La 20 mai, în livada din Bulboci s-au întrunit agricultori şi pomicultori la invitaţia lui Petru Cojocari, conducătorul Gospodăriei Ţărăneşti cu acelaşi nume.
Mai întâi livada şi pepiniera au fost sfinţite, după care a început seminarul, unde s-a vorbit de formarea coroanei în verde a pomilor de specii sâmburoase. Gazda, Petru Cojocari, a prezentat informaţii despre el şi gospodăria pe care o conduce şi cum a dezvoltat-o.
“Avem trei soiuri de cireşe — “Regina”, “Kordia” şi “Techlovan”, care se coc pe rând şi le-am sădit aşa ca să nu se coacă toate odată şi să reuşim să le culegem cu braţele noastre de muncă, ne spune Petru Cojocari. Sunt măşcate, foarte bune la gust, transportabile şi întrebate. Caise am plantat “Obrăjorii roşii” şi “Nadejda”, cărora în popor li se mai spune “Ananas”. Prune avem “Centenar” şi “Stanley”. Dacă ne referim la portaltoaie, atunci nu trebuie să faci aşa cum ştii tu, dar să respecţi tehnologia. De exemplu, cireşele sunt sădite pe portaltoi de “Mahalep”, caisele pe zarzăr obişnuit, iar perjele sunt pe corcoduş, sau perje sălbatice. În pepiniera de aici avem specii de corcoduş şi “Mahalep”, iar în cea de acasă “Mendal” şi măr “MM 106”. Preconizăm cam 30-35 de mii de altoiri pentru vara aceasta. Pepiniera este un lucru foarte migălos şi minuţios, toată mişcarea are importanţă extraordinară, când o face, cum o face şi cine o face”, ne spune pomicultorul. Partea teoretică a susţinut-o Maria Pântea, doctor habilitat la Institutul Ştiinţifico-practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare. “Dacă până nu demult livezile erau cu gabarit şi cu coronament mare, în ultimii ani noi tot mai des avem livezi intensive şi superintensive, la care operaţiile în verde trebuie produse în funcţie de ritmul de creştere la toate speciile. Operaţiile în verde se făceau în toate timpurile pentru dirijarea formării coronamentelor şi înlăturarea vlăstarilor lacomi”, a menţionat în prezentarea sa doctorul habilitat.
Petru Cojocari, producător de pomi:
“Nimic nu coşti dacă nu te promovezi, nimeni nu te preţuieşte dacă nu te ridici singur, acesta este sloganul vieţii mele. Să ştiţi că eu iubesc munca mult şi în fiecare dimineaţă mă trezesc pe la 5-6. La mine “bună dimineaţa” este până la opt, dar la alţii este şi până la zece”