România — Țara mea de vis, nu de azi, nici de ieri, dar tocmai din fragedă copilărie. Firul istoriilor s-a întrerupt pentru mine atunci când am rămas fără bunei, pentru că ei au fost acei care mi-au mărturisit cu dragoste tot ce știau despre România. Au iubit până la urmă această țară, lume și limbă. Apropo, bunica mea sau mămuca, așa îi spuneam noi, a făcut carte în perioada interbelică, „pe vremea românilor”, cum zicea ea, și era printre puținii care semnau în registrul de primire a pensiei cu grafie latină. Vorbea cu admirație despre acele timpuri, nimic nu-i mai scump decât viața trăită vertical, când știi cine ești și de unde vii, trăiești firesc, fără să duci lupta de existență pentru etnie și valori naționale. Ai locul tău în societate și ești privit ca o personalitate, nu ca un simplu tovarăș. Astfel, România a rămas în sufletul meu ca ceva sfânt, de rând cu bunica și învățăturile ei, valorile și principiile morale pe care mi le-a altoit prin povețe, tradiții și istorisiri. De curând, am avut marea surpriză din partea proiectului Novateca să fiu delegată la Buzău, Focșani, Brăila și alte localități într-o vizita de studiu. Călătoria mea a fost posibilă și datorită Secției Cultură și Turism Soroca, cărora le mulțumesc foarte mult, nu doar pentru oportunitățile de creștere în parcursul meu profesional, ci și pentru că România, Țara mea de vis, a devenit realitate. Am văzut pentru prima dată în viață acest pământ de care m-am îndrăgostit enorm. M-am convins de faptul ca suntem un popor, avem aceleași tradiții și vorbim aceeași limbă. Acum deseori vorbesc cu bunica în gândurile mele: „Ai avut dreptate, mămucă!”
Stela Toma, bibliotecară, satul Tătărăuca Veche
Vedeţi aici şi alte păreri despre UNIRE!
