Noi proiecte de dezvoltare urbană în Florești și Drochia: contracte semnate pentru canalizare, drumuri și spații publice

0
31

Două contracte de finanțare pentru proiecte de dezvoltare urbană în orașele Florești și Drochia au fost semnate ieri, la Conferința „Orașe inteligente – viitorul urban al regiunii”, organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), în colaborare cu Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic „Nortek”, transmite moldpres.md

Primul proiect, semnat de ADR Nord împreună cu primăriile orașului Florești și ale localităților Mărculești și Gura Camencii, prevede modernizarea și extinderea sistemului de canalizare în zona de nord-est a orașului Florești, precum și conectarea satelor Mărculești și Gura Camencii la stația de epurare regională. Peste 7.000 de locuitori vor beneficia de acces îmbunătățit la servicii de sanitație. Proiectul include construirea a 15,5 km de rețea de canalizare și patru stații de pompare a apelor uzate, contribuind la colectarea eficientă a acestora și la reducerea poluării solului și a apelor subterane.

Cel de-al doilea proiect, semnat de ADR Nord și primăria orașului Drochia, vizează dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice în zona de revitalizare Valea Curechiului. Proiectul presupune amenajarea a 10 stații de oprire moderne, modernizarea infrastructurii rutiere pe strada Alexandru cel Bun pe o lungime de 1,5 km, refacerea stratului de asfalt, repararea trotuarelor, amenajarea pistelor pentru bicicliști și instalarea iluminatului stradal în spațiile de recreere. Peste 4.500 de locuitori din zona de revitalizare și aproximativ 17.000 de locuitori ai orașului Drochia vor beneficia de condiții mai bune pentru transportul public și de spații publice moderne și funcționale.

În deschiderea conferinței, vicepremierul Vladimir Bolea a subliniat că MIDR promovează dezvoltarea echilibrată a celor trei mari regiuni ale țării – Nord, Centru și Sud.

„Proiectele noastre pornesc de la cererile cetățenilor, iar succesul investițiilor depinde de colaborarea strânsă dintre ADR-uri și primării, care lucrează direct cu oamenii”, a declarat şeful MIDR.

Vicepremierul a mai evidențiat rolul municipiului Bălți ca pol de creștere al regiunii de Nord și a menționat că prioritățile MIDR pentru 2026 vor viza sporirea investițiilor în modernizarea sistemelor de apă și canalizare, precum și în infrastructura economică, pentru a asigura acces la servicii de bază calitative și condiții favorabile pentru atragerea investițiilor în toate localitățile.

Conferința a evidențiat angajamentul autorităților centrale și locale de a transforma orașele din Nordul țării în centre urbane moderne, eficiente și sustenabile, prin investiții concrete și proiecte inovatoare de infrastructură.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentHoroscopul zilei de 28 noiembrie 2025. Taurii se simt provocați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Articolul următorAstăzi, 28 noiembrie 2025: benizna este mai ieftină cu trei bani, iar motorina s-a ieftinit cu 11 bani
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.