Până la alegerile parlamentare ordinare au rămas câteva luni, dar până atunci partidele politice în general și liderii politici „mai cu vină încoace” în special au posibilitatea reală de a se avânta într-un „antrenament cu public”, de a vedea care le este lungul nasului și a decide ce tactică vor alege la toamnă — cea a leului, care este mare și tare și care mereu iese învingător, sau cea a cocoșului, care aleargă după găină cu gândul că „dacă chiar n-o ajunge, măcar se încălzește nițel”.
Am în vedere, bineînțeles, alegerile primarilor din câteva localități, în primul rând din Chișinău și Bălți. Or, până în luna mai, când este preconizat scrutinul, a rămas foarte puțină vreme și, implicit, au început deja să apară primele „rândunele”, care doresc să aducă primăvara politică. Ba mai mult, se configurează primele combinații, care ar avea menirea să facă misiunea electoratului mai ușoară. Adică, se observă o tentativă timidă și fără prea mari sorți de izbândă, care ar avea menirea să… unească ceea ce este greu, dacă nu imposibil, de unit și să facă ordine sau să mimeze un fel de ordine pe cele două părți ale baricadei — stânga și dreapta, fiindcă în condițiile unei lupte acerbe pentru putere nu mai rămâne loc pentru centriști. Astăzi nu mai este loc pentru lamentări și compromisuri, fiindcă totul pare să fie simplu ca buna ziua: ori-ori…
Astfel, dacă pe dreapta politică au loc frământări și regrupări de forțe, pe stânga lucrurile par să fie clare — candidatul cu cele mai multe șanse de a câștiga capitala vine din echipa socialiștilor. Indiferent cum se va numi acesta — Ion Ceban, Zinaida Greceanîi, Vasile Bolea sau Vlad Bătrâncea, candidatul socialist poate conta, cel mult, pentru accederea în turul doi, iar acest lucru nicidecum nu le garantează victoria în alegeri. Dimpotrivă, viața ne-a arătat că socialiștii nu au forțele necesare pentru a-și adjudeca victoria finală și se „îneacă la mal”.
În această ordine de idei mi se pare semnificativ rezultatul referendumului cu privire la demiterea lui Dorin Chirtoacă, socialiștii acumulând un număr de voturi net inferior pretențiilor vociferate de liderii formațiunii. Nu este exclus ca eșecul să se repete și la alegerile din luna mai, chiar dacă adversarii lor politici par mai dispersați ca niciodată. La rândul lor, comuniștii lui Voronin, la ultima lor plenară, așa și n-au identificat un candidat pentru primăria Chișinăului și acest lucru nu are nimic comun cu „tactica pentru alegeri”, dar este un rezultat direct al descompunerii sigure a formațiunii și a lipsei acute de cadre. „Locomotiva” partidului, Vladimir Voronin, este destul de „ruginită” ca să mai poată trage după sine „vagoanele” la fel de epuizate fizic și moral, iar din noua-veche cohortă de comuniști îmi vin în minte doar figurile lui Oleg Reidman, Constantin Starâș sau Elena Bodnarenco, dar… cu privire la ultima, una este să fii primar la Soroca și altceva este să fii edilul Chișinăului.
Revenind la dreapta politică (care nu este, în opinia mea, o dreaptă veritabilă, dar mai degrabă o corcitură), aceasta deja a venit cu prima propunere, care se numește Andrei Năstase, liderul PPPDA. Sincer vorbind, pentru foarte multă lume alegerea făcută de unul din principalele partide de opoziție a fost o surpriză, or trebuie să fii curajos peste măsură sau să ai în cap o „strategie și tactică” deosebită, care să-ți permită să crezi că este vorba de un gest chibzuit, dar nu de o aventură, care ar putea avea un sfârșit politic letal atât pentru domnul Năstase, cât și pentru formațiunea pe care o reprezintă.
Trebuie să știi ceva ce nu știu ceilalți, pentru ca să te expui într-un așa mod cu jumătate de an până la alegerile parlamentare, care sunt o miză mult mai importantă decât alegerea primarului general, când îți dai bine seama că ai un consiliu municipal ostil și autorități centrale care nu te privesc cu ochi buni. În aceste condiții nici nu prea contează dacă PAS-ul Maiei Sandu va susține candidatura PPPDA, fiindcă ar fi bine ca măcar una din cele două formațiuni să rămână cu picioarele pe pământ și să nu trădeze electoratul care dorește ceva mai mult decât Chișinăul. Poate din această cauză, PAS-ul nu se grăbește să dea răspuns și continuă să dea de înțeles că în politica mare nu există loc pentru „întoarcerea datoriilor” (adică, Năstase a susținut-o pe Sandu la alegerile prezidențiale, iar acum Maia Sandu este obligată să-l susțină pe Andrei Năstase).
Pe de altă parte, și propunerea liderului democrat Vlad Plahotniuc de a face un front comun în susținerea unui candidat unic al dreptei mi se pare un simplu foc de paie, fiindcă toată lumea știe că este imposibil să aduci pe aceeași linie de plutire Racul, Broasca și Știuca.
Și încă ceva. Când stânga și dreapta sunt ocupate cu reglările de conturi, iar cetățenii interesați de fenomenul politic ori sunt atrași în jocuri murdare, ori sunt martori ai unor scenarii absurde, nu este cazul să lăsăm în umbră alte două figuri care au șanse nu mai mici ca PSRM și PPPD să încurce cuiva ițele și să câștige funcția de primar general al capitalei. În primul rând, este vorba de Silvia Radu, care a intrat deja în rolul de edil al Chișinăului și care își dorește să continue în această postură, dar fără calificativul „interimar”, iar în al doilea rând, să nu uităm de Dorin Chirtoacă, care a fost scos de la primărie pe ușa din spate și care, probabil, își dorește să demonstreze că în această luptă a surzilor cu muții încă nu și-a spus ultimul cuvânt…
Și dacă în eventualitatea unei reveniri la rampă a lui Chirtoacă ar fi clar cine stă în spatele lui (PL), apoi formațiunea care o susține pe doamna Radu se dorește să fie o enigmă. Deși acest lucru nu-i prea reușește…
Pentru a fi la curent cu toate materialele video pe care le publicăm ABONEAZĂ-TE la canalul nostru YOUTUBE !
