Rețeta tradițională de varză murată. Cum o preparau bunicii pe vremuri

Varza murată este un aliment nelipsit din gospodării

Încă din cele mai vechi timpuri, bunicii noștri foloseau rețete transmise din generație în generație pentru a pune varza la murat, asigurându-se astfel că au o sursă de vitamine pe parcursul iernii.

Prepararea verzei murate era un ritual anual care implica răbdare, experiență și respectarea unor pași bine stabiliți, pentru a obține acea aromă inconfundabilă, pe care o asociem cu mesele tradiționale de sărbători.

Butoiul de varză murată al bunicilor

Când ne gândim la bucătăria de odinioară, una dintre primele imagini care ne vine în minte este butoiul de varză murată al bunicilor. Într-un colț răcoros al beciului sau pe veranda casei, varza era lăsată la murat, urmând un proces simplu, dar precis, pentru a obține o murătură perfectă.

Fie că era folosită pentru sarmale, ciorbe sau mâncată ca atare alături de alte preparate tradiționale, varza murată avea mereu loc de cinste pe masa bunicilor.

Iată care este rețeta tradițională de varză murată, așa cum o preparau bunicii pe vremuri, folosind doar câteva ingrediente naturale și un strop de măiestrie.

Rețeta tradițională de varză murată

Procesul de murare a verzei începea cu selecția atentă a legumelor. Bunicii foloseau doar varza care era sănătoasă, bine crescută și fermă la atingere.

De obicei, se alegeau verze mari și dense, deoarece acestea produceau frunze mai groase, ideale pentru sarmale sau salate de iarnă. Ingredientele de bază erau simple: varză, sare neiodată și apă.

Uneori, pentru un plus de savoare, se adăugau condimente precum boabe de piper, cimbru sau hrean. Hreanul nu doar că oferea un gust ușor picant, dar ajuta și la menținerea crocantă a verzei pe durata lungă de murare.

Cum o preparau bunicii pe vremuri

După ce varza era curățată de frunzele exterioare, care erau de obicei mai deteriorate, se scobea cotorul și se umplea cu sare grunjoasă.

Apoi, verzele erau așezate strâns într-un butoi din lemn sau plastic, iar deasupra lor se turna saramura.

Proporția tradițională pentru saramură era de 40-50 grame de sare la un litru de apă, asigurând astfel o fermentație corectă și un gust echilibrat.

Un alt secret al bunicilor era presarea verzelor

De obicei, peste verze se punea un capac de lemn sau o piatră grea, care menținea legumele scufundate complet în saramură, prevenind astfel alterarea lor.

Murarea verzei era un proces care necesita timp și răbdare. De obicei, era nevoie de 3-6 săptămâni pentru ca varza să se acrească suficient. În această perioadă, bunicii aeriseau periodic saramura, folosind un furtun pentru a sufla aer la fundul butoiului.

Acest pas era crucial pentru a preveni formarea bacteriilor nedorite și pentru a asigura o fermentație uniformă. Pe măsură ce iarna se apropia, varza murată devenea din ce în ce mai acră și mai gustoasă, fiind gata să fie folosită în cele mai îndrăgite preparate.