Moldovenii pot contribui la elaborarea Strategiei europene de combatere a ştirilor false

0
39

Cetățenii moldoveni pot participa la o consultare publică privind ştirile false şi dezinformarea online inițiată de Comisia Europeană. Propunerile și sugestiile cetățenilor pot fi expediate la Comisie până la 23 februarie 2018, iar în rezultatul consultării, va fi elaborată o Strategie europeană de combatere a propagării ştirilor false, document ce urmează a fi prezentat în primăvara anului curent. La consultarea publică pot participa toți moldovenii, indiferent dacă au sau nu cetățenia unui stat membru UE.

Acest proiect de Strategie va fi elaborat în baza propunerilor celor 39 de experți în domeniul știrilor false și dezinformărilor, selectați recent de Comisia Europeană, dar și a propunerilor din partea cetățenilor, jurnaliștilor, autorităților etc. – selectate în rezultatul consultărilor publice. Consultarea publică durează patru luni: din 13 noiembrie 2017 până la 23 februarie 2018, iar în baza unor chestionare, sunt colectate opiniile mai multor părți interesate: ale cetățenilor, platformelor de social media, instituțiilor de presă, cercetătorilor şi autorităţilor publice.

Pentru a selecta propuneri de la diverse grupuri-țintă, Comisia Europeană pune la dispoziție două tipuri de chestionare: unul pentru cetățeni și altul destinat persoanelor juridice și jurnaliștilor. Astfel, cetățenii care doresc să participe la consultarea publică vor trebui să completeze chestionarul în care vor reflecta percepția acestora asupra știrilor false.

În chestionarul destinat jurnaliștilor, instituțiilor de presă, autorităților publice etc va fi reflectată experiența profesională legată de știrile false și de dezinformarea online și vor fi propuse soluții de demascare a informațiilor false. Ambele chestionare sunt disponibile pe site-ul Comisiei Europene în toate limbile țărilor membre UE. La consultarea publică pot participa și cetățenii țărilor care nu sunt în Uniunea Europeană, doar că participanții vor trebui să bifeze în chestionare acest lucru.

De asemenea, procesul de consultare va fi completat de un sondaj de opinie Eurobarometru care urmează să fie lansat la începutul acestui an pentru a cuantifica și analiza percepțiile și preocupările exprimate de cetățenii europeni în legătură cu știrile false.

Proiectul Strategiei UE împotriva fenomenului știrilor false va fi prezentat în primăvara anului curent.

Lilia Zaharia

Imagine simbol/Sursa: Eurometropolis.eu


Articolul precedentÎn Schineni nu te mai rătăcești
Articolul următorFermierul de unul singur în câmp
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.