Aventura militară dezastruoasă a lui Vladimir Putin în Ucraina a crescut șansele ca domnia sa de 22 de ani să se apropie de sfârșit. Întrebarea este: Se va retrage de unul singur sau va trebui să fie împins de la spate? În luna a șaptea a invaziei declanșate de președintele rus, armata sa a pierdut un număr uriaș de oameni și o cantitate masivă de echipament militar, iar acum bate în retragere în estul Ucrainei, scrie digi24.
Ordinul de mobilizare al lui Putin a aruncat țara în haos și a atras critici chiar și de la unii dintre cei mai apropiați propagandiști și aliați politici ai Kremlinului. Liderul autoritar de 69 de ani a venit la putere în anul 2000, atunci când i-a luat locul unui Boris Elțîn după ce a orchestrat al doilea război din Cecenia. Șansele ca Putin să plece în curând de la conducerea țării sunt încă mici, dar consecințele pariului costisitor pe care l-a făcut atunci când a decis să invadeze Ucraina au început deja să îi slăbească puterea. Iată câteva scenarii în urma cărora domnia lui Putin s-ar putea încheia și cine ar putea să îi ia locul, potrivit unei analize Politico.
Scenariul 1: Putin alege un succesor Putin a făcut tot ce i-a stat în putere să își reducă la tăcere rivalii și să rescrie constituția pentru a se menține în fruntea țării. Șansele ca actualul lider de la Kremlin să îi facă loc unui nou lider în mod voluntar sunt minime, dar nu sunt de neglijat. Cui ar putea Putin să îi predea ștafeta?
Superspionul – Nikolai Patrușev
Dacă Putin va accepta că poziția sa a devenit nesustenabilă, specialiștii îl dau pe Patrușev ca cel mai probabil succesor. Fostul șef al agenției de spionaj FSB și actualul secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei are avantajul că împărtășește viziunea lui Putin despre lume – o viziune care este plină de venin la adresa Occidentului, în general, și față de Statele Unite, în mod special. Ideile lui Patrușev sunt încă și mai extreme: într-o întâlnire a Consiliului, la câteva zile înainte ca Putin să ordone trupelor să invadeze Ucraina, Patrușev a acuzat Washingtonul că încearcă să provoace „prăbușirea Federației Ruse”. Pe măsură ce Putin petrece tot mai mult timp la Kremlin, Patrușev a preluat din atribuțiile președintelui, vizitând recent China după ce Beijingul s-a arătat îngrijorat de evoluția războiului din Ucraina. Foto: Profimedia Images Cu ani în urmă, Patrușev a acuzat-o pe fosta Secretară de Stat a SUA, Madeleine Albright, că ar fi spus că Siberia și Orientul Îndepărtat nu ar trebui să facă parte din Rusia. Declarația lui Patrușev nu se bazează pe nimic concret, ceea ce a dus la speculații conform cărora acuzația formulată de oficialul rus ar fi luat naștere în urma unui proiect strict secret în care Moscova a angajat clarvăzători pentru a le citi gândurile liderilor occidentali. Pe măsură ce Putin petrece tot mai mult timp la Kremlin, Patrușev a preluat din atribuțiile președintelui, vizitând recent China după ce Beijingul s-a arătat îngrijorat de evoluția războiului din Ucraina. Vârsta nu este, însă, de partea lui Patrușev. Are 71 de ani și dacă va deveni președinte după Putin, acesta va fi mai mult ca sigur doar un lider de tranziție.
Lacheul – Dmitri Medvedev
Omul de încredere al lui Putin, Dmitri Medvedev, a făcut schimb de funcții cu Putin în 2008 pentru a-i permite actualului lider de la Kremlin să rămână la putere și, în același timp, să respecte limitările impuse prin constituție la acea vreme în privința mandatului președintelui. Medvedev i-a ținut scaunul cald lui Putin în timp ce a încercat să modernizeze Rusia, guvernând cu iPad-ul și vizitând Silicon Valley. Când mandatul său de patru ani s-a terminat, Medvedev i-a lăsat locul lui Putin fără nicio ezitare. În încercarea de a scăpa de imaginea sa de „clonă mai puțin rea a lui Putin” și de a părea un obsedat al războiului nuclear, fostul președinte al Rusiei a ajuns un măscărici al rețelelor sociale. Foto: Profimedia Images Medvedev a fost prim-ministrul Rusiei pentru încă opt ani după aceea. În 2020 a devenit președintele adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, fiind subordonatul direct al lui Putin, președintele consiliului. Războiul nu a fost prea blând cu Medvedev. În încercarea de a scăpa de imaginea sa de „clona mai puțin rea a lui Putin” și de a părea un obsedat al războiului nuclear, fostul președinte al Rusiei a ajuns un măscărici al rețelelor sociale. La 57 de ani, Medvedev ar putea prelua din nou conducerea Rusiei, dar destinul său este strâns legat de cel al lui Putin.
Garda de corp – Alexei Diumin
Potrivit lui Diumin, acesta i-a salvat viața lui Putin într-o noapte în care casa de vacanță a lui Putin din mijlocul munților a fost atacată de un urs brun. Diumin, înarmat cu pistolul de serviciu, ar fi golit un întreg încărcător la picioarele ursului pentru a-l alunga. Loial până peste cap, dar păstrând o aură de umanitate (a lăsat ursul în viață) – calități demne de succesorul lui Putin, care ar putea în același timp să se asigure că șeful său se poate pensiona în liniște, fără a fi nevoit să răspundă în fața tribunalului de la Haga pentru crimele de război pe care le-a comis. Diumin pretinde că i-a salvat viața lui Putin atunci când a alungat un urs furios de la ușa casei de vacanță a președintelui rus. Foto: Profimedia Images Cel mai de marcă veteran al Serviciului Federal de Securitate – un fel de Gardă Pretoriană a Rusiei – Diumin a cunoscut succesul și pe câmpul de luptă din postura de comandant al forțelor speciale în operațiunea de anexare a Crimeei din 2014. Doi ani mai târziu, Putin l-a numit guvernator al regiunii Tula (mai târziu, a fost ales fără probleme). Diumin este, potrivit unor surse, un favorit al lui Putin, dar statutul său l-ar face vulnerabil în cazul în care s-ar declanșa o luptă pentru putere la Kremlin.
Prințișorul – Dmitri Patrușev
Timpul nu este de partea aliaților lui Putin de la Kremlin, dar asta nu înseamnă că regimul nu va încerca să își asigure continuitatea. Însuși Nikolai Patrușev a spus că elita spionajului rusesc este „noua nobilime”. O generație mai târziu, fiul său, Dmitri Patrușev, s-a remarcat ca un potențial succesor. Bărbatul de 44 de ani a fost pus ministru al agriculturii în 2018, după ce a absolvit academia FSB-ului și a fost la conducerea Băncii Agricole a Rusiei, deținută de stat.
Scenariul 2: Putin este detronat, debilitat sau asasinat
În ciuda discuțiilor legate de o predare a ștafetei, istoria arată că liderii de la Kremlin tind să plece cu picioarele înainte: Vladimir Lenin și Iosef Stalin au murit din cauza naturale. La fel a făcut și Brejnev și următorii doi succesori ai săi. Alți lideri, precum Hrușciov în 1964 și Gorbaciov în 1991, au fost forțați să plece din fruntea țării.
Troika
Este tentant să ajungem la concluzia că dacă Putin va fi dat jos de la putere, va fi asasinat sau, dintr-un motiv sau altul, nu va mai putea conduce Rusia și va fi înlocuit de o conducere colectivă, căderea sa va duce la o perioadă de ameliorare a relațiilor cu Occidentul. Schimbarea liderului în regimurile autocratice are loc de obicei din interior, potrivit lui Nigel Gould-Davies, fost ambasador britanic în Belaurs, care spune că șansele ca o tranziție organizată să aibă loc în Rusia sunt egale cu 0. Putin a ratat șansa de a-și orchestra succesiunea când a rescris constituția acum doi ani. „Acum, poziția lui este într-un și mai mare pericol. Nu există nicio garanție că va avea o viață de apoi liniștită”, a spus Gould-Davies. Dacă Putin este asasinat sau se îmbolnăvește grav, premierul rus Mihail Mișustin ar deveni președintele interimar al Rusiei.
Premierul – Mihail Mișustin
Dacă Putin este asasinat sau suferă de o boală gravă, Mișustin, în calitatea sa de prim-ministru, va deveni președinte interimar. Acesta s-a ocupat în ultimul timp de minimizarea crizei provocate de sancțiunile impuse de Occident.
Moscovitul – Serghei Sobianin
Primarul Moscovei ar putea fi înlocuitorul lui Putin dacă protestele din capitala Rusiei s-ar intensifica până în punctul în care înăbușirea lor nu ar mai fi o opțiune viabilă și ar fi nevoie de demararea unei tranziții organizate. Sobianin s-a dovedit a fi un primar al Moscovei competent, dar aproape toate îmbunătățirile aduse orașului au fost șterse de efectele războiului din Ucraina și a sancțiunilor impuse Rusiei. În cei 12 ani ca primar, Sobianin s-a dovedit a fi un politician competent, dar care nu s-a făcut remarcat. A făcut o treabă bună în încercarea de a transforma Moscova într-un oraș mai bun pentru locuitorii săi, dar aproape toate îmbunătățirile aduse au fost șterse de efectele războiului și al sancțiunilor.
Scenariul 3: Rușii se revoltă împotriva lui Putin
Obsesia patologică a lui Putin care îi alimentează dorința de a șterge Ucraina de pe harta lumii s-a născut din coșmarul său în care scenariul din țara vecină se va repeta și în Rusia – o revoluție în urma căreia liderul țării a fost înlăturat. Ucrainenii au reușit de două ori să facă acest lucru: în Revoluția Portocalie din 2004-2005 și în urma protestelor Euromaidan.
Prizonierul – Alexei Navalnîi
Principalul activist anticorupție din Rusia ar fi cel mai bun candidat pentru a conduce o revoluție „colorată”. Navalnîi a ajutat la organizarea protestelor împotriva lui Putin atunci când acesta a devenit din nou președinte, acum un deceniu. Semnul făcut de Navalnîi către soția sa, după ce au auzit sentința care îl trimite după gratii. Demonstrațiile de atunci au fost cele mai mari din era post-sovietică a Rusiei, dar, în ultimă instanță, au eșuat. Navalnîi a continuat însă să expună corupția statului, acțiuni pentru care Kremlinul l-a „răsplătit” otrăvindu-l și apoi condamnându-l la închisoare.
Exilatul – Mihail Hodorkovski
Fostul magnat al petrolului este un alt critic al regimului de la Kremlin care s-a luat în coarne cu Putin și a pierdut. A rămas fără imperiul său petrolier Yukos și a stat după gratii 10 ani, înainte de a se exila în străinătate. Pentru că i s-a opus lui Putin, Mihail Hodorkovski, fostul magnat al petrolului, a stat după gratii 10 ani. Foto: Profimedia Images Hodorkovski sprijină eforturile Ucrianei împotriva Rusiei lui Putin, dar istoria sa de afacerit fără scrupule din era Elțîn, când oligarhii s-au îmbogățit în urma perioadei de privatizări care a lăsat Rusia fără patrimoniul său industrial, nu a fost uitată de generațiile de ruși mai în vârstă.
Scenariul 4: Putin este dat jos de la putere printr-o lovitură de stat
Rusia post-sovietică nu s-a confruntat până acum cu lovituri de stat militare, dar nici acest scenariu nu poate fi ignorat.
Măcelarul – Mihail Mizințev
Atât ministrul apărării Serghei Șoigu, cât și Valeri Gerasimov, șeful statului major, au avut de-a face cu războaie oribile, ceea ce îi discreditează din postura de lideri militari care ar putea conduce țara după o lovitură de stat. Există însă un general care se bucură de o reputație brutală: Mihail Mizințev, „măcelarul Mariupolului”. Acesta a condus asediul asupra orașului din Ucraina în care au murit 20.000 de civili înainte ca orașul port să fie ocupat de trupele ruse în luna mai. „Măcelarul Mariupolului” (stânga) a condus asaltul asupra orașului în care au murit 20.000 de civili înainte ca rușii să îl ocupe. Foto: Profimedia Images Între timp, Mizințev a fost promovat la poziția de ministru adjunct al apărării însărcinat cu logistica pentru a încerca să întoarcă soarta războiului din Ucraina și pentru a pune capăt haosului provocat de ordinul de mobilizare al lui Putin.
Războinicul – Ramzan Kadîrov
Liderul cecen, care s-a declarat „soldatul lui Putin”, este unul dintre cei mai mari suporteri ai războiului din Ucraina. Kadîrov a caracterizat conflictul drept o bătălie între armata sa personală de „kadîroviți” și inamicii ucraineni, pe care i-a denumit „diavoli” neonaziști. Kadîrov este un propagandist de succes al regimului de la Kremlin – canalul său de Telegram a strâns peste 2,6 milioane de urmăritori. Orice încercare a lui Kadîrov de a exploata slăbiciunea lui Putin în scop personal, însă, l-ar pune într-o poziție precară. Cel mai probabil, Kadîrov va încerca să câștige mai multă autonomie sau independența Ceceniei în cazul în care Putin se va confrunta cu o răscoală în Rusia. Foto: Profimedia Images „Oamenii lui Kadîrov sunt periculoși, dar detestați”, a spus economistul Serghei Guriev. Cel mai probabil, Kadîrov va încerca să câștige mai multă autonomie sau independența Ceceniei în cazul unei răscoale în Rusia.
Mercenarul – Evgheni Prigojin
Prigojin, oligarhul cunoscut sub numele de „bucătarul lui Putin”, care conduce armata de mercenari Wagner, este cel mai în măsură să ocupe poziția de comandant suprem al Rusiei în acest moment. Prigojin a fost filmat luna trecută în timp ce susținea un discurs de recrutare în curtea unei închisori în care le promitea deținuților că le va reda libertatea dacă luptă pentru Rusia în Ucraina timp de șase luni și supraviețuiesc. Evgheni Prigojin (stânga) este un vechi aliat al lui Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images Membrii Wagner „au spus că ar vota cu el în locul lui Putin oricând și mi se pare mie că acesta a simțit mirosul de sânge”, a scris Christo Grozev, de la Bellingcat, despre fondatorul grupului de mercenari. Pentru ca Prigojin să aibă cea mai mică șansă să ajungă la conducerea țării ar fi nevoie de o răsturnare completă a situației pe câmpul de luptă din Ucraina – Rusia ar trebui să piardă o mare parte din teritoriul ocupat acum, așa încât hoardele de soldați nemulțumiți să se întoarcă acasă și vor cutreiera străzile. „Trebuie să aibă loc o prăbușire absolut catastrofală a statului”, o situație fără precedent în istoria contemporană, sovietică și imperială târzie a Rusiei, potrivit autorului Mark Galeotti, care a scris cărți despre istoria, războaiele, spionajul și crima organizată din Rusia.
SURSA: digi24