Jocurile olimpice de iarnă din orașul sud-coreian Pyengchang vor intra în istorie nu doar prin rezultatele sportive sau prin eliminarea steagului rusesc de pe catargele arenelor, dar și prin încălzirea neașteptată a relațiilor dintre Seul și Phenian.
Incredibil, dar adevărat: în plin război rece, liderul de la Phenian, dictatorul Kim Jong-un a trimis în Coreia de Sud o întreagă delegație, din care fac parte Kim Jong-Nam, președintele onorific al RPDC, președintele prezidiului Adunării Populare Supreme, dar și pe sora lui mai mică Kim Jo-jong. Și nu pur și simplu și-a trimis cei mai de nădejde oameni să privească cum evoluează selecționata feminină comună de hochei a celor două Corei, dar a „însărcinat-o” pe sora sa mai mică cu o misiune aproape imposibilă – să-l invite pe președintele sud-coreian, Moon Jae-in, la un summit, care urmează să aibă loc la Phenian. Stăpânul Casei Albastre de la Seul (un fel de Condrița la coreieni), a dat un răspuns afirmativ la invitație și „cât mai curând posibil” această întâlnire istorică urmează să aibă loc.
Trebuie să fii naiv ca să crezi în ideea încălzirii totale a relațiilor dintre cele două state, dar este foarte important pasul făcut de acel, care astăzi este privit ca o sperietoare pentru toată lumea. Chiar nu cred că Kim Jong-un s-a transformat peste noapte dintr-un dictator de nivelul și sorgintea lui Iosif Stalin într-un admirator fidel al valorilor democratice și este gata să shimbe dictatura din statul pe care îl conduce pe liberalismul capitalist de la Seul, dar acesta a înțeles că sângele apă nu se face și că frații ar fi bine să trăiască în pace și înțelegere, dar nu să se războiască ca niște dușmani. Adică, gestul făcut de dictatorul nord-coreian este mai mult decât simbolic, dar cu o mare încărcătură spirituală și morală pentru poporul învrăjbit și pus la miezat fără voia lui.
La fel de simbolic și lipsit de orice angajamente juridice (să nu uităm că trăim într-o Europă civilizată și că Republica Moldova este o țară parlamentară, în care ultimul cuvânt aparține parlamentului) este și gestul făcut de moldovenii, care își manifestă atațamentul față de Centenarul Unirii (lucru recunoscut și de spicherul de la Chișinău, Adrian Candu, și de ministrul de externe de la București, Teodor Meleșcanu), de aceea este greu înțeleasă ostilitatea și agresivitatea cu care sunt tratați acei, care gândesc altfel decât guvernarea, comuniștii și opoziția socialistă. Este greu de înțeles dorința comuniștilor, de exemplu, care „vor sânge” și care cheamă procuratura și organele de securitate și informații la acțiuni represive (citește: la tragerea la răspundere a celor, care cheamă la unire, dar nu la dezbinare), fiindcă nu asfel trebuie să se procedeze într-un stat de drept (să nu uităm despre cum PNL și Vitalia Pavlicenco au câștigat la Curtea Constituțională un proces la tema unirii), în secolul XXI și în plin centrul bătrânei Europe. Mai multă toleranță și mai multă calmitate nu strică niciodată. Vorba ceea, câți oameni – atâtea păreri, fie ele și contradictorii, iar pentru ilustrarea acestul adevăr citiți Declarațiile publicate pe această pagină.
Apropo, dacă poziția mai multor formațiuni politice și a liderilor lor este clară și nimeni nu se ascunde după deget, apoi starea de spirit în rândul democraților mai rămâne o enigmă. Pe de-o parte spicherul Adrian Candu declară că nu vede nici o încălcare de lege în deciziile luate de primăriile pro-Unire, iar pe de altă parte alți colegi de-ai lui ori se fac morți în popușoi, ori toarnă benzină pe foc. Bunăoară, președintele onorific Dumitru Diacov își etalează, de câte ori are posibilitatea s-o facă, poziția ambiguă pe care ar trebui s-o promoveze Republica Moldova în relațiile cu România (adică, înfrățirile dintre primării, mesele comune, autobuzele școlare, cărțile, reparația școlilor și grădinițelor, alocarea burselor deloc de neglijat miilor de elevi și studenți moldoveni – așa și trebuie să fie, iar promovarea unor idei cu caracter simbolic și sentimental – Doamne ferește!), iar unul din promotorii moldovenismului primitiv, Marian Lupu, nici nu vrea să audă despre schimbarea articolului nr.13 din Constituție, adică așa să rămână, limba moldovenească și punctum. De altfel, nu este treaba mea sa dau sfaturi cum trebuie să procedeze un partid sau membrii săi, dar dorim și noi nițică claritate, dorim și noi să știm de la ce să ne așteptăm. Și dacă este adevărat zvonul că anume democrații ne pregătesc o surpriză și că nu au dreptate acei, care îi critică eu sunt gata, la omentul oportun, să-mi scot pălăria și să-mi torn necondiționat cenușă pe creștet.
În fine, până când la jocurile olimpice de la Pyengchang nu există nici măcar o echipă, care să întrunească atleți de pe cele două maluri ale prutului, nu ne rămâne decât să constatăm un lucru simplu – dictatorul Kim Jong-un se dovedește afi mai „duios” decât unii lideri politici de pe malul Bâcului…
