Locuitorii satelor din nordul Republicii Moldovei spun NU poluării cu deşeuri din plastic. În gospodăriile din Vasilcău, Soroca, au fost instalate tomberoane pentru colectarea selectivă, în cadrul unui proiect susţinut financiar de guvernul Suediei.
Oamenii au fost instruiţi cum să trieze corect deşeurile dar şi despre pericolul plasticului pentru mediu.
Nina Cioca locuieşte chiar în centrul satului Vasilcău. Până nu demult, îşi depozita gunoiul nesortat la poartă, după care îl transporta la gunoistea de la marginea localităţii. Acuma femeia este printre primii beneficiari ai unui tomberon special destinat reciclării plasticului.
NINA CIOCA, locuitoare s. Vărăncău, r. Soroca: „Aici, înăuntru are informaţii ce am putea ca să depozităm în tomberon.Întotdeauna ne uitam la lucruri pozitive, frumoase în Europa cum se fac, şi la noi, nu. Uite că au ajuns vremurile şi vin şi la noi, în Moldova, şi încet, probabil, fiecare localitate vom trece şi noi la o viaţă curată.”
Localnicii au învăţat despre cât de nociv sunt deșeurile din plastic pentru natură și cât de utilă este sortarea corectă a gunoiului. De la poartă, gunioiul va fi luat de angajații unei întreprinderi creată recent special pentru acest scop.
ANDREI SLIVINSCHI, angajat întreprindere: „Până ce, vedem care vor fi beneficiarii, să împărţim tomberoanele. Pe urmă va fi un grafic precis, într-o zi anumită.”
Pentru inceput au fost împărțite 146 de tomberoane, prea putine pentru toate curţile din sat. Administraţia locală promite, însă, să mai procure pubele, astfel încât toate gospodăriile să poată sorta deșeurile.
TUDOR GOLUB, primarul s. Vasilcău, r. Soroca: „Realmente avem vreo 500 de gospodării. Sperăm că, pe parcurs, o să reuşim să atragem alte invstiţii pentru a acoperi şi restul gospodăriilor.”
În cadrul proiectului au fost distribuite tomberoane si in alte 3 localitati – Cosăuți, Trifăuţi si Egoreni.
VALENTINA JAMBA, preşedinte organizaţie de mediu, Soroca: „Înainte de asta, trei luni în şir noi am făcut adunări şi prin mahala, şi prin instituţii unde am explicat cum trebuie de făcut, de ce trebuie de făcut, care este beneficiul nostru , a oamenilor şi majoritatea au acceptat.”
Proiectul “Dezvoltarea procesului de gestionare și colectare a deșeurilor” face parte din Programul de Granturi Mici lansat de Centrul Național de Mediu, prin susținerea financiară a Guvernului Suediei. Pentru localitatea Vasilcau au fost alocați 180 de mii de lei.