Pe traseul ce leagă Bălţiul de Edineţ, pe moşia satului Recea, se află izvorul Mihai Eminescu. De aici obişnuiesc să bea apă oamenii din sat, căci este mai bună decât în multe fântâni din localitate, iar pentru cei care au cote în preajmă izvorul este o salvare. Şi şoferii opresc adesea să se răcorească. Mai ales că izvorul este de ani buni o sursă de apă cristalină îndrăgită de drumeţi.
Apa aceasta potoleşte setea la fel cum versurile eminesciene alină sufletele celor doriţi de poezie. Cei care ajung aici beau apă şi pot medita asupra versurilor „Ce șoptești atât de tainic, tu, izvor de cânturi dulci?”. Denumirea izvorului are la bază o legendă ce spune că poetul a vizitat cândva satul în drumul său spre Odessa. Cică, acesta a rămas o noapte în sat, iar dimineaţa şi-a potolit setea la acest izvor. În realitate Mihai Eminescu în drumul său spre ţărmul Mării Negre a mers cu trenul prin Ungheni, Călăraşi şi Străşeni.
Mai veridică însă este versiunea precum că botezarea izvorului în cinstea lui Mihai Eminescu ar fi un omagiu adus poetului pentru capodoperele lăsate nouă. Mai ales că cişmeaua, ca şi versurile eminesciene, se bucură de aprecierea oamenilor. Nu în zadar şoferii care circulă zilnic pe aici opresc şi-şi umplu recipientele cu această apă. Iar cei care nu se grăbesc ascultă atent susurul apei în speranţa că vor auzi şi melodicitatea poeziilor Luceafărului literaturii române.
