Aniversări
Născut la 15 octombrie 1943 în satul Cerlina, Soroca. Președinte al Filialei Soroca a Frontului Popular din Moldova (1988-2005); deputat în Parlamentul R. Moldova (2001-2005); consilier judeţean Soroca (1999-2001); deputat în Sovietul Orăşenesc Soroca (1990-1995); lucrător în domeniul comerțului local Soroca.
− Vorbind despre lunga perioadă de după 1988 încoace, în măsura în care este posibilă separarea politicii de viața cotidiană, cărui aspect aţi dat prioritate, pe parcursul anilor care s-au scurs de atunci?
Efim Zubcu: În situaţia când încă nu am reuşit să ne aşezăm casa la locul ei, să o curăţăm de toate gunoaiele şi să o sfinţim, pocăindu-ne cu toţii în faţa ei şi a Bunului Dumnezeu pentru toate relele câte le-am admis şi mai continuăm să le admitem peste sfântul ei trecut, prezent şi viitor — nimeni dintre noi, cei care ne credem buni români, fii şi fiice ale acestui neam, nu avem dreptul să nu ne îngrijim în permanență de trupul şi sufletul ţării. Trebuie să se înţeleagă un lucru: politica se poate separa de alte domenii ale vieţii doar într-o ţară aşezată, la noi însă, în situația şi incertitudinea în care trăim, este nevoie de o includere totală şi permanentă!
− Care ar fi acea situaţie bine aşezată a RM, când politica ar putea fi o alegere liberă?
E.Z.: Revenirea la sânul Ţării-Mamă, România. Vă asigur că toată vânzoleala tuturor conducerilor RM cu nişte planuri iluzorii de revitalizare a economiei, culturii şi de integrare „treptată” în Uniunea Europeană, bazate pe platforma „moldovenismului” şi antiromânismului, nu sunt altceva decât nişte încercări de a concepe din deget. Nu are acest petec de pământ, numit Republica Moldova, rupt din trupul sfânt al mamei şi năpădit de toate relele posibile în această lume, nici o şansă să se smulgă din coşmarul politic şi economic în care a fost adus. Mai mult, în această situaţie nu s-a ajuns prin rostogolire dezordonată, cum ar dori să ne convingă cointeresaţii, ci într-un mod bine dirijat. Nimic întâmplător pe acest pământ!
− Aţi crescut şi v-aţi maturizat în perioada ocupaţiei bolşevice, care a pus bazele programului de nimicire metodică a spiritului creştin şi românesc în Basarabia. Cine v-a insuflat românismul şi cum aţi reuşit să-l păstraţi pe parcursul terorii antiromâneşti?
E.Z.: Spiritul românesc şi antibolşevic s-a născut şi a trăit în mine suflat din sufletul mamei prin sânge, dar şi prin grai. Tatăl meu, lăsat la vatră de statul român pentru că avea șase copii, a fost luat în 1944 de către Armata Roşie şi dus la front, de unde nu s-a mai întors. Mama, care ne-a rămas unicul sprijin, nu s-a mai căsătorit, tot aşteptându-l, şi doar în 1972 i-a făcut parastasul, lăsând gândul că tata se va mai întoarce. Povestea frumoasă a neamului nostru românesc am auzit-o de la mama: victoriile glorioase ale lui Ştefan cel Mare, mai ales cea din Codrii Cozminului, Codri care, în închipuirea noastră, se asociau cu pădurile din jurul sătucului ucrainean Cozmin, situat vizavi de Cerlina, pe malul opus al Nistrului; povestiri despre Rege şi Regină, despre tânărul Rege Mihai. Ne recita din memorie „Doina” lui Mihai Eminescu, „Hora Unirii” a lui Vasile Alecsandri. O ascultam cu încredere nemărginită şi simţeam în făptura mea de copil cum mă învăluia o nespusă mândrie că şi eu sunt urmaşul acestor înaintaşi ai neamului! După ce veneam de la şcoală, unde ni se spunea că nu este Dumnezeu, mama ne îngenunchea în faţa icoanelor şi ne învăţa rugăciuni, zicându-ne: „Dumnezeu este al nostru şi trebuie să-L purtăm în suflet”.
− La 7 noiembrie 1987, la adunarea solemnă a „Gortorg”-ului, consacrată jubileului de 70 de ani ai Marii Revoluţii Socialiste din octombrie, aţi ţinut un lung discurs de la tribună în limba română — fapt uimitor pe atunci!
E.Z.: După 1944, în Basarabia, limba română a fost izgonită din toate domeniile vieţii oficiale. Specialiştii din toate domeniile, funcţionarii, conducătorii mari şi mici — toţi şi peste tot vorbeau doar ruseşte. În 1987, când am ieşit la tribună în faţa unei săli arhipline şi am început să-mi citesc discursul în limba română (lucru nemaipomenit în Soroca de după 1944!!!), cu voce tare şi răspicată, respectând normele limbii române literare, prin sală a trecut un val de uimire, prezidiul de onoare a înmărmurit, făcând ochii mari — apoi, în jur s-a lăsat o linişte de mormânt, în care vocea mea suna ca într-o peşteră pustie. Am vorbit despre multe probleme, legate de Perestroika lui Gorbaciov, care erau atunci actuale, abordând şi problema vorbirii limbii române în reţeaua comercială. După ce a răsunat ultimul meu cuvânt, liniştea în sală s-a rupt în câteva clipe, trecând într-un torent de aplauze furtunoase. Moldovenii noştri din sală au intuit, probabil, că nu se va întâmpla nimic groaznic, au călcat pe frică şi au salutat deschis actul meu de „naţionalism”.
− Cum s-a creat în anii 1980 şi a activat Mişcarea de Eliberare Naţională în Soroca?
E.Z.: Prin 1988, la Chişinău şi în republică, Mişcarea în susţinerea Perestroicii lui Gorbaciov luase amploare şi se manifesta activ prin diferite întruniri publice de masă în pieţele şi parcurile Chişinăului. Un ecou deosebit îl avea Cenaclul Literar „Alexe Mateevici”, condus de Anatol Şalaru, la adunările căruia mergeam şi noi, sorocenii, organizaţi în grupe mici (4-5 persoane în automobil). În octombrie 1988, am reuşit să constituim un grup de sprijin, care urma să ia legătura cu Chişinăul. Primii activişti au fost (ordine alfabetică): Tudor Bogatu, Ignat Berbeci, Sergiu Gânga, Mihai Herescu, Victor Jamba, Vasile Mârzac, Mihai Rusnac, Vladimir Toderaş, Efim Zubcu. Ne adunam practic în fiecare seară, punând la cale mersul de mai departe al Mişcării de Eliberare Națională locale. Dezideratele iniţiale ale Mişcării noastre erau: limba de stat şi grafia latină, stoparea migraţiei, transparenţa.
− Care era atitudinea populaţiei faţă de Mişcare şi grupul local de sprijin Soroca?
E.Z.: La început, susţinerea era foarte modestă, limitându-se doar la o parte a intelectualităţii şi a unui număr restrâns de funcţionari camuflaţi, în rest, marea majoritate ne aveau de nişte „ciori albe” care „caută pe dracu”. Treptat însă, pe măsura dezvoltării evenimentelor, situaţia se schimba vertiginos. Atunci când ne cunoştea deja tot oraşul şi raionul, o bună parte din populaţie ne accepta în tăcere, aşteptând deznodământul; unii ne întărâtau înfocat împotriva puterii, ei preferând să rămână în umbră; erau mulţi şi cei care ne urau de moarte, etichetându-ne „rumânschie naţionalistî”; o altă parte a pornit deschis cu noi, dar având planuri personale bine calculate; însă cea mai mare parte a orăşenilor şi ţăranilor soroceni rămânea să fie o masă neiniţiată în ceea ce se întâmpla cu adevărat.
− Ce a iniţiat şi reuşit fracţiunea FPM în Sovietul Orăşenesc Soroca, în perioada 1990-1994?
E.Z.: Fracţiunea noastră, fiind în minoritate, a reușit totuși câteva lucruri foarte importante pentru democratizarea şi reîntoarcerea demnităţii noastre naţionale: scoaterea monumentului lui Lenin din piaţa centrală a oraşului; înlocuirea denumirilor bolşevice/rusești ale străzilor oraşului cu altele noi, naţionale; deschiderea Liceului românesc „Constantin Stere”, la Soroca Nouă.
− În 2001, aţi devenit deputat în Parlamentul RM (2001- 2005) din partea PPCD…
E.Z.: Parlamentul RM (2001-2005) a fost un Legislativ majoritar comunist, în care opoziţia democrată nu a avut, practic, nici o influenţă. Acel Parlament comunist a pus bazele unei distrugeri metodice a tot ce am realizat noi din momentul Declaraţiei de independenţă a RM, a tot ce este românesc şi deci naţional: au dizolvat judeţele şi au revenit la raioane; au lansat şi legalizat concepţia de stat multinaţional, limbă moldovenească, moldovenism primitiv; au ridicat la rangul politicii de stat antiromânismul; au profanat ideea aderării noastre la NATO şi UE.
− Care sunt, după părerea dumneavoastră, şansele noastre de realizare a Unirii cu România și de integrare efectivă în Uniunea Europeană în condiţiile existente?
E.Z.: La moment situația în RM este foarte complicată, aproape dramatică, în legătură cu războiul din Ucraina, cu războiul intern/hibrid din interiorul RM, dar și cu mișunarea pe teritoriul nostru a fel de fel de spioni și alți inamici ai republicii. În această situație este nevoie stringentă, atât de consolidarea societății, cât și de curajul și fermitatea guvernării în lupta cu elementele care ne dezbină. După mine, Unirea anticipată cu Țara ar însemna, în același timp, și integrarea în UE. Dar, privind realist la evenimentele de azi, nu doar în RM și zonă, dar și în plan global, se poate concluziona că Unirea directă cu România nu este posibilă la acest moment. Ea, luând în considerație realitățile, se va produce doar atunci când marile puteri vor fi de acord să se producă acest eveniment la care noi visăm de o viață. Unirea și integrarea în UE este o necesitate vitală a noastră, pentru că noi nu putem să ne dezvoltăm fără aceste deziderate, fără ajutorul și susținerea din afară, pe care o avem la acest moment. Actualmente dorința noastră de integrare europeană este susținută de toate țările UE.
Unirea se va produce neapărat. Procesul integrării europene este dictat de duhul vremurilor şi nu poate fi stopat, iar Basarabia este o parte a României, vremelnic în circumstanţe nefavorabile revenirii la normalitate.
- Mulțumesc pentru interviu.
Consemnare,Ignat BERBECI
