Astăzi, o cititoare a site-ului Observatorului de Nord, s-a adresat cu o plângere la noi despre o problemă cu care se confruntă de câteva zile în Secția Boli Infecțioase de la Spitalul Raional Soroca. Svetlana Stepan, ne-a povestit despre frigul din salonul în care s-a aflat și cum a rezistat fiind bolnavă cu pneumonie.
„Eu sunt internată de ieri, e mai frig aici ca afară. I-am întrebat pe medici, eu cu pneumonie bilaterală cum o să ies de aici, sau o să-mi spuneți că am COVID-19 și o să fiu transferată la Bălți?! Nu e nimic de ascuns. E frig și tremură toată lumea” ne-a spus pacienta, Svetlana Stepan.
Am contactat-o pe Angela Rusnac, șefa Spitalului Raional Soroca, ca să aflăm din ce cauză este frig la Secția Boli Infecțioase, dar și, care-i situația cu încălzirea în toate secțiile: „La Secția Boli Infecțioase s-a produs o pană de curent. Două zile, au fost niște probleme cu electricitatea, la moment lucrează electricienii, lucrările vor fi finisate în scurt timp va fi lumină și va fi cald. Eu am fost acolo, am văzut că doi electrici lucrează. Noi facem focul cu peleți, vă rog să ne credeți”.
Am telefonat și reprezentanții Gospodăriei Spitalului Raionul Soroca, ca să aflăm care-i situația cu energia electrică. „A fost în perete o bucată de sârmă arsă. Sâmbătă și duminică am căutat de unde s-a pornit acea scânteie. Dar am rezolvat abia astăzi, o oră în urmă. Lumină este deja”, ne-a comunicat electricianul Victor Moceac.