Cel mai frumos dar de la viață sunt copiii și voi face totul ca să-i văd fericiți. Anume această bucurie a înseninat chipul acestei femei, când i-am deschis portița. M-a întâmpinat cu un zâmbet deschis și plin de căldură, cu toate că pe chipul ei se putea ușor observa o umbra de oboseală. Evident, ca să crești un singur copil nu este ușor, dar mite patru, – mi-am zis atunci, căci nu chiar atât de des am avut prilejul să vizitez o familie cu mulți copii. Știam doar că e o mama, care-și crește cei patru copii de una singură, fiind în așteptarea celui de-al cincilea. Eram curioasă să cunosc cum reușește o femeie cu atâtea griji și nevoi, trăind cu toții niște vremuri deloc ușoare.
Este despre Tatiana Dovgani, din orașul Drochia, care, în pofida tuturor greutăților, trăiește fericirea de a aduce pe lume pe cel de-al cincilea copil. Locuiesc în casa lăsată ca moștenire de la soț. De baștină, Tatiana este din satul Cărpineni, raionul Hîncești. Soarta nu a fost prea milostivă cu ea, căci fiind abandonată de părinți la vârsta de 3 ani, împreună cu sora mai mică de 1 an, și-au petrecut anii copilăriei la Casa de copii din Fălești, după care au urmat școala în Drochia și școala profesional-tehnică din satul Zgurița, învățând meseria de bucătăreasă și croitoreasă.
„Sunt momente grele, copiii cresc, trebuie de îmbrăcat, de încălțat, să ai ce le pune pe masă, – mărturisește Tatiana, – de aceea, singură fiind acum, pentru că sunt în divorț cu soțul, trebuie să găsesc o cale de a-mi întreține copiii: mă mai duc cu ziua la lucru, primesc ajutor lunar de la Asociația Obștească „Crucea Roșie”, filiala Drochia, director Angela Croitor, de unde primesc produse alimentare și de igienă personală; mai sunt ajutată de Biserica „Renașterea”. Beneficiem de susținere și din partea Asistenței Sociale Drochia, asistenții socială fiind foarte receptivi, care mi-au acordat un mare ajutor. Mi-au procurat un pat cu două nivele pentru copii, un televizor, o canapea. Acum, în cadrul unei campanii de donații, mi-au oferit încălțăminte și hăinuțe pentru copii, pentru ce le sunt foarte recunoscătoare. În prezent fostul soț nu mă poate ajuta, pentru că a suferit o intervenție chirurgicală și starea de sănătate nu-i permite ca să lucreze, dar mă bucur, cel puțin, că în loc de pensia alimentară mi-a lăsat drept moștenire casa și avem cu copiii acoperiș de-asupra capului.”
Pe cât de greu i-a fost Tatianei să crească copiii, se străduie să facă față greutăților, să le dea o bună educație și să le poată oferi ceea, de ce nu s-a putut bucura pe când era singură copil, altoind în sufletul lor bunătatea și omenia, fiind receptivi în toate și ajutând pe mama la toate treburile casei.
„Desigur, având patru copii nu pot conta numai pe ajutoare sociale, – spune Tatiana. Când este sezonul de nuci, le batem, împreună cu copiii, le strângem, apoi le curățim de coajă, iar miezul îl vindem. La lacul din oraș, unde sunt defrișați arbori mai bătrâni, mai strâng vreascuri pentru foc. Am un bun cunoscut, care are căruță, îl rog și aduc vreascurile acasă. Copiii mă ajută în toate și mulțumim Domnului, că am parte de susținere și ajutor din partea lor. Cel mai măricel, cu toate că are numai 14 ani, dar este cel mai mare bărbat în familie, este înțelegător și receptiv, mă ajută foarte mult în gospodărie, taie lemne pentru foc, pentru perioada rece a anului, are grijă de frate și sora mai mică. Avem și o căpriță, care ne dă lapte, iar uneori și vând ca să pot cumpăra copiilor și ceva din dulciuri, căci și ei au poftă ca alți copii de ceva mai bunișor și mă strădui să-i alint și eu cum pot, măcar cât de puțin.”
Femeia îmi povestea cu chipul luminat de un zâmbet senin, simțind în sufletul ei de mamă o mândrie pentru copiii săi. Mi-a spus că are o fiică mai mare de 21 ani, care face în prezent studiile la Academia Militară, feciorul Dan, de 14 ani, feciorul mai mic Igor, de 10 ani, și mezina Cleopatra, de 4 ani și jumătate. Mirată puțin de faptul, că fiica mai mare face studiile la Academia Militară, am întrebat cum a decis să îmbrățișeze această profesie. Mi-a mărturisit, că acesta, de fapt, a fost un vis al ei, dar la momentul când a vrut să meargă să facă studiile, era însărcinată, fiind pusă în fața unei alegeri deloc ușoare: sau se dezice de sarcină, dacă vrea să meargă la academie, sau se dezice de academie, dacă decide să nască.
„Pentru mine a fost o alegere foarte grea, dar știam că avortul nu este cea mai bună soluție, și mai ales, că era prima sarcină. Am decis că nu mă voi duce la academie, iar visul meu neîmplinit a fost urmat de fiica mai mare, pe care am născut-o la 17 ani. Având în vedere faptul, că este mai complicat în ziua de azi să-ți protejezi copiii de influența multor factori negativi, iar cu fetele, după cum știți, este cu mult mai dificil, am decis că ea va urma ceea ce eu nu am putut face și a mers la academie.”
Priveam cu admirație la această femeie, care la ai săi 39 de ani a adus pe lume 4 copii, așteptând pe al cincilea, nefiindu-i teamă de greutăți, poate uneori și de lipsuri, dar care a rămas ferm convinsă că le va putea oferi o bună educație, va putea să-i disciplineze, să împartă unul altuia din puținul pe care-l au, dar să fie fericiți, că se pot bucura de atenția, grija și dragostea mamei.
Întotdeauna mulțumește-i lui Dumnezeu pentru viața pe care o trăiești, pentru încăpățânarea cu care te lupți pentru a merge mai departe…Suntem născuți pentru a fi fericiți, iar această mamă va face tot posibilul, ca copiii săi să nu ducă lipsă de această fericire.
„Azi i-am promis Cleopatrei, că am să-i cumpăr înghețată cu ciocolată. Nu-mi pot permite să-i cumpăr în fiecare zi, dar o dată în săptămână neapărat i-o cumpăr, – mărturisește Tatiana. – E încă mică și nu înțelege, că poate nu am bani, sau îi țin ca să pot procura alte lucruri mai necesare în casă. Dar un singur zâmbet al ei de fericire, când îi aduc acea înghețată, e cel mai prețios dar. Adevărat, că trec prin mari greutăți, ca să-mi cresc copiii, dar voi lăsa ușa mereu deschisă, ca să las să intre viitorul, în care să nu fie nevoiți niciodată să repete soarta mea și să renunțe la visele lor.”
Delia DUMITRESCU
