În 2019, s-au împlinit 520 de ani de când toponimul Soroca a fost menționat pentru prima dată în documentele oficiale ale Țării Moldovei. Cel dintâi document în care se vorbește explicit despre o cetate de piatră din Soroca este scrisoarea lui Petru Rareș din 23 aprilie 1543 adresată unui anonim din orașul transilvănean Bistrița.
În cazul cetății Soroca, un pentagon regulat imaginar, ale cărui vârfuri sânt marcate de turnuri de apărare, este prins într-o incintă de plan circular. Patru turnuri din cinci (exceptând cel de acces) au la baza planului un cerc. Cercul e o figură geometrică cu valoare mistică încă din antichitate (prototipuri -soarele și luna plină). El e simbolul veșnicei perfecțiuni și reînceperi, al mișcării imuabile și eterne fără început și sfârșit. Nu întâmplător multe popoare ale lumii atribuie cercului funcția de protecție de forțele malefice -de aici provin formele circulare ale locuințelor, stânelor, taberelor militare și brazdelor magice ce înconjoară așezările în cazuri de primejdie. în același timp, incintele circulare propun cel mai mic perimetru pentru cea mai mare arie apărată.
Mai mulți cercetătorii ai arhitecturii cetății Soroca vorbesc direct despre influența școlii italiene de arhitectură. Se știe că în secolele XV-XVI meșterii pietrari italieni au activat în Ungaria și Transilvania. La Buda au activat Aristotele Fioravanti și Benedetto da Majano 168. Muratores bone din Bistrița, printre care și Petru Italus Lugano, au zidit cetăți, biserici și locuinţe 169. Domenico da Bologna, arhitector et edificiorum reglium fundator, a participat la lucrările de fortificare la Gherla 170, Ottavio Boldigara -la Satu Mare 171, iar Francesco Pozzo, Sforza Palavicini și Antonio Bufalo la Alba Iulia 172. Meșterii italieni au fost invitați în secolul al XVI-lea în diferite centre europene.
Spre estul Carpaților Răsăriteni, în partea superioară a interfluviului dintre Prut și Nistru, în Cnezatul Halician, meșterii maghiari au lucrat activ începând cu sfârșitul secolului al XII-lea. La acea vreme, partea de mijloc a interfluviului Prut-Nistru a fost influențată de Cnezatul Halician. Legăturile strânse între aceste zone au continuat până la sfârșitul secolului al XIV-lea, când interfluviul vizat a devenit parte componentă a Țării Moldovei.
În secolele XIII-XIV sub influența meșterilor maghiari în spațiul est-carpatic s-a format o școală originală de arhitectură, cea de Halici-Volânia, care se baza pe arhitectura romanică din Ungaria și Italia. Printre construcțiile specifice ale acestei școli se numără programele de apărare și obiectivele de cult de tip central.
Arhitectura defensivă a spațiului est-carpatic a asimilat principiile elaborate anterior în secolele XI-XII în Europa de Vest. O particularitate distinctă a școlii din Halici-Volânia a fost utilizarea frecventă a turnurilor cilindrice de piatră, care prin dimensiunile și caracteristicile lor constructive pot fi considerate nu doar turnuri-donjoane, ci niște fortărețe autonome în cadrul unor amenajări defensive din lemn. Comparația structurilor de apărare enunțate cu cetatea Soroca arată că aceste caracteristici regionale au fost susținute de meșterii care au ridicat fortificația moldovenească de piatră.
Vitalie Iaţiuc, Mariana Şlapac
Institutul Patrimoniului Cultural al MECC
