Serghei Slutu: „În linii mari, anul 2016 pentru agricultori a fost mai bun”

0
73

Tradiţional, la finalul lunii noiembrie, agricultorii fac totalurile anului agricol şi sărbătoresc ziua lor profesională. În ajun de eveniment, într-un interviu cu Serghei Slutu, şeful Direcţiei raionale Agricultură şi Alimentaţie publică (DAA), am analizat anul agricol 2016.

— Cum a fost, per general, anul 2016 pentru agricultura din raionul Soroca?

— Pentru agricultură fiecare an este dificil, dacă nu primăvara, atunci toamna, dacă nu toamna, atunci iarna…, deoarece suntem sub cerul liber — şi culturile agricole, şi producătorii agricoli depind de influența anotimpului şi a condiţiilor climaterice. Precipitațiile, grindina, seceta, vrem nu vrem, afectează, dar dacă e să comparăm anul 2015 şi anul curent, atunci pot afirma că a fost un an mai bun, spre exemplu, după volumul de recoltă la culturile de grupa I, II, statistica arată că roadă este mai bună. La capitolul grâu de toamnă raionul Soroca este pe locul II în ţară, cu o recoltă medie de 47 chintale la hectar, dar avem producători agricoli care au recoltat şi 5,5 tone per ha; recolta medie de floarea-soarelui este de 2,3 t/ha, dar sunt producători care au strâns 2,8-3 t/ha.

— Condiţiile în care activează agricultorii în prezent fac domeniul agricol mai atractiv pentru tineri, spre exemplu? Sunt fondate noi gospodării agricole în Soroca?

— Da, ce-i drept, sunt fondate gospodării agricole mici. Ne bucură faptul că se implică tinerii, mai cu seamă în apicultură, în sectorul zootehnic. Totodată, tinerii slutu-taiel-doar-pe-elplantează livezi. Acest fapt se datorează şi susţinerii statului, care oferă ajutoare pentru tinerii cu vârstă de până la 35 de ani, circa 300 mii lei, dar şi subvenţiile planificate de stat au favorizat practicarea agriculturii, frigiderelor.

— Apropo de subvenţii, statul şi-a onorat obligaţiile faţă de producătorii agricoli pentru anii 2015-2016?

— Potrivit informaţilor pe care le deţinem, statul şi-a achitat datoria pentru anul 2015 faţă de producătorii agricoli, în proporţie de 100%. Pentru 2016, abia sunt studiate dosarele, la 31 octombrie s-a încheiat perioada de primire a dosarelor. Este o întârziere în acest an, în luna august abia a început primirea dosarelor, şi nu în luna mai, cum era anterior.

— S-a schimbat, afară de perioada de colectare a dosarelor, şi bugetul destinat pentru subvenţionarea agricultorilor…

— Da. Din start bugetul pentru subvenţionare constituia 900 milioane lei, dintre care 470 milioane erau destinate pentru lichidarea datoriilor din anii 2014-2015. Dar dintre cele 400 milioane rămase pentru 2016, conform informaţiilor apărute în presă, ministrul Agriculturii a accentuat că 200 milioane de lei au fost retrase. Astfel, pentru anul curent doar jumătate din suma iniţială este la dispoziţie, ceea ce nu va fi acoperit din aceşti bani — va trece ca datorie pentru anul 2017.

— Direcţia Agricultură şi Alimentație publică desfăşoară activități de informare şi şcolarizare cu producătorii agricoli. Prin ce se deosebesc aceste metode de transmitere a informaţiei de ceea ce pot găsi producătorii agricoli în internet sau literatura de specialitate?

— E adevărat că în internet poţi găsi foarte multă informaţie, totuşi când producătorul se întâlneşte cu expertul, savantul, de la care învaţă lucrul, sunt demonstrate exemple, se oferă răspuns la toate întrebările, acest mod de informare este mult mai preţios. În internet poate scrie oricine, nu neapărat specialiştii. Afară de informare, specialiştii direcţiei susţin producătorii agricoli mici, anume le ajută la perfectarea actelor necesare pentru obţinerea subvenţiilor. Anul acesta direcţia a ajutat la pregătirea a 47 de dosare. Dacă gospodăriile agricole cu suprafeţe mari au contabil, agronom, apoi cele mici nu, astfel specialiştii noştri vin cu suport pentru ei.

— La final de noiembrie, agricultorii din toată ţara sărbătoresc ziua lor profesională. Ce au pregătit autorităţile pentru soroceni?

— Tradiţional este organizată o sărbătoare. Ne dorim, cu forţele pe care le avem, să le asigurăm producătorilor agricultori o zi plăcută, în care au posibilitatea să se mai întâlnească cu colegii. O să menţionăm cu diplome şi premii pe cei care prelucrează terenurile. Sărbătoarea include un concert, discursuri ale conducerii raionului, raportul DAA pentru anul curent, după care vor fi anunţate rezultatele concursului desfăşurat anual printre agricultori. În acest an au fost depuse 37 de dosar pentru concurs. Învingătorii vor primi diplome, premii băneşti şi tradiţionalul colac. Sperăm să placă agricultorilor manifestaţia şi, folosindu-mă de această ocazie, exprim mulţumiri pentru munca depusă tuturor agricultorilor şi specialiștilor din domeniul agriculturii şi industriei prelucrătoare şi felicitări cu prilejul zilei profesionale.

— Mulţumesc pentru interviu.


Articolul precedentÎncă nu v-ați lăsat de fumat?
Articolul următorVlad Ceban a fost operat cu succes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.