Marea Unire – realizare plenară a idealului tuturor românilor

1 decembrie – Ziua Națională a României

Un eveniment crucial din istoria românilor al epocii contemporane îl constituie Marea Unire. Primăvara Mării Uniri a românilor din toate teritoriile naționale românești la 1918 a început în Basarabia .Acest spațiu anexat de Rusia țaristă la 1812 s-a unit cu România prin Actul Unirii Votat de către Sfatul Țării la 27 martie 1918 .Apoi a urmat unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie și al Transilvaniei la 1 decembrie din același an . De menționat că Transilvania la acest moment era parte componentă a imperiului Austro-Ungar , care se afla în proces de dezmembrare . În acest spațiu lupta pentru unire cu România a căpătat noi proporții o dată cu începutul I război mondial.

În Transilvania, lupta pentru unire cu România a căpătat noi proporții odată cu începutul primului război mondial. Între anii 1916-1918 românii au organizat mai multe acțiuni de protest, îndreptate împotriva războiului, iar în iunie 1918 ei au participat la greva generală din întreg imperiul. La 1 octombrie 1917 a reapărut ziarul “Adevărul”.

În aprilie 1918, la Roma s-a desfășurat Congresul națiunilor din imperiu, care a adoptat hotărârea despre dreptul fiecăreia dintre acestea de a se constitui într-un stat național independent sau a se uni cu statul său național existent.

Sub acțiunea intensificării mișcărilor naționale din imperiu, la 14 octombrie 1918 primul-ministru austriac Hussarek a declarat în parlamentul de la Viena că se va acorda drept la “viață națională prin sistemul autoguvernării federative”. Drept urmare, la 16 octombrie 1918 împăratul Carol I a adresat manifestul “Către popoarele mele credincioase” în care se propunea federalizarea imperiului prin crearea a 6 regate independente: austriac, maghiar, ceh, iugoslav, polonez și ucrainean (rutean), care urmau să rămână sub autoritatea dinastiei Habsburgilor. Românii au fost incluși în regatul maghiar preconizat.

În aceste circumstanțe, lupta pentru unitatea națională a românilor a intrat în faza hotărâtoare. La 12 octombrie 1918 Comitetul Executiv al Partidului Național Român, întrunit la Oradea a adoptat o Declarație (Proclamație redactată de Vasile Goldiș) în care se afirma că națiunea română este hotărâtă să-și asigure locul său “printre națiunile libere”.

Pentru coordonarea acțiunilor mișcării naționale, la 30-31 octombrie 1918 a luat ființă Consiliul Național Român Central, format din 6 reprezentanți ai social-democraților și 6 reprezentanți ai Partidului Național Român (Teodor Mihali, Vasile Goldiș, Ioan Flueraș, Bazil Surdu, Iosif Renoiu ș.a.). La 6 noiembrie 1918 Consiliul a publicat un memoriu intitulat “Către națiunea română” în care erau argumentate drepturile românilor din teritoriile încorporate atunci în Ungaria la autodeterminare. Pentru a înfăptui acest drept urmau să fie create organizații locale și gărzi naționale. La 10 noiembrie 1918, Comitetul Național Român Central a trimis guvernului Ungariei o notă ultimativă în care se afirma că în “dreptul la liberă dispozițiune a neamurilor” va proceda la prelua- rea guvernării în teritoriile locuite de români. Concomitent, a fost adresat un manifest Puterilor Antantei în care se afirma că teritoriile locuite de români se declară separate de Austro-Ungaria și că “formează acum cu România un Stat unic și independent”.

La 13-15 noiembrie 1918 la Arad au început tratativele dintre reprezentanții guvernului maghiar și ai Comitetului Național Central. Delegații maghiari au declarat că sunt de acord ca în teritoriile românești să preia puterea Consiliul, dar fără a se despărți de Ungaria. Delegații români au declarat că scopul lor este “desprinderea totală”, fapt ce a dus la ruperea tratativelor.

Consiliul Național Român Central, transformat în Marele Sfat Național Român a hotărât la 20 noiembrie 1918 convocarea Marii Adunări Naționale. La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, membrii Marelui Sfat Național în număr de 1228 membri s-au adunat în sala Cercului militar.

Printre cei prezenți erau și reprezentanții Basarabiei și Bucovinei. Pentru a participa la acest act istoric au sosit peste 100.000 de oameni, care s-au adunat pe platoul din spatele cetății (în fața actualei Catedrale Ortodoxe). Discursul solemn a fost rostit de Vasile Goldiș, care în încheierea Adunării a supus aprobării Hotărârea: 1. “Adunarea Națională a tuturor roma- nilor din Transilvania, Banat și Tara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918 decretează Unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”.

A doua zi, la 2 decembrie 1918 a avut loc prima întrunire a Marelui Sfat Național, care a ales Biroul acestuia și Consiliul Dirigent, ce urma să aibă rol de guvern.

La 11 decembrie 1918 Consiliul Dirigent adresa o proclama- ție tuturor locuitorilor din Transilvania și Banat prin care se confirma înfăptuirea Unirii cu România și era adusă la cunoștință preluarea atribuțiilor de guvernare de către acest organ ales. La 24 decembrie 1918 regele Ferdinand I a emis Decretul de Unire a Transilvaniei cu Regatul României și Decretul de organizare provizorie a teritoriului acesteia.

Până la unirea deplină s-a format Marele Sfat Național, cu prerogative legislative, subordonat parlamentului României și Consiliul Dirigent, subordonat guvernului român.

Astfel ziua de 1 decembrie 1918 a intrat în istoria românilor ca data realizării unității naționale. Unirea, săvârșită în 1918, era un început a unui proces de integrare administrativă, politică, economică și culturală a spațiului românesc în cadrul României Mari. Unirea s-a produs în urma dezmembrării imperiilor austro-ungar și țarist, care a permis popoarelor asuprite să promoveze ideea autodeterminării. Pe baza principiului naționalităților, popoarele asuprite s-au constituit fie ca state independente, fie că s-au unit cu statele existente de aceeași naționalitate. În acest context Marea Unire a românilor de la 1918 se încadrează perfect într-un proces general european, caracteristic pentru acea perioadă. Organismele politice democratice, create în provinciile românești în preajma unirii, au imprimat acestui proces un caracter publicitar.

Dar unde mergem noi, unde merge neamul românesc după prăbușirea Imperiului Sovietic? Aceasta este întrebarea și problema principală a zilei de azi, când se împlinesc 105 de ani de la Marea Unire din 1918. Destrămarea Uniunii Sovietice, criza profundă în care se afla moștenitorul acesteia-Rusia, ne oferă azi o nouă și reală șansă pentru restrângerea Țării și reunirea neamului românesc.  nConsider, că cea mai reală și optimă cale de a aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și NATO o constituie Unirea cu România. nE necesar să chibzuim și activăm serios și hotărât pentru a nu rata această șansă istorică, deoarece s-ar putea întâmpla ca ea să nu se mai repete.

Vitalie LIPOVANCIUC,  profesor de discipline socioumane la Colegiul ,,Mihai Eminescu” din Soroca, Asociațiilor istoricilor din Republica Moldova