Astăzi nu o să vorbesc despre acțiunile lui Dodon dedicate așa-zisei aniversări a 75-a de la „eliberarea Moldovei de fascism” și despre concertul grandios care va fi organizat mâine în PMAN, fiindcă manifestațiile cu iz de naftalină nu au nimic comun cu bunul-simț, sfidează demnitatea națională și sunt o batjocură în adresa înaintaților noștri, dar nici despre decizia de ultimă oră a cabinetului Maiei Sandu, care a declarat ziua de 23 august Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare, fiindcă se creează impresia că această decizie nu este un rezultat al „gândirii colective” a celor care guvernează astăzi, dar mai degrabă un răspuns la acțiunile socialiștilor. Or, există Rezoluția Parlamentului European din anul 2009 și Declarația Parlamentului European din anul 2008, care au proclamat ziua de 23 august Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului și, implicit, trebuia de făcut acest lucru mai înainte, dar nu acum, când te ciupește cocoșul de fund și când toată lumea își dă seama că un regim autoritar se schimbă cu altul. Nu voi vorbi nici despre pensiile cosmice pe care le primesc unii cu obrazul gros și nici despre scoaterea polițiștilor de la patrulare din tufișuri, dar mă voi da cu părerea referitor la ultimele evenimente care au loc în jurul Curții Constituționale (CC).
Nu de alta, dar circul la care asistăm cu toții depășește orice imaginație. Jocul de-a numirea judecătorilor la CC din partea legislativului este demn de casa de nebuni, dar nu de forul suprem al unei țări pretins democratice. Să anulezi rezultatele unui concurs (apropo, la astfel de concursuri participă, apriori, persoane bine pregătite, dar nu niște proști, pardon) și să numești în locul câștigătorilor alte persoane, pe motiv de schiorlăială (Domnica Manole, care a luptat cu oligarhii doar pentru a accede într-o funcție?) și de o imaginară experiență ieșită din comun (Vladimir Țurcan, care măcar nu a participat la concurs!) este nu altceva decât o acțiune grețoasă a unei alianțe hăbăuce și rău mirositoare. Or, ceea ce își permit astăzi majoritarii din parlament nu și-au permis nici Voronin și nici Plahotniuc în momentele lor de „grație”. Pe de altă parte, numirea lui Țurcan în fruntea CC și aroganța cu care bunul prieten al lui Dodon își tratează contestatarii — chipurile, vor lătra aceștia cât vor lătra, și se vor liniști — nu înseamnă altceva decât (re)capturarea statului de acei care ne văd deja în brațele ursului. În această ordine de idei, chiar mă pune pe gânduri indiferența multor deputați ACUM și a miniștrilor, care au înghițit gălușca și și-au ascuns capetele în nisip. Cu excepția câtorva deputați, în speță a lui Lilian Carp, care a declarat că ar putea părăsi rândurile ACUM și a premierului Maia Sandu, care a dat cu pumnul în masă și a amenințat că își rezervă dreptul să acționeze în consecință. „Nu putem permite ca procesul de dezoligarhizare a statului împotriva regimului Plahotniuc să se sfârșească cu preluarea controlului asupra unei instituții-cheie de către o altă forță politică, indiferent care ar fi aceasta”, zice doamna premier, dar… se teme să spună care este această forță politică. De ce oare? Ba mai mult, parcă au luat apă în gură analiștii politici și reprezentanții societății civile, care au împins ACUM-ul în brațele PSRM-ului, jonglând cu ideea creării unei „coaliții situative”. Unde-i, de exemplu, Alexei Tulbure, care făcea spume la gură afirmând că nu este nimic mai bun în lupta cu oligarhia decât o uniune dintre Manda și Tanda?
Altfel, după mai multă vreme de contemplare a celor ce se întâmplă în cadrul alianței, unii adepți ai coaliției sunt de părere că scăparea este în alegerile parlamentare anticipate. Târziu, domnilor! Alegerile anticipate trebuiau organizate îndată după căderea oligarhului, dar nu acum, când Dodon și socialiștii lui au puterea aproape absolută. În prezent ACUM nu are nici o șansă, fiindcă partenerii lor de alianță au putut să implanteze în mintea electoratului cum că guvernul Sandu mărește prețurile la energia electrică și îngheață proiectele sociale, iar Dodon și K fac tot pentru a nu permite acest lucru. Cinismul partenerilor ACUM-ului nu are margini, iar alegerile anticipate înseamnă pentru socialiști legiferarea puterii lor absolute!
Și încă ceva. La finele săptămânii trecute, prim-ministra Maia Sandu a declarat că Blocul ACUM este gata să semneze un nou acord de coaliție cu PSRM și că acest document este gata în proporție de 95 la sută (!!!). „Sperăm să ajungem la acest acord cât mai degrabă”, a declarat Sandu jurnaliștilor. De altfel, poziția doamnei Sandu a fost salutată de Dodon, care a declarat că „există șansa istorică să fie schimbate lucrurile spre bine şi să fie lansată o nouă etapă în istoria modernă a RM” (!!!). Și aceasta în timp ce deputatul ACUM Octavian Țâcu declarase zilele acestea că „…orice colaborare cu PSRM devine cu fiecare zi tot mai nocivă”, iar colegul lui Iurie Reniță a comentat că „ceea ce s-a întâmplat la CC este o adevărată rușine și o decepție totală”.
Sau, poate, majoritatea ACUM-iștilor sunt niște mazochiști, iar noi nu am știut despre aceasta?
