Doamna Maria Tașnic este unica doamnă-antrenoare de fotbal nu doar din raionul Soroca, dar din tot spațiul românesc (exisă, fără îndoială, femei-antrenoare, dar numai la echipe ale sexului frumos) și acest lucru nu este întâmplător. Or, după ce soțul Domniei sale, Valeriu Tașnic, a plecat subit la cele veșnice, nici o secundă nu s-a pus problema succesorului — cine dacă nu acea care i-a fost mereu alături putea să ducă la bun sfârșit un lucru frumos și util?
– Stimată doamnă Maria, cum vă simțiți în această postură profund improprie unei femei și ce moștenire v-a lăsat domnul Valeriu?
– Dumneavoastră îmi ziceți antrenoare, dar eu nu pot să fiu de acord cu această „preamărire”, fiindcă, în realitate, sunt o simplă organizatoare de competiții. Pe de altă parte, această ocupație nu este una nouă și neobișnuită pentru mine, or sunt absolventă a Tehnicumului (Colegiului) de cultură fizică și sport, iar ultimii 42 de ani am fost alături de soțul meu Valeriu și i-am împărtășit întru totul vocația și ocupația… Ca moștenire mi-a lăsat echipa pe locul IV în campionatul raionului și sunt bucuroasă că am terminat competiția pe același loc. Probabil, de acolo, din ceruri, Valeriu ar fi vrut mai mult, dar atâta s-a putut. De altfel, această echipă de fotbal a fost ca un copil teribil al domnului Tașnic.
– Sportul în general și fotbalul în special întotdeauna a fost popular în cele trei sate ale comunei.
– Este adevărat și meritul aparține nu doar regretatului meu soț, dar și sprijinului acordat de SRL „Prietenia Agro”, în persoana domnului Alexei Florea și a primăriei, în frunte cu domnul Petru Boțoc. Îndată ce Valeriu a plecat, am fost convocată de domnul Florea și mi s-a propus să continui munca începută, iar susținerea din partea Domniei sale nu se va lăsa așteptată. Așa a și fost, fapt pentru care îi mulțumesc și domnului Florea, și domnului primar, și tuturor celor care au fost alături de echipă, în special microbiștilor.
– Apropo, ați avut și alți sponsori, în afara SRL „Prietenia Agro” și primărie?
– Unicul agent economic care a pus umărul la susținerea echipei a fost Cariera condusă de domnul Sergiu Minciună. De altfel, nici nu prea a fost cazul, deoarece am avut și echipamentul necesar, și inventar, și stadion unde să ne petrecem meciurile.
– Chiar dacă conduceți o echipă de amatori, fotbaliștii au fost cumva remunerați de agentul economic și primărie?
– În toți anii băieții au fost remunerați, iar anul acesta nu va fi o excepție. Zic „va fi”, deoarece ceremonia de premiere a fotbaliștilor va avea loc, și din niște cauze obiective, pe data de 21 noiembrie, de ziua Hramului Sf. Arhangheli Mihai și Gavriil (interviul a fost realizat înaintea evenimentului — V.C.). Fiecare jucător va primi tot ce i s-a promis din partea domnului Florea, premii bănești de la primărie și o Masă de sărbătoare.
– Să vorbim puțin și despre echipă. Din câte cunosc eu, aveți jucători cu experiență, dar și fotbaliști tineri.
– Adevărat, avem fotbaliști care au participat și participă și în campionatul Republicii Moldova, cum ar fi portarul Serghei Nicolaev sau mijlocașul Vasile Botnari. Cineva spunea că în echipa noastră joacă mulți „legionari”, ceea ce nu este adevărat. Din afară avem doar trei jucători — Cornel Vladiuc, Renat Murguleț și Serghei Nicolaev, ceilalți fiind din cele trei sate ale comunei. Noi nu ne-am permis să încălcăm Regulamentul de petrecere a competiției și nu ne vom permite să facem acest lucru în continuare.
– Există în echipă și lideri incontestabili?
– Nu vreau să evidențiez pe cineva anume, fiindcă la noi se joacă după principiul ”Unul pentru toți și toți pentru unul”. Aș putea doar să-i scot în evidență pe Madonici Radu și Pașa Vasile, care au jucat în toate meciurile.
– Ce planuri aveți pentru sezonul fotbalistic care vine?
– Din motive obiective nu mă pot pronunța astăzi cu privire la viitorul echipei, dar sper să fie bine și fotbalul în comuna Vărăncău să aibă continuitate. Ar fi păcat ca lucrul început de Valeriu să se termine aici.
– Vă vedeți și la anul în rol de antrenoare-organizatoare?
– Viața ne va arăta ce va fi mai departe. Eu aș dori ca frâiele echipei în materie de fotbal să fie luate de un tânăr, de exemplu, care ar putea face față lucrurilor. În opinia mea, echipa are nevoie de forțe tinere, din satele noastre, și aceste forțe există, cu siguranță.
– Vă mulțumesc pentru interviu.