Tatiana și Alexandru Bruma din Ghindești s-au cunoscut în 2007, pe când ea era studentă la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, iar Alexandru studia la Colegiul de Construcții. În 2009 s-au căsătorit, iar astăzi se bucură de trei copii minunați: două fetițe și un băiețel. Tatiana povestește că gustul străinătății și al oamenilor dragi plecați departe de ea l-a simțit încă din fragedă copilărie, când părinții au ales această cale. Privind acum în urmă și reflectând, ea mărturisește că nu ar putea să-și lase copiii și să plece peste hotare, deoarece, pentru ea, totul ține de alegeri și priorități.
– Cum crezi, ce îi face pe moldoveni să plece peste hotare?
-Soarta moldoveanului nostru este aparent identică pentru mulți dintre noi, iar pentru unii plecarea peste hotare este inevitabilă, deoarece acolo majoritatea se regăsesc în profesii care sunt remunerate decent, astfel încât să poată întreține o familie. Aceasta a fost și soarta noastră, a familiei noastre. Din primele conversații cu viitorul soț, am aflat că el era peste hotare, dar atunci chiar nu-mi dădeam seama că viața noastră se va împărți între două ”case”.
–Cum ați făcut față despărțirii?
-La început, plecările erau frecvente: trei luni peste hotare, puțin acasă, dar ne străduiam să fim împreună cât mai mult timp. Găseam soluții. Când soțul nu putea veni acasă, plecam noi la el. Greu, dar nu imposibil…
–V-ați gândit să vă stabiliți cu traiul peste hotare?
-Ideea de a pleca și a ne stabili definitiv peste hotare a apărut de multe ori: când dorul devenea insuportabil, când apăreau probleme care trebuiau rezolvate împreună, când realizam că nu se termină această stare, când copiii creșteau fără tată. Însă, de câte ori plecam, înțelegeam că da, casa mea este acolo unde e familia mea, dar sufletul meu era mereu acasă, în Moldova. Este un sentiment pe care doar cei plecați îl pot înțelege. Nu neg că în Europa sunt oportunități mari, salarii decente, studii de calitate și noi experiențe, dar pe un cântar ai toate acestea, iar pe alt cântar – ești străin în țara lor, dependent de birocrație, iar copiii fără copilărie.
–Ce înseamnă Moldova pentru tine?
-Sentimentul de nod în gât și tensiunea persistă mereu, dar când revenim în Moldova parcă ni se deschide răsuflarea. Te simți la tine acasă, liber, fericit, împlinit și realizezi că nimic nu te poate alina mai tare decât liniștea sufletească. În momentul de față, am ales să ne împărțim între țări, dor și acceptare, doar pentru binele copiilor noștri, care se simt în Moldova ”acasă”, unde dragostea buneilor uneori este mai mare decât cea a părinților. Aici vorbim de sacrificii asumate de amândoi. Nu neg că în timp multe se pot schimba, nu știm ce ne rezervă viața mâine, dar este cert că pentru familia noastră Moldova este suflet și liniște, micuța țară cu oamenii dragi în ea.
Ina Rîbalchin, reporteră, Florești
