Mai mulți soroceni, iubitori ai cuvântului și neamului românesc, au cunoscut ieri “Povestea unui cireș”.
Acesta este titlul cărții semnate de regretatul Valeriu Eftodii, originar din satul Ocolina. Publicația este editată de soția sa, Alina, drept omagiu pentru cel cu care a împărțit viața cu toate bucuriile și nevoile ei, or acesta era un mare vis al autorului.
Lansarea volumului a avut loc într-un restaurant din orașul Soroca, într-o atmosferă caldă, luminată de flacăra lumânărilor așezate lângă chipul regretatului Valeriu Eftodii, alături de visul său realizat – cartea.
“Valeriu și-a visat această carte. Nu era școlit, nu a făcut filologie, era merceolog de specialitate, dar îi plăcea să scrie, cea mai iubită temă fiind natura. A publicat articole multe în Observatorul de Nord, revista Natura și alte publicații și visa să adune toate materialele într-o carte. Totodată și-a așternut pe hârtie amintirile din copilărie. El voia mult să transmit ce însemnau sărbătorile și tradițiile și cum erau acele timpuri”, menționează Alina Eftodii.
Materialele lăsate de soț, au fost adunate cu grijă. Cu ajutorul scriitoarei Claudia Slutu-Grama, ediția a fost pregătită pentru tipar. Familia, rudele prietenii și colegii prezenți la evenimentul de lansare au depănat amintiri ce îi leagă de autorul cărții. Un om cu suflet bun, inimă de aur și mare patriot – așa l-au memorat ei pe Valeriu Eftodii.
“Este o zi de memorie, o întâlnire de suflet, în carce ne amintim despre Valeriu Eftodi și lansarea cărții sale în care a plâns țara, neamul, limba română, a remarcat Ana Bejan, profesoară de limbă română. Îl dureau problemele țării noastre, îi plăcea natura și dedica articole de presă acestor teme. Era un suflet cald. Visul lui Valeriu era sa editeze o carte, întotdeauna îmi vorbea despre asta, îmi cerea părerea despre articolele sale. Familia a realizat acest vis”.
Ionel Căpiță, scriitor, redactor la revista “Natura”: “Valeriu a fost sincer, direct și neprefăcut. Se uita la tine neșovăielnic, spunea lucruri care erau incomode celor care le auzeau, dar așa era el. Mușca de obraz, dar unii dintre cei mușcați nu aveau obraz. Am pierdut un mare patriot al țării, al Patriei pe care și-o vedea reântregită și frumos așezată în horă tuturor neamurilor din aceasta lume. L-am văzut sădind pomi și chiar daca azi nu mai este, ne dă oxigen prin pomii lui. Era un om cu rușine de acasă, cu sfială”.
“Am fost șapte copii, își amintește fratele, Filip Eftodii. Dacă ar fi aici fratele meu să audă ce spunem despre el, ne-ar dojeni, pentru că era foarte modest. Era foarte simplu în comportament și cu oamenii. Avea o simplitate de țăran. Eram diferiți, el era fratele mai mare, ne-a fost că un tată, multe lucruri frumoase le-am învățat de la el, dar accepta și sfaturi. Ne și certam, ca în familie. El însă zicea: “hai să facem ce-om face, dar pe cărarea dintre frați să nu fie ciulini”, și ne îndemna la împăcare. Iubea natura, locul de baștină. A trăit în sat și nu l-ar fi părăsit pentru niciun palat în altă parte”.
Nina Neculce, jurnalistă: “Valeriu Eftodii a fost omul care a purtat pe chip lumina blânda de la răsărit. Avea darul vorbirii. Nici nu-mi amintesc exact când l-am cunoscut pe Valeriu, cred că sa întâmplat la vre-o manifestație de Renaștere Națională. Era îmbrăcat în cămașă națională. Astăzi, am îmbrăcat și eu ia în semn de respect pentru el. S-a legat între noi o relație frumoasă de colaborare. Când avea un strigăt, acolo unde nu este bine, mă telefona. “Hai sa scriem”, zicea. A fost clopotul satului, a fost omul care ne-a uns cu mir pe suflet și un diplomat foarte bun”.
Părintele Ștefan, fiul regretatului, şi-a amintit cu multă căldură de părintele său, care l-a îndrumat pe calea slujirii lui Dumnezeu. “Vreau să scot în față o altă latură a lui, fața cea religioasă, despre care cunosc în profunzime. Cândva eram foarte sărac. Nu aveam nimic, nici părinți, nici pe Dumnezeu, nici familie. Dar Dumnezeu mi-a dat de toate. Mi l-a trimis pe tata, apoi l-am cunoscut pe Dumnezeu, prin tata. S-a vorbit de modestie, era foarte modest. Modestia sa m-a cucerit. Avea o inima mare și bună”.
În memoria nurorii Silvia, Valeriu Eftodi a rămas un om cuminte, înțelept și mărinimos, care a primit-o drept fiică adevărată, iar pe parcursul vieții oferind sfaturi bune și la locul lor.
Cartea poartă titlul unei povestiri, în care autorul descrie soarta unui cireș schilodit de oameni, dar care a găsit puteri să renască. Indignat de atitudidea indiferentă a oamenilor pentru natură, Valeriu Eftodi face o paralelă cu neamul țării noastre, care, schilodit și dezbinat fiind, se poate “tămădui” și alinia la comunitățile din țările europene, el fiind un adept al românismului și integrării europene.
