Tot ce se întâmplă în Republica Moldova, în ultima vreme, este la superlativ (cu semnul minus, bineînțeles), or pentru clasa politică de la Chișinău nu există jumătăți de măsură, ca să nu mai vorbim despre o elementară decență. Adică, dacă furăm — miliarde, dacă anulăm rezultatele alegerilor — numai cu muzică, dacă expulzăm oameni — direct în ghearele morții, dacă îi protejăm pe unii și îi punem la stâlpul infamiei pe alții — numai pentru a demonstra cine este stăpân și pentru a arăta că judecata poate fi selectivă (vezi exemplul Șhor și exemplul Chirtoacă).
Astfel, după cazul cu cei șapte expulzați de la Liceul „Orizont” nu a trebuit să așteptăm foarte mult până la o nouă „mutare neașteptată”. De data aceasta au „căzut capetele” a doi miniștri care, chipurile, nu au tras cum se cuvine la căruța guvernării și care au fost schimbați cu „sânge nou”.
Sincer vorbind, remanierile în cabinetul Filip, despre care se vorbea de mai multă vreme, mi se par neașteptate și cumva ilogice. De ce? Fiindcă în ultimele luni ni s-au ros urechile despre succesele cabinetului și despre pasul cadențat cu care mergem înainte, spre viitorul luminos. În așa caz, la ce folosește schimbarea lui Tanda cu Manda? Ce-i drept, liderul democrat ne promisese, de curând, că la toamnă ne așteaptă niște evenimente pozitive cu mare priză la cetățeni, dar foarte puțină lume crede că aceste schimbări țin doar de „expulzarea” miniștrilor considerați depășiți de situație. Probabil, democrații au planuri mult mai mărețe, iar acestea pot fi o reflecție a schimbării de macaz — partidul aflat la guvernare a declarat recent că rămâne o formațiune proeuropeană, dar cu viziuni pro-moldovenești. Ca și colegii comuniști (de pe timpul guvernării), ca și colegii socialiști și, mai nou, ca și colegii din partidul lui Șhor, care au promis dezvoltarea Republicii Moldova prin revenirea la colhozuri, și democrații vorbesc tot mai des despre niște planuri care ar prevedea dezvoltarea rapidă a societății moldovenești. Au nu cumva trei partide – PDM, PSRM și Șhor (comuniștii deja au pierdut trenul și nu văd cum ar putea reveni în politica mare) au decis să încropeze o alianță postelectorală și să facă harcea-parcea din perspectivele noastre de aderare la Uniunea Europeană? Au nu cumva Candu, Filip, Lupu și Plahotniuc ne-au mințit atunci când declarau că viitorul nostru în UE este indiscutabil?
Cele două remanieri din guvern sunt mai degrabă strategice decât tactice. Adică, și alți miniștri trebuie să știe că nimic nu este bătut în cuie și că oricine poate pleca și, ce e mai important, oricine poate veni.
De altfel, scopul celor trei formațiuni politice a fost și este unul — de a construi Europa aici, acasă. Pentru mine, cel puțin, acest deziderat rămâne o nebuloasă (ba mai mult, consider că este imposibil de făcut acest lucru — fără ajutorul Europei nu construim Europa acasă niciodată!), fiindcă văd o diferența dintre viziunea pro-europeană și cea promoldovenescă. Odată ce guvernarea a declarat, în repetate rânduri, că scopul nostru suprem este aderarea la Uniunea Europeană (unii din lideri chiar au numit și data aproximativă când Republica Moldova ar putea scrie cererea de aderare), de ce ar trebui să avem o politică pentru interior și altă politică pentru exterior?
Revenind la cele două remanieri din guvern, mi se pare o certitudine faptul că schimbările sunt mai degrabă strategice decât tactice. Adică, și alți miniștri trebuie să știe că nimic nu este bătut în cuie și că oricine poate pleca și, ce-i mai important, oricine poate veni. Nu de alta, dar din punct de vedere tactic chiar nu înțeleg cu ce este mai bun Nicolae Ciubuc decât Liviu Volconovici și ce suflu nou poate aduce Silvia Radu și ce n-a făcut cum trebuie Svetlana Cebotari care, cel puțin, este din domeniu, dar nu a venit de aiurea. Pe de altă parte, nici Volconovici, nici Cebotari n-au spart gura târgului (și revin acolo de unde au venit — la Universitatea Agrară și la Centrul de Transfuzie a Sângelui — partidul are grijă de oamenii săi), dar…, vorba ceea, se consideră mai bun arbitrul care nu iese în evidență decât acel care fluieră cu și fără ocazie. Nu sunt specialist în domeniu și nu știu de ce au fost refuzate serviciile celor doi miniștri, dar chiar nu cred că Silvia Radu va face mai multe decât predecesoarea. Una este să lucrezi la Union Fenosa și să tulburi apele la primărie și alta este să conduci o ramură care mereu se află ca pe un butoi de pulbere…
Și încă ceva. Unele voci de la Chișinău afirmau că de data aceasta remanierile din guvern vor fi mult mai spectaculoase și că schimbarea se va face la vârful vârfului — Pavel Filip va fi trimis pe tușe, iar funcția de premier va fi preluată de Vlad Plahotniuc (aceasta trebuia să fie surpriza cea mare din această toamnă politică?). Nu este pentru prima dată când se vehiculează astfel de zvonuri și nu este pentru prima dată când multă lume rămâne cu buza umflată. Probabil, nu a venit încă timpul ca, spre deliciul unora și asentimentul altora, acest lucru să se întâmple.
