Câțiva ani în urmă am participat la o expediție ecologică, de la Naslavcea până la Vasilcău, pe malul Nistrului. Oboseala drumului a fost compensată de priveliștile frumoase ale naturii. Au trecut câțiva ani de atunci. Nistrul la fel își duce apele spre mare, când mai multe, când mai puține. Apele lui privesc cu îngrijorare spre mal, mai ales când malul este cuprins de o localitate. Mutilarea peisajului natural este provocată de om, fie conștient sau inconștient.
Să ne oprim pe malul Nistrului începând cu localitatea Cosăuți, suntem fără dronă, doar cu un aparat micuț de fotografiat. Ne interesa cum prețuiesc localnicii ceea ce le-a dăruit Natura, adică apele Nistrului. La gurile Murafei, un afluent al Nistrului, se îmbulzeau un grup de cormorani, care se înfruptau cu pește proaspăt. Dacă priveai pe malul nostru, la distanțe respectabile, atunci abundența de verdeață îți crea impresia de mal îngrijit, cu respect față de apele Nistrului. Dar priviți fotografiile… Dacă volumul acestor gunoiști crește, ele se aprind, iar prin aer primim o doză de intoxicare. Am mers și în Egoreni, Trifăuți și Vasilcău. Malul Nistrului se ”bucură” de același respect în toate aceste localități. O mică excepție o fac unii locuitori din Vasilcău, care au amenajat partea de mal ce este mărginită de grădina lor. Cel mai mare stres pe care îl poartă apele Nistrului este primit de la soroceni prin multitudinea de gunoiși, fie că sunt mai aproape sau mai departe de mal și amplificată de apele reziduale aruncate direct în apele lui. Este vinovat Nistrul cu ceva? De ce îl batjocorim așa? Nouă ne pasă și dorim ca populația conștientă să se implice pentru a stârpi acest flagel. Toți cei care locuiesc în preajma Nistrului trebuie să știe, zona de protecție este de 1000 m. Și dacă ar fi să trecem cu ochii peste unele articole ale Legii, atunci ne vom minuna, cum de mai avem gunoiși pe malul Nistrului?
Legea nr. 440 din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fâșiile de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă: Articolul 3 (2) În zona de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă se instalează un regim special de activitate economică; Articolul 13 (1) În zonele de protecţie a apelor se interzice: aplicarea pesticidelor pe fâșii cu o lăţime de 300 metri de la muchia taluzului riveran al albiei; repartizarea terenurilor pentru depozitarea deşeurilor menajere şi de producţie. Ar fi bine să știm că noi am venit să fim aproape de Nistru, deci trebuie să trăim în armonie și respect față de EL.
Acest articol este realizat de „AO Eco-Sor” cu suportul Fundației Est-Europene în parteneriat cu Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.
Valentina Jamba