VIDEO: Vestigiile de la mormântul fetei, descoperit la Mălcăuți, sunt mai vechi ca ale civilizației Maya

Cu toate că teritoriul Republicii Moldova a început a fi prospectat metodic prin cercetări arheologice de suprafaţă din primii ani postbelici, există încă multe zone puţin sau chiar deloc cunoscute din punct de vedere arheologic. Printre aceste microregiuni se numără şi moşia comunei Dărcăuţi (r-nul Soroca), din care mai fac parte satele Mălcăuţi şi Dărcăuţii Noi. Conform „Registrului monumentelor de istorie şi cultură a RSS Moldoveneşti (zona de nord)”, publicat în 1987, şi a „Repertoriului arheologic al raionului Soroca”, întocmit în 1993, în perimetrul comunei respective există doar patru situri arheologice, toate reprezentând movile funerare.

Semnalaţi în anul 1982, aceşti tumuli au fost prospectaţi prin recunoaşteri de suprafaţă, dovedindu-se a fi toţi patru puternic afectaţi de lucrările agricole, fără a se putea preciza însă structura şi apartenenţa lor cultural-cronologică. Deoarece pentru înţelegerea adecvată a realităţilor istorico-arheologice din microzona comunei Dărcăuţi este necesară nu doar cercetarea amănunţită a zonei şi a siturilor deja cunoscute, ci şi valorificarea pe plan ştiinţific a tuturor vestigiilor identificate, în rândurile de mai jos ne propunem să prezentăm un complex funerar din epocă romană descoperit în toamna anului 2015 la Mălcăuţi,  urmând evident să discutăm şi încadrarea lui etno-culturală şi cronologică.

La fel ca şi multe alte complexe arheologice, mormântul care formează obiectul acestui articol a fost descoperit întâmplător, mai exact cu ocazia săpării unei gropi pentru depozitarea silozului. Locul se află în marginea de sud-vest a localităţii, pe un mic platou format de confluenţa a două pâraie, dintre care unul este afluent de stânga al râului Căinari Excavând solul pentru groapa de siloz, la adâncimea de circa 1 m de la suprafaţa actuală a solului, muncitorii au depistat un schelet uman, având în partea inferioară a picioarelor numeroase mărgele mici de diferite tipuri, iar în alte zone câteva vase de lut şi alte obiecte.

Nerealizând iniţial că este vorba de o descoperire arheologică, muncitorii au dezafectat mormântul, adunând grămadă oasele umane şi o parte din piesele aflate asupra scheletului. Aflându-se la faţa locului, primarul com. Dărcăuţi, dl Oleg Rozimovschi, şi-a dat ulterior seama că mormântul identificat reprezintă un complex arheologic şi l-a înştiinţat în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2015 pe directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Soroca, dl Nicolae Bulat, care, la rândul său, a anunţat prompt specialiştii de la Agenţia Naţională Arheologică. Deplasându-ne în aceeaşi zi la Mălcăuţi, am prospectat vizual punctul unde s-a produs descoperirea, iar apoi am procedat, ajutaţi fiind de Oleg şi Luminiţa Rozimovschi, la recuperarea oaselor şi a inventarului mormântului, care s-a dovedit a fi însă distrus în totalitate prin lucrările de excavaţie.

Judecând după fotografiile făcute de Luminiţa Rozimovschi în timpul dezafectării mormântului şi după informaţia oferită de muncitori, precum şi pe baza urmelor păstrate în sol, am putut stabili că scheletul se găsea la adâncimea de 0,9-1,0 m de la suprafaţa actuală a solului şi avea orientarea general nord-sud. Groapa mormântului a putut fi surprinsă numai pe o mică porţiune din partea de sud-est, pe o adâncime de 2-3 cm, fiind, se pare, de formă rectangular, cu colţurile rotunjite.

Defunctul a fost depus pe spate, cu mâinile de-a lungul corpului, picioarele fiind întinse şi apropiate. Potrivit determinărilor antropologice efectuate de dna dr. Angela Simalcsik, scheletul  aparţinea unei persoane de sex feminin, cu vârsta la deces de 18-20 de ani. Mormântul conţinea un inventar relativ bogat, fiind recuperate un număr de 63 de obiecte întregi sau fragmentare:

1. Cupă de lut romană lucrată la roată din pastă fină cărămizie, acoperită cu firnis roşu cu reflexe metalice în interior şi pe partea superioară a suprafeţei exterioare. Recipientul prezintă formă tronconică, cu buza uşor invazată, prevăzută cu o nervură la bază şi cu décor constând din două linii incizate orizontale, una sub margine, iar alta sub nervură, şi fundul cu un suport inelar slab evidenţiat, având partea centrală concavată (Înălţimea=6 cm, diametrul maxim=11,3 cm). Vasul a fost găsit lângă genunchiul piciorului stâng.

   

2. Cană executată la roată din pastă fină cenuşie, cu corpul sferoidal aplatizat, gâtul larg cilindric şi toarta ruptă. Vasul a fost recuperat sub formă de fragmente şi întregit (Înălţimea=13,3 cm, diametrul maxim=12 cm).

   

   

3. Afumătoare modelată cu mâna din pastă grosieră, de formă aproximativ sferoidală, prevăzută cu perforaţii pe corp (Înălţimea=5 cm, diametrul maxim=6,5 cm)
4. Afumătoare fragmentară, cu partea superioară lipsă, lucrată cu mâna din pastă grosieră, de formă sferoidală aplatizată, prevăzută cu perforaţii pe corp (Înălţimea estimativă=4,5 cm, diametrul maxim=7 cm)

5. 

6. Fusaiolă bitronconică de lut (Înălţimea=3 cm, diametrul maxim=3,5 cm).
7. Oglindă de metal alb de formă discoidală, cu mâner lateral perforat, având una din feţe lustruită, iar cealaltă prevăzută cu un semn solar (?) în relief, şi marginea uşor reliefată. Piesa a fost spartă în bucăţi din antichitate (Lungimea=5,1 cm, diametrul discului= 4,5 cm. Locul de descoperire a pieselor de la nr. 2-6 nu a putut fi precizat.

8. 

9. Verigă de tâmplă fragmentară, lucrată din sârmă de bronz, cu capetele suprapuse şi înfăşurate, găsită în zona craniului (Diametrul verigii= 2 cm; diametrul sârmei=0,2 cm.

8-9. Două mărgele sferoidale mici din pastă de sticlă de culoare alb-gălbuie (Diametrul=0,4 cm)

10-11. O mărgică întreagă şi alta fragmentară de formă cilindrică lucrate din pastă sticloasă de culoare azurie (Diametrul=3 cm).

12. Mărgică cilindrică din pastă sticloasă neagră (Diametrul=4 cm).

    

13-19. Şapte mărgele segmentate, prevăzute cu câte şase sau şapte lobi, lucrate din pastă de sticlă translucidă, de culoare alb-gălbuie (Diametrul=6 cm, lungimea=7 cm).

20-33. 13 mărgele întregi şi una fragmentară discoidale mici, lucrate din pastă de sticlă de culoare turcoaz (Diametrul=6-7 cm).

34-55. 22(?) mărgele întregi şi fragmentare segmentate, executate din pastă sticloasă de culoare galbenă (Diametrul=4 cm, lungimea=6-12 cm).

56-57. Două mărgele prismatice cu baza hexagonal din calcar (Lungimea=6-7 cm).

58-60. Trei mărgele sferoidale de calcar (Diametrul= 8-9 cm). Toate mărgelele au fost găsite în zona gambelor şi labelor picioarelor.

61. Trei cioburi atipice de la un vas cenuşiu lucrat la roată din pastă cu nisip fin în compoziţie, recuperate din solul aruncat din groapa pentru siloz.

62-63. Două piese de silex găsite în pământul aruncat din groapa pentru siloz.

În solul săpat au fost depistate şi câteva oase umane, care, potrivit determinărilor antropologice, aparţin unui schelet de bărbat cu vârsta la deces trecută de 20 de ani (adultus sau maturus tânăr). Complexul funerar descris mai sus, după ritul şi ritualurile funerare atestate şi, în special, pe baza obiceiurilor de port şi a tipologiei inventarului, se încadrează în cultura arheologică atribuită sarmaţilor din primele secole ale mil. I d.Hr.

În ceea ce priveşte elementele de rit şi ritual constatate la mormântul de la Mălcăuţi, precum orientarea pe direcţia nord(cap)-sud(picioare) şi poziţia scheletului culcat pe spate cu mâinile şi picioarele întinse de-a lungul corpului, aceste particularităţi se întâlnesc la marea majoritate a complexelor funerare sarmatice din regiunile de la est şi sud-est de Carpaţi, indiferent dacă sunt plane, tumulare sau introduse în movile mai vechi. De asemenea, obiceiul de a depune la înmormântare în preajma defunctului a vaselor şi a fusaiolelor de lut era foarte răspândit la diferitele triburi sarmatice. Aşa cum se cunoaşte însă, respectivele elemente de rit şi ritual sunt caracteristice nu numai complexelor sarmatice, ci şi unor morminte aparţinând dacilor liberi şi, mai ales, culturii Sântana de Mureş-Cerneahov din sec. IV d.Hr., cultură arheologică care este cel mai bine documentată în spaţiul pruto-nistrean.

Alt ritual funerar semnalat la complexul de la Mălcăuţi ce-şi găseşte analogii exacte în mediul sarmatic este cel al depunerii în morminte a oglinzilor de metal, uneori sparte în fragmente, piese care în timpul vieţii erau purtate probabil ca medalioane-amulete. Descoperirea în unele aşezări şi cimitire ale dacilor liberi din regiunile extracarpatice ale României a unor oglinzi de metal alb, majoritatea prevăzute cu tamgale, constituie dovada că obiceiul de a purta asemenea piese era practicat şi de către populaţia locală, obicei care, după cum se admite, a fost preluat de la sarmaţii nomazi.

Este de subliniat însă că, deşi în unele necropole atribuite dacilor liberi se cunosc şi un număr semnificativ de morminte de înhumaţie, oglinzile de metal au apărut exclusive în morminte de incineraţie, fapt care, alături de alte dovezi, ne împiedică să atribuim complexul analizat de noi populaţiei autohtone.

Ceea ce pledează decisiv pentru apartenenţa sarmatică a mormântului antic de la Mălcăuţi sunt unele obiceiuri de port şi aspectul tipologic al inventarului de ceramică şi obiecte, care îşi găsesc  corespondenţe perfecte în complexele atribuite acestei populaţii de origine iraniană. Dintre obiceiurile specifice sarmaţilor, atestat şi la complexul în discuţie, este de evidenţiat portul de către persoanele de gen feminin a mărgelelor în partea inferioară a picioarelor, cusute pe poalele veşmintelor sau sub formă de brăţări ce erau înfăşurate în jurul gambelor. Cât priveşte portul verigilor de tâmplă, acest obicei nu era specific doar sarmaţilor, fiind practicat de mai toate populaţiile ce-au locuit ori sălăşluit în spaţiul est-carpatic în primele secole ale erei noi.

Referitor la piesele de inventar, este de relevant faptul că studiul lor tipologic ne ajută să precizăm nu numai apartenenţa etno-culturală a complexului de la Mălcăuţi, ci şi cronologia acestuia. Importanţi marcheri etno-culturali, dar şi cronologici, sunt cele două văscioare de lut, cu pereţii arcuiţi şi perforaţi, numite în literatura de specialitate afumători. După clasificarea  lui V. Bârcă, vasele rituale de această formă din mediul sarmatic de la est de Carpaţi reprezintă tipul XII, fiind încadrate din punct de vedere cronologic în a doua jumătate a sec. I d.Hr. Remarcăm totodată că, potrivit aprecierii unor specialişti, descoperirea în cuprinsul aceluiaşi mormânt a câte două afumători, aşa cum este şi cazul complexului de la Mălcăuţi, constituie un indicator cronologic al perioadei sarmatice mijlocii, ce corespunde sec. I d.Hr. – primei jumătăţi a veacului următor.

Un element de datare preţios este cupa ceramic de factură romană. Vase de lut identice sau asemănătoare cu exemplarul nostru, considerate ca fiind produse pontice, au mai fost găsite în mormintele sarmatice de la Hancăuţi, Cândeşti, Bădragii Vechi şi Obileni, datate în a doua jumătate a sec. I d.Hr. – începutul veacului următor. Cât priveşte cana de lut lucrată la roată de culoare cenuşie, aceasta provine după toate probabilităţile dintr-un atelier de olărie dacic, dar aparţine unui tip ce a avut o circulaţie în timp mai mare: sec. I-III d.Hr.

Un obiect de inventar cu relevanţă cronologică este oglinda de metal cu mâner lateral perforat, care avea, în opinia specialiştilor, o funcţie mai complex decât cea a unei simple piese de toaletă. După clasificarea lui A. Hazanov, exemplarul de la Mălcăuţi face parte din grupa târzie a tipului IX de oglinzi sarmatice, datată la sfârşitul sec. I – sec. III d.Hr. Oglinzile la care ne referim au cunoscut o utilizare şi o răspândire deosebit de largă, întâlnindu-se în mai toate regiunile afectate de migraţia populaţiilor sarmatice. Destul de frecvent apare acest tip de oglindă şi în complexele funerare sarmatice din ţinuturile de la est şi sud-est de Carpaţi.

Alte piese de inventar descoperite în mormântul de la Mălcăuţi ce prezintă valoare cronologică sunt mărgelele de sticlă. Potrivit tipologiei elaborate de E. Alekseeva, perlele sferoidale aparţin tipului 2, cele  cilindrice – tipurilor 66 şi 68, mărgelele discoidale se încadrează în tipul 85, mărgelele sferoidale  segmentate fac parte din tipul 5, iar cele lobate se atribuie tipului 142, toate aceste tipuri de mărgele fiind datate cu precădere în primele veacuri ale erei noi. Constituind articole de import provenite din lumea romană, mărgelele descoperite în situl funerar de la Mălcăuţi îşi găsesc numeroase  corespondenţe în centrele antice nord-pontice şi în diferite complexe sarmatice şi daci- ce din spaţiul est- şi sud-carpatic, datând din sec. I-III d.Hr.

Sintetizând datele arheologice analizate pe scurt mai sus, putem data complexul sarmatic de la Mălcăuţi la finele sec. I – prima jumătate a sec. II d.Hr. Prin prospectare vizuală, urme ale vreunui tumul pe locul unde a ieşit la lumină scheletul nu au fost sesizate. Contextul stratigrafic în care a fost făcută  descoperirea denotă caracterul plan al înmormântării, iar cele câteva oase umane recuperate de noi ce aparţin altui individ constituie un indiciu că mormântul publicat acum nu este unul izolat, ci face parte mai degrabă dintr-un grup de morminte ori chiar dintr-o necropolă mai mare. Evident, chestiunea respectivă, precum şi altele, la fel de importante, urmează să-şi găsească rezolvarea prin investigaţiile arheologice viitoare.

Vlad VORNIC, Sergiu MATVEEV, ARHEOLOGIA PREVENTIVĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA