Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este sărbătorită la data de 27 septembrie, potrivit calendarului ortodox. Aceasta este singura sărbătoare cu post aspru şi rugăciune care are loc în fiecare an. Este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.
Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post. Este prăznuită pe 27 septembrie. Sfânta şi cinstita Cruce pe care o sărbătorim este de fapt lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost răstignit pentru mântuirea noastră. Precum se știe, cinstirea Sfintei Cruci începe din timpul Apostolilor.
Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor, vorbind despre taina Crucii: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Iar, în altă parte, tot el spune: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).
Cu această cinstire faţă de taina Crucii au străbătut creştinii tot timpul prigoanelor, trei sute de ani, până în vremea când a ajuns împărat la Roma Constantin cel Mare (306-337). Vremea marelui împărat, la rândul ei, a fost pentru creştinătate ca o adevărată naştere din nou a evlaviei faţă de Sfânta Cruce, moştenită de la Apostoli.
Mai întâi împăratul Constantin însuşi s-a creştinat, printr-un semn ceresc, ca şi Sfântul Apostol Pavel pe drumul Damascului, şi anume prin arătarea, în amiaza zilei, pe cer, a semnului Sfintei Cruci, alcătuită din stele şi cu îndemnul din stele alcătuit: „Prin acest semn vei învinge!”.
Deci, văzând în aceasta un semn dumnezeiesc, împăratul porunci meșterilor lui şi făcând cruce mare din aur și din pietre scumpe, după chipul ce se arătase, porunci ca acest semn să meargă înaintea oștilor sale. Iar după ce a biruit oastea lui Maxenţiu, în anul 312, la Podul Milvius, pe Tibru, marele Constantin a intrat biruitor în Roma. În anul următor, el a dăruit libertate creștinilor prin edictul de la Mediolanum (Milano), din anul 313.
Deci, pe când se săpa pământul pentru temeliile marii biserici a Învierii Domnului, prin dumnezeiasca purtare de grijă s-au aflat, nu departe de Sfântul Mormânt, trei cruci, adică Crucea lui Hristos şi cele două cruci pe care au pătimit tâlharii.
Şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Deci, neştiind împărăteasa şi întrebându-se care să fi fost Crucea Domnului, s-a arătat prin minunea ce s-a făcut cu o fecioară moartă ce o duceau la îngropare, că a înviat-o cu puterea Crucii lui Hristos, iar celelalte cruci nu au arătat niciun semn de minune.
Şi s-a închinat împărăteasa Crucii lui Hristos şi a sărutat-o şi, împreună cu ea, tot poporul. Şi, neîncăpând tot poporul să se închine, s-a rugat mulţimea ca măcar să o vadă şi să fie binecuvântată. De aceea, s-a urcat atunci fericitul Macarie, episcopul Ierusalimului, pe un amvon înalt şi a ridicat cinstita Cruce a Domnului, pe care văzând-o poporul a început a striga: „Doamne, miluieşte!”.
Şi a fost descoperirea aceasta a Crucii Domnului ca o zguduire a întregii creştinătăţi şi, de atunci, a început a se prăznui în fiecare an Înălţarea Cinstitei Cruci, la 27 septembrie.
Alt fapt care a mărit cinstirea Sfintei Cruci a fost arătarea semnului Crucii Domnului pe cer la Ierusalim, pe vremea împăratului Constanţiu, fiul marelui Constantin (337-361), în Duminica Cincizecimii, la 7 mai 351, pe la ceasul al treilea din zi. Şi a stat acest semn al Crucii, mai luminat decât soarele, deasupra muntelui Golgota şi tot poporul privea, minunându-se cu mare teamă.
De acest semn minunat a înştiinţat Sfântul Chiril, episcopul Ierusalimului, prin scrisoare, pe împăratul Constanţiu, sfătuindu-l spre dreapta credinţă, că era arian; iar Sozomen istoricul scrie că, din arătarea aceasta a Crucii pe cer, mulţi s-au încredinţat că Hristos este Mesia şi au venit la dreapta credinţă, văzând ei că aceasta nu este alcătuită de oameni, ci de Duhul Sfânt, fiind mărturisită cu semne din cer.
A sporit, în sfârşit, cinstirea Sfintei Cruci şi prin biruinţa ei asupra perşilor, pe vremea împărăţiei lui Heraclie (610-641). Perşii au cucerit Ierusalimul în anul 614 şi l-au jefuit, luând între alte odoare de preţ şi lemnul Sfintei Cruci şi ducându-l în capitala lor, la Ctesifon. Dar împăratul Heraclie a trecut la luptă şi a învins peste tot.
Perşii au fost siliţi să aducă înapoi, la Ierusalim, lemnul Crucii, care a fost încredinţat, în anul 629, Sfântului Zaharia, patriarhul Ţării Sfinte. În anul 633, împăratul Heraclie a mutat cea mai mare parte din lemnul Crucii, de la Ierusalim, în capitala sa, Constantinopol.
Dar de atunci, la Înălţarea Sfintei Cruci, la 27 septembrie, se prăznuieşte şi această biruinţă a Crucii Domnului asupra perşilor. Din multă evlavie, lemnul Sfintei Cruci a fost împărţit în părticele mici şi trimis la diferite biserici. Dar, ca „putere a lui Dumnezeu”, Crucea Domnului rămâne una şi păstrează în lume taina şi lucrarea ei, vie şi întreagă.
Ea rămâne în veci cel mai sfânt Altar al celei mai înalte Jertfe: dumnezeiasca Jertfă a Răscumpărării lumii întregi şi a noastră, a tuturor, o dată pentru totdeauna. Acestei Cruci prin care se arată „puterea lui Dumnezeu” ne închinăm spunând: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Amin.
Tradiții şi superstiții de Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
Ziua de 27 septembrie este considerată şi data care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui, și este considerată data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor.
A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii. La sate încă se crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, care ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.
Potrivit altor tradiţii, de Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.
Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete. Tot de Înălțarea Sfintei Crucii, în Bucovina se făceau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De pildă, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.
Alte obiceiuri și superstiții de Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
Conform tradiției populare, de Ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele și plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară. În această zi, preotul sfințește via și butoaiele de vin, pentru ca și în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. Strugurii din ultima tufa de vie nu trebuie culesi astăzi. Ei trebuie păstrați ca ofrandă pentru păsările cerului și de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu.
În serile culesului, podgorenii fac focuri din vița uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură și muzică. Monedele sfințite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliță aduc belșug și spor în muncă. De asemenea, se spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune și pește. Este recomandat să se țină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului și a trupului.
În ziua Înălțării Sfintei Cruci nu este voie a se munci, pentru a nu atrage primejdiile. De acum se începe și bătutul nucilor, însă nu este voie să se consume fructul deoarece miezul are forma unei cruci. Oamenii din popor cred că dacă va tuna în această zi de sărbătoare, toamna va fi una lungă. De asemenea, dacă ciorile se adună în gard, va cădea bruma.
sursa: www.crestinortodox.ro
