Cu vocea domoală, dar privirea încă pătrunsă de amintiri, eroul meu își începe povestea. Au trecut ani, de când s-a întors de la războiul din Afganistan, dar urmele acelui sângeros măcel nu s-au șters nici din sufletul lui.
Într-un colț liniștit al camerei, unde fotografiile cu camarazi pierduți se amestecă cu zâmbetele celor dragi, stă un om care a cunoscut războiul nu din cărți, ci pe propria piele. Astăzi vorbește, nu pentru a impresiona, ci pentru a nu lăsa uitarea să înghită adevărul. mărturisiți din acele amintiri, care v
Pe chipul lui am putut vedea o durere nedescrisă și cu privirea tristă, care încă mai poartă umbrele trecutului, Iurie Mutruc, din satul Hăsnășenii Mari, își așează amintirile în cuvinte. A fost acolo, în mijlocul focului, printre camarazi, cu frică și speranță. A trăit războiul nu ca un act de glorie, ci ca o luptă zilnică pentru viață și moarte. Astăzi, din liniștea de acasă, ne spune povestea lui. O poveste care nu e doar despre arme și gloanțe, ci despre oameni, despre durere și curaj.
- Domnule Iurie Mutruc, știm, că ecoul acelui război a lăsat urme durute în sufletul dumneavoastră, și nu este deloc ușor, să răvășiți amintirile din trecut. Dar pentru generația de azi este important să cunoască adevărul de la martirii acelor vremuri. Ați avut pregătire militară necesară pentru a participa la luptele armate?
- Desigur, că am avut. A fost perioada când te luau în armată la 18 ani, ca toți militarii, care erau apți de a face serviciul militar.
- Ați avut camarazi de luptă, care au căzut cu moarte de erou?
- Am avut, numai că nu din grupul meu, ci din altele. Sunt eroi în adevăratul sens al cuvântului.
- V-ați gândit vreodată, sau ați avut teamă că nu vă veți putea întoarce acasă la cei dragi?
- A fost o frică… Am dus multe lupte serioase, fiecare a avut o teamă. Te gândești la familie, la prieteni, la ce ai putea pierde. Dar tocmai gândul, că ai pentru cine te întoarce, îți dă putere să lupți mai departe.
- Ați avut de suferit în urma acestui război?
- Da, am suferit… Trupul mi-a fost atins, dar sufletul a fost și mai tare încercat. Am suferit de stres, am avut nopți în care nu puteam dormi. Uneori credeam, că trăiesc ultimele clipe din viața mea, și gândul era mereu la cei de acasă…
- Ați interacționat vreodată cu civili afgani? Ce impact au avut acele întâlniri asupra dumneavoastră?
- De întâlnit, ne întâlneam prin oraș, dar au fost întâlniri pașnice, nu am avut conflicte cu ei. Aceste întâlniri m-au făcut să înțeleg, că în mijlocul haosului, cei nevinovați suferă cel mai mult și acest fapt mi-a schimbat complet viziunea.
- Cum ați reușit să învingeți stările de frică și stres în timpul misiunilor?
- Nu am reușit niciodată să le înving definitiv. Dar vorbeam între noi, ne țineam spatele, glumeam când puteam. Încercam să găsim mici fragmente de normalitate în mijlocul acelui crâncen război.
- Ați avut vreodată coșmaruri sau amintiri dureroase după întoarcere?
- Cu siguranță, toți acei, care au trecut prin grozăviile războiului, și cunosc despre el nu din cărți, dar cunosc cu adevărat ce înseamnă război – continuă încă multă vreme să aibă coșmaruri. Desigur, că am avut și eu. Timp de luni întregi visam aceleași scene. Încă mai am amintiri care mă bântuie. La întoarcerea după război, cât de puțin, dar toți le au.
- Ce v-a învățat experiența trăită în războiul din Afganistan?
- În primul rând: m-a învățat să prețuiesc mai mult viața. Să nu iau nimic de bun. M-a învățat despre curaj, loialitate, dar și despre fragilitatea ființei umane.M-a învățat să fimcorecți, să păstrăm pacea și să nu dorim nimănui și niciodată războaie.
- Cum a fost revenirea acasă?
- Eram fericit, că am rămas în viață și am revenit la baștină, dar eram cu moralul la pământ, deprimat. A fost foarte greu. Și mai greu este să uiți, ce ai trăit pe câmpul de luptă. Te întorci, dar ceva din tine rămâne acolo. Familia se bucură, prietenii sunt alături, dar tu ești alt om. A durat mult, până am putut spune, că sunt din nou „acasă” cu adevărat. Am fost foarte mulțumit, că am ieșit de pe teritoriul afgan și, în sfârșit, pot să-mi văd familia…
- Dacă ați transmite un mesaj generației tinere despre război, care ar fi acesta?
- Le-aș spune tinerilor, că războiul nu e un film de acțiune. Nu e despre glorie sau eroism, ci despre durere, pierderi și suferință. Dacă puteți construi o lume, în care dialogul înlocuiește violența, atunci faceți-o! Pacea e cea mai mare victorie!I-aș îndemna pe tineri să facă serviciul militar, să înțeleagă viața și să fie pentru pace în întreaga lume!
Pentru conformitate:
Elena-Gabriela ȘTIRBU, membră a HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, Centrul de Creație a Copiilor Drochia
