„Sunt un om mic, dar cu o inimă mare” – o frază, care rezumă perfect esența sufletului plin de lumină al poetei Natalia Mazîlu-Miron, o voce caldă a neamului nostru, o femeie care și-a transformat viața, baștina și trăirile într-un izvor nesecat de versuri.
Primăvara și-a deschis larg porțile, iar luna aprilie ne-a întâmpinat cu parfum de flori, triluri de păsări și o explozie de culoare. În această lună a renașterii, în care natura prinde viață, gândul ne poartă spre versuri, care mângâie sufletul. Iar dacă primăvara ar avea un glas, acela ar fi cu siguranță vocea poetei Natalia Mazîlu-Miron, care ne încântă cu poezia:
LUNA LUI APRIL
Pe furiș, tiptil, tiptil
A sosit luna April.
Și cum în sat a călcat,
De treabă s-a apucat.
Și pe unde pune mâna,
Prinde la viață grădina.
Parcă să vezi, să nu crezi:
Zboară albina prin livezi.
Pomii de zarzări și pruni
Se sfădesc de la o luni.
Plini de floare, stau botoși.
Nu știu care-s mai frumoși!
Narcișii – galbene flori
Parcă-s niște pui de sori.
Iar ca cerul, sinilii –
Toporașii pe câmpii.
Stolurele, stolurele
Vin acasă păsărele.
Cocorii printre primii sunt
Și-apoi toate – rând pe rând.
Izvoarele mur-mur-mur.
Totul înverzește-n jur.
Soarele râde pe cer.
Asta-i luna lui Prier!
Natalia Mazliu-Miron s-a născut, a copilărit și locuiește până în prezent în inima satului Văratic, raionul Râșcani. Este fiica cea mai mare dintre cele patru fete ale lui Vasile și Zinaida Miron. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit în aceeași localitate, iar împreună cu soțul său, Ghenadie, au un fecior care îi poartă cu mândrie numele.
Poezia i-a fost aproape încă din copilărie. Prietenii cei mai devotați i-au fost un caiet și un stilou. Visul de a scrie cărți s-a împlinit la vârsta de 38 de ani, când a publicat prima sa culegere de poezii, „Moldova – cuibul meu de dor”.
Am avut prilejul să discut cu îndrăgita poetă și vă îndemn să o cunoașteți mai bine, în interviul de urmează.
- Doamna Natalia, sunt onorată să vă cunosc. Aș vrea să ne spuneți mai multe din povestea de viață, depănând fir cu fir. Care a fost cel mai frumos vis din copilărie?
- Încă din copilărie am iubit să citesc și să scriu poezii. Prietenii mei fideli erau un caiet și un stilou. Visam să scriu cărți, fără ca să bănuiesc vreodată că visul copilăriei se va împlini la 38 de ani, atunci când am publicat prima mea culegere de poezii „Moldova – cuibul meu de dor”.
- De unde vine dragostea față de Ars Poetica și care a fost prima poezie, pe care ați scris-o?
- După cum am spus, dragostea de poezie vine din copilărie.Țin minte și acum că eram în clasa a VII-a, aveam 12 ani și pe perete, în cabinetul de limba română, erau atârnate primele mele trei poezii: „Mama”, „Moldovioară, Moldovioară” și o poezie despre războiul din Transnistria (era anul 1992).
- Ce teme abordați în poeziile dumneavoastră și care e sursa principală de inspirație? Sunt anumite emoții, experiențe sau oameni care vă inspiră?
- Foarte multe poezii sunt dedicate țării noastre, dragostei de neam și de tradițiile noastre populare. Sursa de inspirație este satul meu Văratic – o localitate foarte pitorească, cu oameni frumoși la suflet și la chip, de care sunt înconjurată. O altă sursă de inspirație este și viața mea, pe care o descriu în versuri. Deci, scriu poezii despre viață, așa cum este ea: cu bune și cu rele, cu bucurii și tristeți, cu urcușuri și coborâșuri…
- În ce domeniu activați în prezent și cum găsiți timp pentru a face poezie? Ce alte pasiuni aveți în timpul liber?
- De multe ori am fost întrebată de profesie. Atât pot să spun: de meserie, eu sunt Om! Sunt un om mic, dar cu inimă mare! Pentru mine, poezia nu este doar o simplă pasiune. Poezia este viața mea și tot poezia este și hrana mea spirituală.
- Dacă poezia ar fi o fereastră spre sufletul dumneavoastră, ce ar vedea cititorii prin ea?
- Dacă poezia ar fi o fereastră spre sufletul meu, cititorii ar putea face cunoștință mai îndeaproape cu modestia și simplitatea, care sunt niște valori sufletești, mai rar, poate, întâlnite în zilele noastre.
- Cu siguranță, aveți o poezie care vă place cel mai mult. Care este acea poezie și de ce?
- Desigur că țin la toate poeziile mele, însă am poezii care mă reprezintă cu desăvârșire. Una dintre ele este:
EU M-AM NĂSCUT ÎN SECOLUL TRECUT
Eu m-am născut în secolul trecut
Și cred c-am fost o mare norocoasă.
O altă generație de lume am văzut
Mai simplă și săracă, dar frumoasă.
Eu am venit pe lume-n acel veac,
Când omul era om și vorba vorbă.
Azi amabilitatea poate fi un fleac,
Căci banu-i la putere și la modă.
Eu m-am născut în acea vreme-n care,
Țăranii erau cei mai gospodari.
Dar unii azi probabil că uitară,
Că-n case mici, s-au născut oameni mari.
În secolul trecut m-am întâlnit
Cu oameni care-și scoteau pălăria.
Dar din păcate azi e deficit
Respectul, politețea, omenia…
Sufletul meu și-acum mai hoinărește
Pe ulițele satului natal.
O văd pe mama tânără, muncește
Și eu în rând cu dânsa, undeva pe deal.
De greutăți în prezent nu mi-i frică.
Neajunsurile de-atunci m-au călit.
De-aveai la cină un boț de mămăligă,
Nu te plângeai, ci erai mulțumit.
Eu m-am născut demult, tare demult.
Probabil de aceea-s „demodată”.
Pun preț pe modestie cel mai mult
Și pe-acel om cu inima curată.”
- Știm că aveți publicate 4 culegeri de poezie și acum așteaptă ieșirea de sub tipar a cincea carte. Ce aveți a ne spune la acest subiect?
- În curând va ieși de sub tipar cartea „Din zestrea mea de țărăncuță”– o culegere de poezii, multe dintre ele vor fi educative, care vor îndemna cititorii să fie mai buni și mai respectuoși cu lumea din jur, să-și iubească țara și neamul și să nu uite de rădăcini, și evident, de obiceiurile noastre populare, care sunt atât de frumoase și unice în lume. După doi ani de muncă, această carte va vedea lumina tiparului la editura „Pontos”.
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră baștina, familia, tradițiile și ce loc au în creația poetică?
- Baștina, Familia și Tradițiile – sunt cea mai mare binecuvântare, primită de la Dumnezeu, iar eu, la rândul meu, am datoria de a le iubi și a le prețui ca pe cel mai scump și inedit dar al vieții. Nu ar fi fost ele, nu aș fi avut despre ce scrie! De aceea îi mulțumesc necontenit Domnului pentru aceste binecuvântări divine!
- Ce mesaj ați dori să transmiteți cititorilor, pasionați de creația dumneavoastră?
- Le mulțumesc din suflet și le sunt profund recunoscătoare tuturor celor, care mi-au îndrăgit versurile. Se spune că un cuvânt frumos e ca un răsărit de soare și eu aș mai dori să mulțumesc cititorilor mei pentru susținere și încurajare, anume ei sunt cei care mi-au dat aripi să zbor. Un mare mulțumesc tu-tu-ror!
- Cu ce sfat ați veni pentru cei, care ar dori să-și încerce talentul în arta poetică, dar nu știu de unde să înceapă?
- „Nu e om în univers
După cum bine se știe,
Să nu fi scris măcar un vers
Ori o simplă poezie.”
Pentru cei care doresc să scrie, eu îi îndemn din toată inima să o facă!
Fiindcă a scrie poezie, e ca o terapie, îți aduce în suflet mare bucurie!
(Așa cum mi-a adus și mie) Doamne Ajută!
- Ați trăit momente când inspirația întârzia să apară și, cum le-ați depășit? Cum gestionați blocajele creative?
- Sunt într-adevăr perioade când inspirația mă mai ocolește, aceasta depinde doar de starea emoțională. Dar, până la urmă, le las toate în voia Domnului. Ca fiecare om de creație, mai avem nevoie de o gură de respiro, ca apoi să revenim în forță, cu noi și noi creații.
- Ce succese remarcabile v-au marcat creația literară și ce planuri de viitor aveți?
- De când am pășit în lumea Poeziei, am avut onoarea și binecuvântarea să cunosc oameni deosebit de talentați, care mă inspiră și pe mine de a crea lucruri frumoase! Unele poezii au fost publicate în diferite antologii și reviste literare, atât în țară, cât și dincolo de Prut. Sunt membră a Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație și, cum o spun de fiecare dată: Sunt un om mic, dar cu o inimă mare!
Cuvintele poetei Natalia Mazîlu-Miron nu sunt doar versuri – sunt rugăciuni ale inimii, sunt ecoul unei lumi, în care omul simplu, curat și sincer, rămâne a fi o comoară rară. Într-o lume, în care ne grăbim să uităm, ea ne amintește de rădăcini, de bunici, de livezi, de liniștea satului și de valorile autentice.
În luna aprilie, cu soarele mângâind florile de zarzăr și sufletele noastre, ne închinăm cu respect și drag în fața acestei poete care, prin simplitate și modestie, ne reamintește cât de frumos e să fii OM.
Pentru conformitate:
Karina SAIDALIYEV, membră a HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, Centrul de Creație a Copiilor
