Această săptămână a fost, fără îndoială, una plină de evenimente și declarații, care și-au meritat statutul de „cap de afiș” și care au bulversat societatea și așa aflată în degringoladă. De altfel, îmi vine greu să fac o ierarhizare a celor auzite și întâmplate, de aceea voi face acest lucru aleatoriu, fără careva preferințe sau prejudecăți…
O să încep cu producțiile unui canal TV care ne-a delectat cu două interviuri-șoc înregistrate cu persoane aflate în conflict cu legea și care (TV), ironia sorții!, au în grila de state persoane direct interesate de soarta protagoniștilor acestor emisiuni. V-ați dat seama că este vorba de Vlad Filat și Kiril Lucinschi, ieri foști colegi de partid și edificatori ai unei societăți fără Voronin și fără comuniști, iar astăzi, fie și în ipostase diferite, cu cazierul pătat într-atâta încât nu-l vor spăla cu toate apele Nistrului.
Interviul cu Vlad Filat, ex-premierul care promitea multe și omul care a îngropat, în mare măsură, visul nostru european, a avut loc chiar la penitenciarul nr.13. Nu o să insist pe cele spuse de Filat, fiindcă în cele câteva ore de discuții domnia sa a spus multe (dar puține lucruri concrete), iar concluzia ar fi următoarea: de ceea ce i s-a întâmplat se face vinovată toată lumea, de la propriul avocat până la colegul Iurie Leancă, vina lui constând doar în aceea că nu a fost înțeles în intențiile lui nobile și că a luat cadouri de la cine nu trebuia și când nu trebuia. De altfel, prestația fostului premier a fost una în nota comportamentului cu care ne-a obișnuit, adică în aceeași măsură arogantă și storcătoare de lacrimi. Aceeași pufăială și dare a ochilor peste cap în semn că lumea din jur așa și nu l-a înțeles, același sarcasm cu doze de ipocrizie, aceeași ironie debordandă, aceeași prestanță de stăpân (pe situație). Un lucru însă chiar mi-a plăcut — Filat a declarat că după eliberare nu se va mai ocupa de politică. La fel de nevinovat și curat ca lacrima a pledat și „colegul” Kiril Lucinschi, care, pe lângă argumentele în folosul propriei persoane, ne-a dat jos cu o afirmație absolut năucitoare — chipurile, Plahotniuc i-a propus 2.500.000 (de euro sau de dolari, nici nu mai ține minte — atât de indiferent era el când venea vorba de bani) numai pentru ca să părăsească fracțiunea PLDM și să devină deputat independent (!!!). În astfel de cazuri mi se par rezonabile două explicații: ori suma a fost prea mică, ori dragostea pentru partid a fost prea mare… Sau, poate, nu a fost nici una, nici alta și avem de a face doar cu niște fabulații, care au menirea să ne arate cât de integru a fost Lucinschi cel mic.
Sunt convins că nu a lăsat pe nimeni indiferent nici excentricul Renato Usatâi care, după cum ne-a obișnuit, a venit cu o mapă de documente menite să facă lumină în raportul Kroll. La un moment dat, recunosc, m-am gândit că nu poate fi o candidatură mai bună la funcția de procuror-șef decât Usatâi, fiindcă omul cunoaște totul și despre toți, are relații peste tot, are autoritate printre cetățeni (vă aduceți aminte câtă lume l-a așteptat la vama Sculeni?) și, nu în ultimul rând, are destul tupeu pentru a se băga peste tot, inclusiv și acolo unde nu-i fierbe oala. Ce-i drept, nu este european, cum dorește doamna Maia Sandu, dar este prieten de proteste cu Igor Dodon… După o pauză mai îndelungată a ieșit la rampă și Dorin Chirtoacă, care nu doar a declarat că PL va participa în alegerile locale din 20 octombrie, dar a atacat familia Greceanâi pe motiv că soțul președintei de Parlament a luat credite de milioane de euro de la BEM în anul 2007 și a uitat să le întoarcă. Potrivit lui Chirtoacă, Alexei Greceanâi ar fi solicitat, de la soția sa Zinaida Greceanîi, care era atunci ministra Finanțelor, amânarea creditului de la BEM și cu asta basta.
Și totuși, cel mai prolific a fost președintele Igor Dodon, dacă ținem cont de faptul că în primele patru cazuri a fost vorba doar de niște declarații fără bătaie lungă — după principiul „aici am vorbit, aici să rămână”. Or, Dodon în cadrul întâlnirii cu un înalt oficial american, David Hale, a venit cu două inițiative destul de obraznice, în opinia mea: unu — a cerut de la SUA, nici mai mult, nici cel mai puțin, să sprijine eforturile RM ca statutul de neutralitate „permanentă” să fie recunoscut internațional și doi — partidele membre ale coaliției de la guvernare să semneze un acord politic privind alegerile locale generale. Zic „obraznice” pe motiv că trebuie să fii certat rău cu bunul-simț și să pierzi irecuperabil simțul măsurii ca să ceri de la americani imposibilul, odată ce ai pe teritoriul tău armată străină. În cazul cu coaliția de la guvernare nu cred că alte formațiuni politice vor privi cu ochi buni acest „armistițiu”. Nu de alta, dar alegerile, inclusiv cele locale, nu sunt un prilej de a betona tot felul de alianțe (reprobabile), dar o competiție de idei, care prevede condiții egale pentru toți și care nu lasă loc pentru prietenii (dubioase)…
P.S. Altfel, Filat a fost adevărata vedetă a săptămânii, după ce un alt post TV a realizat un interviu cu el.
