnița, a urmat rapid exemplul regiunii 5 datorită implicării active a primarilor
locali.

„Referitor la deșeuri, este complicat, dar se lucrează. Avem câteva proiecte care
sunt acum în derulare cu suportul Fondului Național pentru Mediu. Cred că deja
am ajuns la un nivel unde, împreună cu toți primarii din raionul Soroca, trebuie să
ne așezăm la o masă și să discutăm necesitatea de a crea o asociație de dezvoltare
intercomunitară prin care să creăm o întreprindere unică care să se ocupe de
colectarea deșeurilor din localitățile noastre. Pentru că asta ar fi și mai ieftin, ne-ar
permite să întreținem tehnica în stare corespunzătoare, să oferim un salariu decent
angajaților respectivi și să vă luăm o povară de pe spatele dumneavoastră,” a
adăugat Ion Babici, deputat.

Provocările rămân în implementarea eficientă a taxelor de salubrizare. În prezent,
doar 30% din localitățile din regiunea Soroca au stabilit aceste taxe, ceea ce face
dificilă susținerea financiară a proiectului pe termen lung. Ministrul a subliniat
necesitatea educării populației și a stabilirii unor taxe rezonabile pentru a asigura
viabilitatea economică a operatorilor regionali de gestionare a deșeurilor.

În august, va fi selectată o echipă de consultanță pentru a ghida Republica
Moldova în construirea infrastructurii necesare. Această echipă va elabora
proiectul, iar construcția efectivă este programată să înceapă la sfârșitul anului
2025 în zona 5, urmată de zona 8. Ministrul și-a exprimat dorința ca aceste regiuni
să devină modele de succes pentru restul țării.


Articolul precedentCaz șocant în Băhrinești: Un bărbat de 64 de ani, găsit mort în grădina proprie; fiul său de 30 de ani, reținut ca principal suspect
Articolul următorФЕЙК: Более 300 румынских учителей будут работать в Молдове с 1 сентября — «план по ликвидации страны запущен»

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.