Tarabele din piețele Sorocii s-au umplut în ultima vreme cu cele mai gustoase, proaspete și ieftine legume și fructe autohtone. Se pare însă că aceasta nu aduce bucurie nici vânzătorilor, nici cumpărătorilor. Micii producători se plâng că nu pot concura cu intermediarii din piață, în timp ce cumpărătorii acuză prețuri exagerate.
Reportera noastră, Mihaela Zaim, a discutat și cu unii și cu alții, iar îndemnul nostru este să-i susținem pe producătorii locali, deoarece legumele crescute pe pământurile noastre la Vasilcău, Cosăuți, Egoreni sau Cureșnița poartă arome și gusturi care nu pot fi confundate.
De atâta timp se vorbește că trebuie să suținem producătorii locali, ori e de râsul găinii că noi o țară agrară, cu pământuri mănoase, să importăm legume și fructe crescute în Turcia, Spania sau alte țări. Ar trebui ca autoritățile să treacă de la vorbe la fapte, poate e cazul ca micului producător să i se ofere ”mesele cele mai bune” din piețele orașului și să fie scutiți de taxe pentru vânzare.
Doamna Eugenia din Rublenița: “Am venit la piață cu vișine, roșii și castraveți din grădina mea. Este o schimbare în comparație cu anii trecuți. Din cauza scumpirilor, numărul cumpărătorilor a devenit și mai mic. Noi, cei care creștem producția, o vindem ieftin. Vrem să facem măcar câțiva bani pentru a putea cumpăra pâine și zahăr. Ieșim în pierdere… Iată, producția stă în soare, s-a ars deja. În timp ce alții vând castraveții cu 20 de lei pe kilogram, eu îi vând cu 12, doar pentru a pleca mai repede acasă.”
Domnul Sveatoslav din Cosăuți: “Producția o aduc de acasă și o duc tot acasă… Ne sufocă complet. Intermediarii cumpără marfă de la companii și o pot vinde. Uitați-vă, o bătrânică care și-a crescut pasărea singură acasă, cu hrană naturală, nu are voie să o vândă în piață. O trimit să vândă pe drum, sub soare, dar precupeților li se permite… Nici eu nu am voie să vând puișorii crescuți acasă în piață.”
Doamna Elena din orașul Soroca: “Vin la piață cu tot ce am crescut acasă, pe pământul meu… Uneori se întâmplă că vin, vând puțin și mă întorc acasă cu unele produse nevândute. Ce fac cu ele ? Cu pătrunjelul și alte verdețuri, le prepar acasă, le usuc, le conservez, iar pe cele care nu mai sunt bune le dau animalelor. Vând mai mult aici, lângă drum, pentru că nu este suficient spațiu în piață, și trecătorii își amintesc mai ușor ce trebuie să cumpere…”
Doamna Galina din Cosăuți: “Am venit la piață cu câteva lăzi de cireșe, castraveți și plante medicinale. Dar la sfârșitul zilei ne întoarcem acasă cu marfa nevândută. Totul este scump, dar producția noastră este foarte ieftină. Dacă am crește prețurile, nu s-ar mai cumpăra deloc. Cumpărători tot mai puțini. Cine-a ramas în oraș? L umea batrană, toți pleacă… ”
Doamna Valentina, cumpărătoare din Zastânca: “Nu mai pot cumpăra la fel de mult ca înainte. Vin aici și cumpăr puțin din toate: cartofi, castraveți, roșii… Nu-mi permit să fac conservături, având în vedere că sunt pensionară și pensia abia de-mi ajjunge
Dna Vera , cumpărătoare din oraș -” Cel mai mult cumpăr legume care trebuiesc la mâncare zi de zi, dovlecei, varză, cartofi, castraveți… e mai scump ca în anii trecuți , mai economisesc câte puțin ca să pot cumpăra pentru măcar ceva conservături pe iarnă … vin mai des să cumpăr de la vânzătorii care cresc acasă legumele, jos în piață e mai scump la precupeți. ”