Valeriu TOMA: „Abonatul este cel mai bun arbitru și lui îi aparține ultimul cuvânt”

0
179
Valeriu Toma

Duminică, 17 mai, și în Republica Moldova se sărbătorește Ziua Mondială a Telecomunicațiilor și Societății Informaționale, prilej cu care i-am solicitat un interviu domnului Valeriu Toma, reprezentantului oficial al Moldtelecom în raioanele Soroca și Edineț. De altfel, biografia profesională a domnului Toma este strâns legată de orașul și raionul Soroca, iar Domnia sa a pus serios umărul la dezvoltarea acestei ramuri importante pentru economia națională.

-Domnule Valeriu Toma, lucrurile în domeniul pe care îl reprezentați se schimbă într-un mod caleidoscopic. Spuneți, vă rog, ce înseamnă întreprinderea Dvs. astăzi, în comparație cu 5-10 ani în urmă?

-În ziua de astăzi, întreprinderea Moldtelecom Soroca este o entitate foarte dinamică, fiindcă serviciile în telecomunicații sunt într-o continuă dezvoltare și trebuie să ținem pasul cu viața, pentru a nu dezamăgi clienții noștri. Ba mai mult, datorită investițiilor majore în ramură noi suntem acei care mișcă înainte ramura, iar raionul Soroca este unul din cele mai performante în această ordine de idei. Prin activitatea noastră, în postura de operator al serviciilor integrale mobile-fixe-Internet-TV, ne aducem aportul la creșterea progresului și ridicării nivelului de trai a populației.

De altfel, în anul 2015 Moldtelecom a inaugurat rețeaua Unite LTE 4G+, care îi permite consumatorului cel mai rapid Internet, cu toate anexele pasagere. În anul 2016, a intrat în funcțiune serviciul Multiscreen, care ține de îmbunătățirea calității serviciilor TV. Acesta este un serviciu unic, care permite accesul la câteva servicii direct de la instalațiile mobile. În anul 2017, am venit cu serviciile Smart TV Moldtelecom, care permite printr-o simplă conectare la Internet să privești canalele TV preferate, fără conectarea la Mediabox.

A mai urmat serviciul Cloud Camera pentru blocurile locative, care permite vizualizarea celor ce se întâmplă în împrejurimi. În anul 2018, am venit cu serviciul Smart TV Moldtelecom pe Android. Fiți de acord, acești cinci ani au fost foarte productivi pentru întreprindere și sunt convins că consumatorul serviciilor noastre poate să tragă concluziile de rigoare.

-Apropo, este ușor să țineți piept concurenței acerbe din domeniu?

-Noi întotdeauna am fost onești și corecți în relațiile cu clienții, indiferent de ceea ce fac sau nu fac concurenții. Or, avem o echipă de profesioniști care permanent sunt în căutare și perfecționare. Aceasta este politica conducerii de vârf a Moldtelecom. Faptul că numărul abonaților noștri este în continuă creștere vorbește de la sine. Până la urmă, abonatul este cel mai bun arbitru și lui îi aparține ultimul cuvânt.

-Rețeaua de telefonie clasică, ce înseamnă aceasta astăzi?

-Acum, când schimbările în domeniul telecomunicațiilor sunt într-o veșnică evoluție, sfera telefoniei fixe trece pe planul secund. Cetățenii preferă telefonia mobilă și Internetul, dar și domeniul clasic nu pot zice că este într-o stare critică.

-Și clienții Dumneavoastră din localitățile rurale țin pasul cu modernitatea?

-Moldtelecom deservește toți clienții, indiferent de domiciliu. Or, schimbarea tehnologiilor care sunt aceleași pentru toată lumea, și de la oraș, și de la sat.

-În condiții de pandemie funcționarea întreprinderii a suferit schimbări esențiale?

-Fără îndoială, pandemia ne-a dat și nouă multe bătăi de cap, iar pentru a menține activitatea ramurii fără careva probleme ne-am adaptat la noile condiții. Bunăoară, întreprinderea a instruit personalul în ceea ce privește activitatea în condiții de pandemie și a asigurat fiecare angajat cu măști, mănuși, viziere și tot ce ține de protecție. Am activat în regim de stare excepțională și toată lumea a fost la înălțime. Ba mai mult, noi am ajutat lucrătoii medicali cu câteva telefoane mobile, iar în total susținerea noastră a fost în sumă de 500.000 lei.Profitând de ocazie, vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru munca prestată, să-i felicit cu ocazia Zilei noastre profesionale  și să le doresc tuturor sănătate și tot binele din lume.

-Domnule Toma, care sunt planurile Moldtelecom Soroca într-o perspectivă mai apropiată și mai îndepărtată?

-După anularea carantinei, în primul rând, avem în plan să schimbăm, să modernizăm tehnologiile în localitățile rurale. Bineînțeles, nu va fi dat uitării nici orașul, fiindcă toată lumea are nevoie de servicii calitative. De exemplu, una din sarcinile noastre primordiale este acoperirea cât mai largă cu telefonie mobilă a teritoriului deservit de întreprindere.

-Vă mulțumesc pentru interviu și în persoana Dvs. felicit toți colaboratorii Moldtelecom Soroca cu ocazia sărbătorii profesionale.


Articolul precedentCe taine ascunde Movila Uriaşului dintre Rublenița și Șolcani?
Articolul următorAtenție! Aflați cum va activa CTAS Soroca, în perioada 18 mai – 31 mai
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.