Salvatori și pompieri la gimnaziul din Vădeni: Acum elevii știu mai bine cum să se comporte corect în situații de risc / FOTO și VIDEO

0
90

60 de elevi ai gimnaziului „Dinastia Romanciuc” din satul Vădeni, r-nul Soroca au primit instruiri cum să se comporte și să facă față situațiilor de risc. Mentori le-au fost chiar salvatorii de la Direcția raională pentru Situații Excepționale. Adolescenții au rămas impresionați să afle detalii din activitatea pompierilor și spun că acum au mai multe cunoștințe despre cum să prevină cazurile de înec și incendii, cum să acorde primul ajutor și cum să se comporte în trafic.

„Astăzi copii au fost familiarizați cu principalele reguli în timpul scăldatului, securitatea antiincendiară și cum să acorde primul ajutor medical. Copiilor li s-a demonstrat și diferită tehnică pe care salvatorii o folosesc în situații reale”, a menționat șeful serviciului prevenție în cadrul Direcției Situații Excepționale Soroca, Eugeniu Doga

Pentru ca informația să fie însușită cu succes, elevii au testat în practică stingătoarele utilizate de salvatori și au învățat cum să facă exerciții de resuscitare în caz de prim ajutor. Totodată, elevii și profesorii participanți au fost martorii unor acțiuni de salvare.

„Cel mai mult mi-a plăcut etapa cu salvatorii pompieri. Am rămas chiar impresionată de cum funcționează targa din ambulanță”, a mărturisit tânăra Vlada Mazniuc.

Pe lângă instruirea organizată de angajații DSE, copii au explorat tehnica și echipamentele de intervenție ale salvatorilor și pompierilor.

„Mi-a plăcut activitatea care s-a petrecut pe terenul școlii. Am aflat lucruri informative de la pompieri. Cel mai mult mi-a plăcut că ne-au arătat echipamentele cu care lucrează zi de zi și ne-au explicat cum să facem față diferitor situații. Am văzut lucruri despre care nici nu aveam habar și nici nu intuiam că pompierii le folosesc”, ne-a spus eleva clasei a IX-a Anastasia Vataman.

Profesorii, la rândul lor, au rămas entuziasmați de instruirea oferită de salvatori și spun că au citit în ochii copiilor multă curiozitate și atenție. Pentru ei, cel mai important este ca elevii să cunoască regulile de securitate și să știe cum să acționeze în caz că se întâmplă o situație gravă.

Ceea ce s-a petrecut astăzi la noi în școală este un eveniment inedit și le permite elevilor să cunoască în detaliu cum să se comporte în diferite situații excepționale. Întotdeauna este util ca teoria, care se predă de diriginți la orele de dezvoltare personală, să fie însușită și în baza exercițiilor practice”, a mărturisit directorul adjunct pe educație și profesoară de matematică, Lucreția Repeșco.

De la instruiri, copiii au plecat și cu pliante informative. Au spus că le vor duce acasă ca și părinții, rudele să cunoască cum să se comporte corect în situații de risc. Nu au lipsit nici informațiile despre necesitatea și importanța imunizarea împotriva virusului COVID-19.

„Suntem onorați cu prezența DSE. Suntem foarte bucuroși că au venit anume la noi, că nu oriunde putem să întâlnim atât de multă informație și mai ales explicită și pe înțelesul copiilor”, ne-a relatat și directoarea Gimnaziului „Dinastia Romanciuc” din Vădeni, Silvia Vataman.

Acțiunea a făcut parte din „Campania de prevenire a riscului pe înțelesul copiilor”, care se desfășoară în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2021 în localități din raioanele Ungheni, Telenești, Căușeni, Cahul, Cantemir, Fălești, Bălți, Strășeni, Basarabeasca și Dubăsari. Obiectivul Campaniei este de a instrui și pregăti tânăra generație în domeniul bazelor securității vieții.

„În cadrul campaniei ne-am propus să informăm angajații și copii cum să acționeze în diferite situații de urgență. La finele campaniei, ne-am propus să demonstrăm o desfășurări de luptă pentru descarcerarea unui automobil în urma unui accident și un exercițiu de stingere a unui incendiu”, a povestit șeful Direcției Situații Excepționale, colonel al serviciului intern, Alexandru Cebotari.

În cadrul atelierelor de lucru desfășurate în nordul țării au fost instruiți peste 1.100 de minori. Conform IGSU, de la lansarea Campaniei, salvatorii au instruit 3.496 de elevi privind bazele securității vieții în licee și gimnazii din raioanele țării.

Valeria Prisacari


Articolul precedent„Mulțumesc, profesore!” Sorocenii le pot lăsa mesaje dascălilor, în Marea Carte a Recunoștinței
Articolul următorCând vom avea un WC modern la Stația de Autobuze și de ce fug șefii de răspuns? / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.