Presupun că mulți dintre profesioniștii domeniului Educației și-au pus această întrebare după virajul insolit prin temă, de marți, 17 octombrie, a președintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. A fost surprinzător și neobișnuit pentru că liderul de la GBC ne-a făcut să credem de mai multe ori pe parcursul acestui an, dar și în genere de când îndeplinește funcția de Coordonator al Guvernării, că aria lui de preocupare sunt problemele generale ale statului, iar calul lui de bătaie este grija pentru starea democrației în Republica Moldova. Am fost martorii, în acest sens, a reformei, din inițiativa lui, a Guvernului, apoi a Sistemului Electoral,– sectoare mari, cuprinzătoare, cu impact și anvergură în stat.
Coborârea de pe boltă în cotidian cu inițiative ce țin de domenii de nișă, cum ar fi Educația și Internele a stârnit în mod firesc reacția de surprindere a maselor conștiente, mai ales a celor care profesează în unul dintre aceste sectoare. Putem admite că domnul Plahotniuc ar cunoaște dedesubturile și penumbrele Internelor în virtutea calității lui de participant activ la traficul rutier, dar inițiativele articulate de gura lui privind domeniul Educației ni s-au părut improprii, ba chiar nepotrivite. Nimeni nu îl bănuia de careva tangențe profesionale cu sistemul educațional. Unica legătură a avut-o, precum a declarat, prin părinții lui profesori și care la timpul lor au fost încărcați în școală cu atâtea lucruri inutile, încât nu au prea avut timp să se preocupe și de educația propriilor copii. Poate din această cauză domnul Plahotniuc are azi probleme cu cititul textelor și cu exprimarea coerentă în public, dar și cu cititul legilor și mai ales cu respectarea lor. Să fie această deficiență pusă la baza intențiilor lui de „simplificare” din mers a unui domeniu atât de important, atât de mare și atât de complex cum este organizarea sistemului educațional?
Înțelegem că Guvernul reformat (fără un studiu de impact) al Partidului Democrat vrea să demonstreze utilitatea comasării într-un minister a mai multor domenii de activitate. Să o facă, dar numai cercetând experiența domestică și practicile internaționale din domeniu, nu din instincte primitive, așa cum s-a observat că vrea să o execute Plahotniuc: în ciuda unui rival politic nesuferit de dânsul. O reformă nu poate porni de la ambiția politicianistă de denigrare cu orice preț a adversarului ori de anulare a ceea ce a făcut acesta înaintea ta.
În lipsa unui act normativ de responsabilizare a guvernărilor, în Republica Moldova avem precedente îngrozitoare de acest gen, cu impact negativ deosebit de grav asupra dezvoltării societății. Primul în top rămâne până azi anularea reformei teritorial-administrative în 2003. Se știe că Voronin, ctitorul politic al lui Plahotniuc, a făcut praf aproape un miliard de dolari cheltuiți pe implementarea reformei pentru că… purta ură de moarte fostei guvernări democratice și nu putea suferi denumirea de județ, considerând-o drept o diversiune românească. În plus, „pahanul” avea nevoie de cât mai multe „raicomuri” ca să-și lipească cât mai strâns clientela de pulpa bugetului. Cum se va proiecta această aberație de comportament asupra stărilor economice și sociale ale statului, nu l-a interesat atunci și nu-l interesează nici astăzi. Dar paguba a fost enormă. Cazul își mai așteaptă dreapta judecată.
Surcică a aceleiași tulpini, Plahotniuc nu sare departe de idolul său. El aruncă în afara raționalului calculele economice și situația demografică din ce în ce mai dezolantă care au condiționat optimizarea domeniului școlilor și anunță „stoparea imdeiată” a reformei, practic anulând-o. O face nu pentru că astfel de măsuri le dictează situația, sistemul de educație, interesele statului, ci ca să ridice cumva cu această afacere populistă cota de încredere pătulită a partidului său. O acțiune meschină, inutilă, păguboasă în care cuvintele-cheie de motivare a ei sunt cu totul improprii domeniului predestinat: moratoriu, stopare imediată, simplificare. Degradare, este cuvântul nostru cheie de descifrare a unor astfel de porniri voluntariste. O spunem nu pentru a lua în derâdere programul de reorganizare, în stil partid-democrat, a domeniului Educației. Spunem degradare pentru că în mini-dictatura din acest partid, extrapolată din ce în ce mai mult la scara tuturor instituțiilor statului, mecanismele de elaborare a unor documente ori strategii fezabile nu funcționează. În această atmosferă nu poate exista părere mai bună și mai dreaptă decât a celui care dictează regulile. Indiferent de pregătirea pe care o are pentru a emite judecăți. Părerea celorlalți este timidă și subordonată, ea contează mai puțin ori nu contează deloc.
Pe cât contează, și dacă contează, cea a Ministerului care gestionează Educația nu cunoaștem, pentru că doamna Ministră Monica Babuc nu a ieșit încă în fața publicului, așa cum a făcut-o Ministrul Jizdan, cel puțin. Cu toate că s-a arătat vădit surprins de intențiile pe tărâmul Internelor ale șefului său politic, Jizdan le-a lăudat și aprobat, mulțumind. Poate că doamna Babuc este și mai surprinsă de febra reformatoare care a pus stăpânire pe liderul ei de partid și nu a reușit încă să sistematizeze întregul material prețios expus în conferință de domnul Plahotniuc, material care, trebuie să ne dăm seama, va fi pus la baza noii strategii în domeniul Educației. Pornind de aici, am vrea să știm dacă doamna Ministră Monica Babuc își asumă în deplină cunoștință de cauză „reforma” domnului Plahotniuc.
Pentru că în primă instanță anume ea va răspunde de consecințe și doar în ultima va răspunde Plahotniuc.
Valeriu Saharneanu
