La Soroca sunt 688 de cetățeni ai României, restul au doar pașapoarte românești

0
951

Vorbeam săptămâna trecută că, până când politicienii noștri se scarpină și nu găsesc limbă comună pentru a încropi măcar un fel de alianță, este și natural să tragem cu ochii la ce se face prin jurul nostru. Și după ce am privit „prin lupă” inaugurarea la Kiev a președintelui Volodimir Zelenski, a venit timpul să ne dăm (să mă dau) cu părerea și referitor la europarlamentarele din 26 mai. Or, de data aceasta nu am fost doar simpli spectatori, dar și participanți activi la acest exercițiu electoral. Bineînțeles, acest lucru nu se referă la toată lumea, dar la acei soroceni care au marea cinste și onoare să fie și cetățeni ai României. De altfel, zic „cinste și onoare” fără pic de patos, fiindcă chiar este o mândrie să fii și să te simți cetățean european. O spun din cunoștință de cauză, o spun pentru că așa simt și așa cred.
Așadar, de dimineață la Secția de votare din Soroca era forfotă deosebită și se părea că de data aceasta sorocenii vor veni în număr mare la votare și vor da de pământ cu mitul conform căruia foarte multă lume a redobândit cetățenia României din interese egoiste și din scopuri meschine, dar nu pe motiv că așa le dictează conștiința și că multă lume a înțeles că sângele nu se face apă. Pe naiba, când s-au făcut totalurile, s-a văzut că acea îmbulzeală a fost mai degrabă un rezultat al procedurilor anevoioase și birocratice elaborate de Biroul Electoral Central (BEC) de la București, decât al elanului manifestat de electori. Și dacă în general pe Republica Moldova rezultatul a fost unul bunișor (dar destul de mic, dacă ținem cont de faptul că au votat circa 38.000 de persoane și cele peste 1.000.000 care sunt cetățeni ai României), la Soroca lucrurile au stat prost ca întotdeauna. Păcat, dar de vreo 30 de ani Câmpia Sorocii nu poate ieși din așa-zisă „centură roșie” și se tot bălăbănește în mocirla indiferenței și iresponsabilității. Este de ajuns să arunci o privire asupra rezultatelor scrutinului europarlamentar din 26 mai ca să îți dai seama că la Soroca sunt doar circa 700 de cetățeni ai României, restul (vreo câteva mii bune, cu siguranță) doar poartă în buzunare pașapoartele românești. Judecați singuri și trageți concluziile de rigoare: „Cele mai multe voturi au fost înregistrate în Chișinău — 15.838 de mii în 12 secții de votare. La Bălți au votat 1425 de persoane, la Bardar 1167, la Cahul 1365, Ialoveni 1541, Ungheni — 1161, Orhei — 1461, Anenii Noi — 886, Călărași — 1077, Cimișlia — 881, Drochia — 806, Durlești — 1509, Edineț — 737, Fălești — 667, Florești — 452, Giurgiulești — 312, Hâncești -1064, Leova — 528, Nisporeni- 1185, Soroca — 668, Telenești — 1105”. Dacă și la Drochia sau Edineț (mama și tata comunismului!) s-a votat mai bine, atunci, cum se zice, este clar cu noi.
Fără îndoială, participarea sau neparticiparea la astfel de scrutine este la discreția fiecăruia, dar… nu cred că acei care au venit în număr foarte mare la iarmarocul „Produs de Soroca” și la festivalul „Victor Postolachi” nu au putut găsi câteva minute pentru a trece pe la Secția de votare și a face ceea ce trebuie să facă un cetățean conștient, un om căruia îi pasă de viitorul propriilor copii și nepoți. Aș putea spune că mi-am dorit să privesc în ochii celor care au fost lipsă, dar degeaba îmi fac inimă rea — acești posesori ai pașapoartelor pe care nu le merită au o altă filozofie și nu dau nici o ceapă degerată pe romantici ca mine. Acei care au considerat că trebuie să stea acasă, fiindcă „nu au nimic de câștigat de la aceasta”, nu doar au obrazul gros, dar și se consideră atât de „pragmatici”, încât mie personal îmi provoacă un sentiment de vomă. Și dimpotrivă, este atâta lume bună care ar vrea să meargă la vot, dar nu a avut posibilitatea să redobândească cetățenia, fiindcă nu sunt atât de „abili” și atât de „pragmatici” ca alții… Apropo, nu știu ce ați simțit Dumneavoastră, dar mie mi s-a oprit un nod în gât când am văzut cum a venit la secția de votare marele nostru actor Gheorghe Urschi care, prin gestul său, a dat o palmă, ca să nu zic un șut în fund, celor care se consideră mari și tari, iar în realitate sunt niște pitici bicisnici.
În fine, și de data aceasta fiecare a procedat așa cum a considerat că este mai bine pentru… dânsul, dar nu pentru Țară. Și eu am făcut așa cum mi-a dictat conștiința și cum am considerat că trebuie să procedez. La fel ca mine au procedat și alți 687 de soroceni, în fața cărora îmi scot pălăria și cărora le sărut sufletele, cum zice doamna Ana Bejan. Cât privește sutele și miile de soroceni cu cetățenie românească, care și-au ascuns capetele în nisip, care s-au petrecut la doar câțiva pași de secția de votare sau au rămas acasă și au pus toată responsabilitatea pe umerii noștri, vreau doar să-i compătimesc. Noi, cei 688, avem Țară, avem Neam, avem Imn, avem Drapel, avem demnitate, cinste și onoare, dar voi, în afară de orgolii și pretenții nesăbuite, ce mai aveți?
P.S. Bineînțeles, îmi dau bine seama că acei care sunt vizați în această Tabletă nici nu prea citesc ziare și, implicit, le este în cot de părerea mea, dar… cât se poate să te prefaci mort în popușoi?


Articolul precedentPeste 40 de tractoare vor ajunge în R. Moldova cu suportul Guvernului Japoniei
Articolul următorAlți copii au văzut lumina zilei în perioada 21-27 mai
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.