Pierderea unui copil este, fără îndoială, cea mai grea încercare prin care poate să treacă părinții în viață. Suferința se întinde pe zile, săptămâni și ani, transformându-se într-o durere pentru care nu există nici tămăduire, nici alinare.
De 20 de ani, Evghenia Voronțova din satul Alexandru cel Bun poartă în suflet povara pierderii feciorului Grigore. Timp de 20 de ani, nu se poate împăca cu gândul că fiul său, în floarea vârstei, a plecat într-acolo, de unde nimeni nu se mai întoarce. Zile și nopți, deapănă în gând ghemul amintirilor și adună clipele fericite pe care le-a trăit alături de feciorul său de la naștere până la 15 ani.
Au făcut tot ce le-a fost în puteri să-l scape din ghearele bolii, dar nu a fost să fie. Nici medicii de la Chișinău, nici cei de la Moscova, Odesa și Kiev nu au putut să îi vină în ajutor.
”…A fost un copil dorit, sănătos, energic, voinic. Repede a început a vorbi, repede o început să meargă. La nuntă la fratele său mai mare avea 7 ani și a cântat piesa” Polițistul”. A cântat frumos, toată lumea îl aplauda. Toate i-au plăcut, învăța bine, a terminat cu 9,96 gimnaziul. Când o fost ultimul sunet, nu voia să se ducă, îi era rușine. O jucat frumos și lumea se uita la el, știa că e bolnav…”
”…Cânta frumos cu vocea, cânta și la acordeon. Trebuia să meargă la un concert la Drochia cu doamna Eleonora, profesoară de acordeon și domnul Bagrii. Avea un cântec pe care trebuia să-l cânte cu vocea și la instrument. Când s-a îmbolnăvit, domnul Bagrii a numit un alt elev să cânte, dar băiatul a refuzat, azis că nu poate să cânte cântecul lui Grigore…”
„Boala s-a depistat de la o durere de măsea. Am mers la doctor, care a constatat că-i crește o măsea de minte și nu crește drept, ci într-o parte și îi împinge maxilarul. Avea dureri în toată partea de obraz. Doctorii de la Soroca i-au dat îndreptare să meargă la Chișinău. Când a auzit de Chișinău, era foarte bucuros…”
