Ștefan Russu din Drochia a donat colecția Lego la Centrul de Creație a Copiilor Drochia / GALERIE FOTO

0
252

Pe 17 aprilie curent la Centrul de Creație a Copiilor Drochia a continuat Ziua Faptelor Bune. Mare a fost bucuria copiilor, când au văzut colecția unicală de mașini Lego, oferită cu generozitate de Ștefan Russu, un băiețaș de 9 ani, revenit la baștină din Anglia.

Micul fan Lego a studiat timp de 2 ani și jumătate la o școală din Liverpool, iar în timpul liber, fiind pasionat din fragedă copilărie de fascinanta lume Lego, a confecționat și modelat în perioada aflării sale în Anglia, mai bine de 20 de modele de mașinuțe, triciclete, avioane și alte construcții de toată frumusețea, printre care și monumente arhitecturale din Paris: Eiffel Tower, Musee du Louvre, Grand Palais, Arc de Triompfe, Champs-Elysees din Paris, etc.

În scurt timp această pasiune s-a transformat în hobby, devenit sensul vieții sale, astfel că în timpul modelării putea să uite de tabletă și calculator pentru ore în șir. În fiecare proiect Ștefan a pus mult suflet, unele modele fiind reasamblate de mai multe ori, căpătând abilități tot mai avansate în acest domeniu.

Cu toate că erau foarte costisitoare, părinții Marin și Diana Russu au investit fără pic de regrete, deoarece au văzut în fiul lor un talent irevocabil de a mânui cu dibăcie aceste piese minuscule. Produsul final îndreptățea de fiece dată așteptările, iar Ștefan trăia cu intensitate bucuria unui vis împlinit.

Ideea mamei sale de a face o donație la Centrul de Creație a Copiilor l-a inspirat și mai mult pe Ștefan, bucurându-se nespus că-și va face noi prieteni, iar copiii vor avea oportunitatea de a explora și a se familiariza cu o nouă îndeletnicire. Ei s-au arătat  a fi nespus de entuziasmați de colecția donată, menită să dezvolte creativitatea și abilitățile inginerești.

Ne bucurăm nespus de mult că această familie minunată ne-a oferit un dar atât de prețios, căci  noi, colectivul de profesori ai Centrului de Creație, ne străduim să le oferim discipolilor cât mai diverse activități, iar colecția Constructor- Lego este una valoroasă, deoarece facilitează dezvoltarea și susținerea unor programe educațional-creative ce au la bază conceptul de „invațare prin joacă”, prin care copiii învață, construiesc și se joacă cu modele din viața reală, iar modelele realizate individual vor aduce beneficii și vor susține dezvoltarea personală a copiilor, – a menționat Tamara Cucuietu, directoarea Centrului de Creație a Copiilor, care a rămas plăcut impresionată de gestul donatorilor.

În acea zi Ștefan a fost alături de beneficiarii Centrului de Creație, oferind sfaturi utile și demonstrând metode de asamblare a modelelor preferate, care trecuse prin mânuțele lui dibace de sute de ori.

Am văzut bucuria în ochii copilului meu, când l-am întrebat, dacă ar vrea să donăm aceste articole Lego pentru alți copii. Mă gândeam că-i va fi greu să se despartă de ele, știind cât de mult a muncit,până a vedea produsul final, – a mărturisit Diana Russu, mama lui Ștefan. – Ba, dimpotrivă, s-a arătat a fi destul de entuziasmat, spunând că-i va fi plăcut să împărtășească cunoștințele sale și altor copii. Cred că e locul cel mai potrivit că am oferit această donație anume Centrului de Creație, unde persistă un mediu distractiv, iar copiii pot lucra cu instrucțiuni de asamblare, dezvoltând abilitățile de a citi și a înțelege. Dar cel mai mult mi-am dorit ca fiul meu să se poată încadra cât mai curând în noul mediu, căci munca de echipă dezvoltă abilitățile de comunicare și socializare, de organizare și planificare a activităților prin joacă.

Construcțiile Lego reprezintă un domeniu mai puțin practicat de copii în Republica Moldova, dar care reprezintă o treaptă esențială în evoluția lor prin accesul la tehnologii de ultimă generație, contribuind la dezvoltarea creativității și gândirii critice.

Pentru cei mai curioși, voi mărturisi un mic secret: Ștefan a asamblat prima construcție Lego la vârsta de numai 6 ani, iar în 2023 a asamblat în 30 de zile un model de excepție Ferrari Daytona SP3, din 3786 de piese, fiind predestinat pentru vârsta de 18 ani. Și, cine știe, poate micul fan Lego își pregătește de pe acum o cale sigură spre culmile succesului, ce-i va duce faima la nivel național și internațional ca un celebru inginer-constructor? Orice vis poate deveni realitate, iar oamenilor de succes le este bine cunoscută această afirmație.

Delia DUMITRESCU


Articolul precedentFOTOGRAFIA ZILEI: Atmosferă rurală
Articolul următorIluzia optică. Unde se află eşarfa din imaginea cu junglă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.