Îți dorești o vacanță de vis pentru copilul tău? Centrul de Creație a Copiilor din Drochia te așteaptă / GALERIE FOTO

0
330

Vacanța e cea mai așteptată perioadă de fiecare din noi, pentru a trasa noi obiective, a planifica cele mai incitante călătorii, a socializa cu noi prieteni, a aduna clipe memorabile în bagheta amintirilor. Dacă în restul anului copiii își petrec majoritatea timpului dezvoltându-și abilitățile cognitive la școală, vara este momentul în care își face loc total învățarea informală, naturală, prin joc, aventură, explorare și noi descoperiri.

O vacanță plin de activități interesante oferă Centrul de Creație a Copiilor din orașul Drochia. Chiar din prima zi a lunii lui Cireșar centrul a devenit un adevărat camp interactiv. Fiecare zi este o nouă descoperire, iar fiecare copil, indiferent cât de multe cunoaște, găsește din nou tot mai multe lucruri de învățat. Fiind ghidați de cadrele didactice și mentorii cercurilor din cele mai diverse domenii, beneficiarii Centrului de Creație – copii de toate vârstele sunt așteptați în fiecare zi, pentru a trăi o vacanță plină și frumoasă.

Activitățile de vară reprezintă o oportunitate unică pentru copii de a-și dezvolta noi aptitudini și de a-și crea amintiri de neuitat. Astfel copiii învață lucruri noi, își dezvoltă creativitatea și imaginația, își întăresc încrederea în sine și își dezvoltă abilitățile sociale. De asemenea, activitățile de vară sunt importante pentru sănătatea fizică a copiilor, prin promovarea unui stil de viață activ și sănătos. Se desfășoară intens jocurile în aer liber, dans sportiv, competiții sportive, victorine, jocuri de socializare, desenul pe asfalt, desenul pe față, ateliere de pictură și grafică, de lucru hand made, de creații literare, etc.

Activitatea CCC este foarte intensă, mai ales în perioada estivală. Desfășurăm diverse activități pentru copii nu numai de recreere, dar și educative, – menționează Tamara Cucuietu, directoarea Centrului. – Avem cerc de fizică, informatică, matematică, geografie, joc de dame,  hand made, cerc de canto, de dansuri, de jurnalism și multe altele. Se desfășoară o activitate diversă atât în cadrul Centrului de Creație, cât și în subdiviziuni, adică în filialele centrului. Copiii frecventează zilnic în jur de 50-60 persoane. Aici fac legături de prietenie, fac lucruri frumoase, își dezvoltă noi abilități și competențe. Având acorduri de colaborare, organizăm în fiecare săptămână excursii în teritoriu. Astfel copiii au vizitat Muzeul raional de Istorie, Etnografie și Artă, dar și Secția Situații Excepționale, unde au făcut cunoștință cu lucrul pompierilor, aflând lucruri utile și interesante. Copiii vin cu mare drag și părinții sunt  nespus de bucuroși că Centrul de Creație poate oferi o gamă largă de activități pentru copii în perioada estivală, când sunt încadrați în serviciu, căci tabăra pentru copii nu funcționează încă înainte de pandemie.

Jocurile și sporturile în aer liber sunt o opțiune populară pentru copii în timpul verii. Acestea îi ajută pe copii să își dezvolte abilitățile fizice și coordonarea motorie, precum și să-și îmbunătățească sănătatea cardiovasculară și respiratorie. Atelierele de pictură, desen și creație de bijuterii îi ajută pe copii să-și dezvolte creativitatea și imaginația, precum și să își îmbunătățească abilitățile artistice. Activitățile educaționale sunt, de asemenea, importante în timpul verii, căci îi ajută pe copii să-și descopere pasiunile, talentele, poate chiar vocația. Totodată, sunt o oportunitate de a deprinde noi competențe într-o atmosferă relaxantă. Cadrele didactice sunt susținute și ajutate de tineri voluntari, care în perioada estivală depun efort la maximum în organizarea și desfășurarea activităților. Părinții, mai ales cei încadrați în câmpul muncii, sunt foarte mulțumiți de activitatea Centrului de Creație, fiind un spațiu prietenos copiilor, care se află în siguranță.

Pe parcursul verii îmi aduc fiica la Centrul de Creație a Copiilor. Pe această cale țin să și le mulțumesc mult cadrelor didactice care organizează multe activități interesante pentru copii, unde învață să socializeze, să-și dezvolte competențele. Acum noi frecventăm cercul jocul de dame și ne pregătim de campionatul, care se va desfășura în curând în municipiul Soroca, – afirmă Gabriela Cumpătă din orașul Drochia.

De serviciile Centrului de Creație a Copiilor pot beneficia nu doar copii din oraș, dar și din alte localități, sate din apropiere. Astfel bunelul Vasile Țurcanu și satul Antoneuca, mărturisește cu bucurie în suflet: „Nepoatele mele vin acum cu mare plăcere la Centrul de Creație și eu, ca bunel, mă strădui să le ofer condiții cât mai bune în timpul vacanței. Mă gândeam, unde aș putea să găsesc activități care să le placă nepoatelor, să le fie interesant. Trecând pe aici, am observat în curte foarte mulți copii. Am fost primiți cu mare drag de Tamara Cucuietu, directoarea Centrului și dacă la început nepoatele erau cam timide, acum nu le pot lua acasă, căci le place foarte mult să picteze, să modeleze, și-au făcut noi prieteni. Este un lucru foarte util și sunt bucuros că am găsit această oportunitate.”

Pe parcursul verii la Centrul de Creație a Copiilor sunt încadrați mulți tineri voluntari, care organizează și desfășoară un șir de activități psihologice, distractive, dezvoltănd și abilități în domeniul hand made, unde copiii  învață să facă diverse aplicații, devenind mai încrezuți în sine , mai curajoși.

În perioada estivală Centrul de Creație a Copiilor este unicul loc unde copii de toate vârstele se pot recrea și unde pot petrece timpul liber util și frumos, alături de semenii lor, scriind astfel în cartea amintirilor povestea unei vacanțe memorabile.

 

Delia DUMITRESCU


Articolul precedentFALS: Maia Sandu pune în aplicare planurile lui George Soros de a distruge învățământul din R. Moldova
Articolul următorAtenție! Până la ora 20:00 a fost anunțat Cod galben de vânt puternic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.