Plecarea de duminică a lui Veaceslav Platon în Marea Britanie a stârnit un puternic val de nedumeriri. Cum era de așteptat, unda lui de șoc a lovit în primul rând zidurile Procuraturii Generale. Nici nu putea fi altfel, deoarece această instituție, aspră prin definiție cu tot felul de șmecheri certați cu Legea, a demonstrat o atitudine de favorizare a destinului de pușcăriaș a lui V. Platon, bănuit că ar fi jucat un rol important în schemele criminale de spălare prin băncile controlate de el a miliarde de dolari de proveniență rusească murdară.

Destinul de gogoașă (remarcat prin abilitatea de a scapă șmecherește, rând pe rând, de gura celor care poftesc s-o îngurgiteze) de până acum al lui V. Platon pare să aibă un final mult mai fericit decât cel al gogoașei din poveste. Aceasta, se știe, după mai multe amăgeli, a sfârșit în stomacul mai șmecherei vulpi. Condamnat de justiția lui Plahotniuc la 18 ani de detenție, mulți credeau că Platon nu va mai ieși din pântecul de beton al Coordonatorului, că va fi digerat acolo cu tot cu milioanele agonisite pe căi, de el și de Coordonator știute. Liberarea lui Platon a venit pe neașteptate, ca o mare și nesperată minune. Călăul său a căzut ca prostul de pe soclu taman în momentul când se vârcolea să se așeze acolo în poziția cea mai comodă și mai… monumentală. După fuga acestuia din țară, toată lumea era înclinată să creadă că gogoașa Platon abia în aceste condiții va da peste deznodământul binemeritat, de care nu va mai putea să scape, întrând pe seama Legii, cu Dreapta ei Judecată.

Doar că în vâltoarea evenimentelor mult prea învălmășite s-a produs o desincronizare. Fuga temnicerului lui Platon nu a însemnat și emanciparea Legii. Sistemul statului captiv nu suferise nicio schimbare. Trecerea în 2019 a statului din coordonarea lui Plahotniuc în cea a lui Dodon a fost benefică doar lui Platon, nu și Dreptei Judecăți. Iar marea minune a venit în viața lui de pușcăriaș abia în 2020, având chipul lui… Alexandr Stoianoglo, numit Procuror General printr-o închipuire de concurs, dar realmente binecuvântat în funcție de Dodon, pe atunci președinte de țară. Deși instalat demonstrativ de Dodon, o bună parte dintre suporterii schimbării au nutrit speranța că Stoianoglo va da dovadă de caracter și se va angaja să dea peste cap sistemul nedreptății. Așteptarea a fost în van, iar Stoianoglo a manifestat caracter în cu totul altă direcție.   A șocat prin încrâncenarea de a convinge că nu el este cel așteptat de fanii schimbării. Stoianoglo parcă a vrut să demonstreze din răsputeri și cu tot dinadinsul că scopul și unicul rost al aflării lui în funcția de prim-procuror al Republicii Moldova este rezolvarea cazului Platon. Lucru dovedit prin faptele care au urmat: scoaterea din pușcărie a lui Platon, anularea dosarelor în care fusese inculpat, punerea lui sub incidența ocrotitoare a prezumției nevinovăției și…, iată, plecarea legalizată peste hotare egală cu o evadare, motivată preventiv și cu multă precauție de „lipsa interdicției de a părăsi Republica Moldova”. E o coincidență ori nu, dar acest ultim episod scandalos – evadarea cu voie de la Procuratură a lui Platon – vine exact în momentul când garantul statului mafiot, Dodon, pierde fără drept de apel alegerile din 11 iulie și peste el cade, ca peste un cavou, o mortuară cortină a istoriei.

Se speculează că odată ajuns în Marea Britanie, Platon va cere autorităților de acolo azil politic. Societatea indignată presupune că astfel gogoașa Platon ar vrea să păcălească și Dreapta Judecată a Legii care îl cercetează în alte dosare. Procuratura Generală este de altă părere. Într-un comunicat special emis, ea zice că „nu vede logică pentru ca numitul să se eschiveze de la desfășurarea normală a procedurilor penale pendinte”, sugerând că întoarcerea lui Platon nu se pune la îndoială. Va fi așa ori altfel se va vedea, dar naiva noastră societate nu vede în general logica de ce ar trebui să existe hoți care să fure Aeroportul, Miliardul, Banca de Economii, fabricile de zahăr, cele de vinuri, Hotelul „Codru” și multe, multe altele. Și totuși hoții există și ei fură cu nerușinare. Fiindcă logica hoților este cu totul alta decât cea a cinstitei societăți. Cine să cunoască mai bine această diferență de valori și atitudini ca Procuratura – instituție special făcută de stat și plătită de cetățeni să curme furtul, să pedepsească hoții și să descurajeze răspândirea acestui fenomen malign. Hoții învederați, cei de profesie, din care se bănuiește rezonabil că ar face parte și Platon, fură chiar și cu riscul de a fi prinși, judecați și băgați la pârnaie. Cei care practică acest sport în țări cu stat de drept funcțional, pușcăria face parte din riscurile profesiei: ei intră și ies de acolo ca și cum ar intra și ieși, ce-i drept – la interval de ani, dintr-un magazin oarecare. Cei care „profesează” în țări cu democrații mai șubrede, mizează pe sistemele de drept corupte care îi pot scoate basma curată din orice daraveră. Cât noroc peste Platon că a ales să „performeze” în Republica Moldova! Aici le-a avut pe toate de partea lui: și un stat nefuncțional, și un sistem de drept corupt. Însă lucrul cel mai important – inedit și irepetabil – cu care ar putea face invidioasă întreaga comunitate interlopă britanică, dar și pe cea europeană ori mondială, de ce nu, este că aici, în Republica Moldova, Platon l-a avut de avocat pe nimeni altul, decât pe însuși Procurorul General în persoană. Calitate documentată și chiar video-certificată. Avocăția a început cu momentul jenant al primei întâlniri publice dintre Procurorul General și condamnatul Platon. Atunci, cel mai principal acuzator de stat î-a întins mâna celui mai renumit escroc în afaceri cu bani murdari, salutându-l ca pe un vechi prieten de gașcă cu amicalul „privet, Veaceslav”. Pe partea ei vizibilă, relația dintre cei doi s-a încheiat ca-n filme, duminică, la scara avionului cu destinația Londra. În fața unui happy-end de vis, avându-și conturile și averile puse la punct, Platon părăsește țara chinurilor și împlinirilor lui cu un nostalgic, dar și sarcastic „Good-by, Moldova”. Nostalgia e pentru „bunul” Procuror General care s-a făcut luntre și punte să-l vadă slobod pe „coreșul” „Slava”; sarcasmul e pentru Republica Moldova pe care gogoașa Platon o lasă cu chip de țară tâmpită, neputincioasă să-și responsabilizeze, barem, funcționarii, cu atât mai mult, tâlharii.

Cu ce a rămas Procurorul General în urma acestei afaceri? Nu cunoaștem cu ce s-a ales pe partea de bani și avere, dar cunoscând caracteristicile statului calicit de Voronin-Plahotniuc-Dodon, având datele de traiectorie „profesională” ale lui V. Platon, ar trebui să avem în vedere și acest aspect al „operațiunii Platon”. Tenacitatea lui Stoianoglo, atipică pentru un Procuror General, are în lumea lui Platon o valoare specifică acestei lumi. Cred că Procurorul General înțelege despre ce vorbim.

Altfel spus, nu știm dacă în „cazul Platon”, așa cum îl cunoaștem cap-coadă, acțiunile lui Alexandru Stoianoglo au fost în perfectă sincronizare cu atribuțiile lui și cu legea, au fost greșite neintenționat ori au fost greșite intenționat și în cunoștință de cauză. Sperăm ca asupra cazului să revină cât mai curând și să facă lumină statul de drept, recâștigat după victoria forțelor pro-europene în alegerile din 11 iulie. Până atunci, însă, Alexandru Stoianoglo, ar trebui să-și dea cât mai curând demisia de onoare. Asta în cazul în care acest termen este recunoscut instituțional, ține de logica acțiunilor Procuraturii Generale și a șefului ei.

Valeriu SAHARNEANU