Paraschiva Apetrea locuiește de peste 50 de ani în Gura Humorului, un oraș în județul Suceava din România, ce a transformat pasiunea din copilărie: lucrul de mână, într-o adevărată artă. Cusutul, croșetatul și brodatul sunt activități care i-au definit viața și i-au adus o satisfacție imensă, iar munca ei a ajuns să fie apreciată de oameni din toate colțurile lumii.
„Dintotdeauna mi-a plăcut lucrul de mână și asta am făcut toată viața”, spune doamna Apetrea. Fiecare piesă creată de mâinile sale aduce bucurie nu doar ei, ci și celor care le cumpără. Este o muncă migăloasă, care necesită ore întregi de răbdare și concentrare, dar pentru doamna Paraschiva, rezultatul este ceea ce contează cel mai mult. „Satisfacția muncii mă face să uit de orele în șir petrecute pe scaun, chiar dacă asta îmi afectează coloana”, adaugă dumneaei.
Mâinile sale au creat de-a lungul anilor adevărate opere de artă, apreciate de turiștii veniți din toate colțurile lumii. De la ii tradiționale, la fețe de masă și pulovere tricotate, lucrările dumneaei au ajuns să fie admirate nu doar în România, ci și peste hotare. „Și atunci lucrul meu a ajuns în 34 de ani, din 1991 până acum, peste tot. Și asta mă bucură mult, că din mâinile mele iese ceva frumos, ceva care le place și altor persoane”, spune doamna Apetrea.
Învățată încă de la șase ani să coase și să croșeteze, doamna Paraschiva și-a perfecționat abilitățile de-a lungul vieții, ajungând să creeze modele proprii. Deși își amintește cu drag de vremurile când toate fetele din familie învățau să coase și să tricoteze, recunoaște că, în zilele noastre, tinerii sunt tot mai puțin interesați de aceste meșteșuguri. „Fetele mele și nepoatele au învățat să lucreze, dar ele studiază, nu o să facă ce fac eu. Asta rămâne doar la mine.”.
Cu toate acestea, meșterița continuă să își dedice fiecare zi acestei pasiuni. La vârsta de 72 de ani, lucrează fără ochelari și spune că, dacă într-o zi nu creează nimic de mână, simte că ziua a trecut degeaba. „Eu nu lucrez cu ochelari nici la vârsta asta, mi-a dat Dumnezeu o vedere foarte bună. Și dacă nu vin într-o zi la muncă aici, sau dacă n-am lucrat ceva de mână într-o zi, mi se pare că n-am făcut nimic în ziua aia. Deci, a trecut degeaba pentru mine. Asta e un dar de la Dumnezeu”. mărturisește dumneaei.
Pentru dumneaei, prețul unei piese realizate manual reflectă munca și materialele folosite. „Prețul variază din punct de vedere al lucrurilor, cât e lucrată fiecare. Nu pot fi toate la același preț. Una e mai mult lucrată, alta e mai puțin, la una e mai complex modelul, la alta e mai simplu. Și atunci trebuie să pui prețul după fiecare lucru, cât lucrez plus materialele. Sunt materiale de calitate”.
Chiar dacă vremurile s-au schimbat și piața este acum plină de produse realizate la mașină, femeia știe că ceea ce face ea are o valoare aparte. „Ce face mâna omului, nu face nici o mașină, oricât de performantă ar fi. Fiecare cusătură, fiecare model de ie sau față de masă are o poveste, o tradiție, și este realizat cu grijă și pricepere. Modelele de pe iile vechi se transmit din generație în generație, și sper ca cineva să continue după noi, să nu rămână uitată această artă”, spune dumneaei.
Deși nu este întotdeauna ușor să vinzi lucrul de mână într-o lume care se grăbește să cumpere produse mai ieftine și produse în masă, meșterița rămâne optimistă. În fața acestor greutăți, ea continuă să creeze, știind că fiecare piesă este unică și că frumusețea lucrului de mână va fi mereu apreciat de cei care știu să vadă valoarea din spatele fiecărei cusături.
