Ședința de totalizare a proiectului COMUS la Soroca

0
71

Vineri, la 19 mai, în incinta Sălii de protocol a Consiliului Raional Soroca, a avut loc ședința de totalizare a proiectului “Strategii urbane ghidate de comunitate în orașe istorice (COMUS)”, în cadrul căreia echipa de implementare a prezentat principalele rezultate ale proiectului și s-a discutat despre posibilități de continuare a activităților începute. La evenimentul de încheiere au fost prezenți reprezentanții administrației publice locale, Ministerului Culturii, societății civile.

Primarul de Soroca, Victor Său a declarat că va susține în continuare asemenea inițiative și speră să fie identificate resurse financiare pentru realizarea lor.

Mihai Chilaru, reprezentantul Ministerului Culturii, a menționat că “alegerea Sorocii nu a fost întâmplătoare, aceasta având trei dimensiuni ale patrimoniului extrem de valoroase și anume patrimoniul natural, istoric și etnic. Toate aceste elemente pot aduce investiții în diverse domenii, de aceea ele trebuie valorificate. Soroca trebuie să devină un loc mai bun pentru cetățenii săi de toate vârstele și etniile”.

Arhitectul-șef al orașului a afirmat că proiectul scoate în față cele mai reprezentative locuri ale localității și cele care necesită de a fi reabilitate. „Sunt satisfăcut de rezultate și de colaborarea care a fost menținută pe parcurs”, a menționat domnul Grigore Guțu.

Unul din avantajele participării orașului în cadrul proiectului este faptul că acesta este mai vizibil și mai intens promovat în afara țării. “Acest proiect este important deoarece a presupus implicarea mai multor părți interesate, cum ar fi administrația publică de nivel 1 și 2, instituții de învățământ și culturale, societatea civilă și locuitori ai orașului Soroca. Ne dorim ca metodologia de implementare să devină un exemplu și pentru alte orașe din Moldova”, transmite Dumitrița Efremov, coordonatoarea proiectului.

În cadrul COMUS s-au efectuat două studii de fezabilitate pentru două proiecte prioritare, care sunt reabilitarea Colegiului „Mihai Eminescu” și reabilitarea falezei râului Nistru. Procesul de selecție și elaborare a documentelor tehnice a fost susținut de experți internaționali calificați oferiți din partea Organizației Orașelor Patrimoniului Mondial, la care Soroca, prin participarea la COMUS, a obținut titlul de membru observator. Următoarea etapă presupune implementarea concretă a proiectelor de reabilitare, un prim pas în această direcție fiind organizarea în data de 30 mai la Chișinău a unei conferințe cu potențiali donator și agenții de finanțare, în cadrul căreia vor fi promovate cele două studii de fezabilitate.

Articolul precedentCampania națională de informare “Invizibilii printre noi”, în municipiul Soroca
Articolul următorPersoanele care au sustras flori sunt identificate, una este amendată
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.