Femeile și bărbații model, cu ochii elevilor de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Soroca

0
135

Ne scriu membrii Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la IPLT ”Ion Creangă” din municipiul Soroca

UN BĂRBAT TREBUIE SĂ FIE:

...curajos

Junii contemporani fac tot ce le stă în puteri ca să evite sau să fugă de executarea serviciului militar. Eu disprețuiesc asemenea flăcăi din motivul, că numai armata educă sau formează tineri bravi, îndrăzneți, neînfricați, viteji, dârji, temerari. Aceste calități nu le poți deprinde, stând prin baruri cu țigara în dinți și paharul în mână, ori dansând pe la discoteci.     Ș-apoi cine să apere țara, dacă băieții vor sta ascunși sub fustele mamelor, care le-au dat viață? (Lina Boțoroga, elevă în clasa a XII-a „A”)

vesel

Când are lângă ea un soț voios, bine dispus, bucuros, jovial, femeia înflorește ca o garofiță, se simte mai bine, mai tânără, mai dornică de viață, mai încrezută în sine, în propriile puteri, mai optimistă. Alături de un bărbat indispus, îmbufnat, morocănos, nevasta nu trăiește, ci există. Nu-i de voi, fetelor, omul, insul, individul, soțul (ziceți-i cum doriți), de la privirea căruia se înăcrește laptele… (Loredana Dediu, elevă în clasa  a XII-a „A”)

inteligent

Măgarul, spun rușii, se cunoaște după urechi, ursul după gheare și prostul după vorbă. Mie uneia nu-mi place să am de furcă cu netoții, neisprăviții sau imbecilii. Cu aceștea nu poți discuta despre muzică, dans, literatură, teatru, cinema, pictură etc. Mi-aș dori ca viitorul meu soț să fie un domn inteligent, deștept, ager, isteț, priceput. Din păcate, nu întotdeauna avem parte de ceea ce dorim, căci Domnul împarte și El hotărăște cui și ce să dea. Adeseori El împerechează un bou și o belea. De ce procedează astfel?! Habar n-am. (Laurita Mâțu, elevă în clasa a XII-a „A”)

…sociabil

Nu le invidiez pe femeile, ale căror soți sunt tăcuți. Din aceștea nu scoți cuvântul decât cu cârligul. Și mai e ceva la mijloc: în tacul, vorba moldoveanului, zace…dracul. Or eu nu vreau să mă căsătoresc cu ucidă-l toaca. Mi-i drag bărbatul prietenos, comunicativ, deschis, atașabil. (Andreea Catan, elevă în clasa a XII-a „A”)

…muncitor

Eu voi accepta cererea în căsătorie doar a celui mai harnic, vrednic, silitor și zelos holtei. Un bărbat muncitor înseamnă un bărbat vigilent, prudent, prevăzător, precaut, mereu preocupat de grijile gospodăriei și ale familiei sale. Alături de un asemenea soț te simți în siguranță, ocrotită, apărată, de parcă ai viețui în dosul pereților unei cetăți, ca cea a Sorocii, bunăoară. Să te măriți cu un leneș, mai ales în condițiile grele ale vieții de azi, este echivalent cu a te sinucide. (Ecaterina Țui, elevă în clasa a XII-a „A”)

…reținut

De o deosebită simpatie și prețuire în rândurile femeilor se bucură bărbatul înfrânat, stăpân pe sine, echilibrat, rezervat. Acesta se abține de la fumat, consumul substanțelor narcotice, băuturilor alcoolice, iar dacă și bea – bea cu măsură sau cât poate duce, vorba celor de la țară. El nu se lasă atras în certuri, scandaluri, conflicte, provocate de bețivi, bătăuși etc. Ar fi minunat dacă Cel-de-Sus mi-ar hărăzi un soț reținut. (Andreea Catan, elevă în clasa a XII-a „A”)

…hotărât

De mi s-ar propune să aleg între un soț hotărât și altul șovăielnic, eu aș opta pentru cel decis, ferm, intransigent, neabătut, inflexibil, căci până șovăielnicul stă în cumpene sau la îndoială, neșovăitorul rezolvă tot ce e de rezolvat. (Ruslana Ursachi, elevă în clasa a XII-a „A”)

…puternic

Sexului frumos i se spune și slab, fiindcă reprezentantele lui constituie ființe gingașe, fragile, firave, plăpânde. Anume din această cauză ele își aleg soți puternici, tari, robuști. Pe cine îndrăznește huliganul a opri din mers, în mod brutal, adresându-i- se obraznic?! Pe cel slab, vlăguit, sfrijit, pipernicit și fricos, firește. De cel viguros și zdravăn dă bir cu fugiții. Numai un bărbat voinic, vânjos e în stare să se apere pe sine, pe ai săi și pe cei din jur. Băgați însă de seamă, fetelor, ca cel puternic să nu fie și gelos, bețiv, rău, că vă transformă în mingi sau saci de box. (Simion Donos, elev în clasa a XII-a „A”)

…amabil

Te cere un burlac în căsătorie? Foarte bine. Vezi , în primul rând, dacă e bărbatul de care ai nevoie. Sună-l, bunăoară, și roagă-l să-ți repare plita electrică, ieșită din uz. Dacă va veni și-ți va îndeplini rugămintea, rezultă că e un tânăr priceput, serviabil, pe care te poți oricând bizui. Zici că are mașină și-ți deschide personal ușa de fiecare dată când urci și cobori din ea? Bucură-te, deoarece îți face curte un băiat educat, manierat, politicos, gentil. (Ecaterina Spatarel, elevă în clasa a XII-a „B”)

…luptător

Pentru a-ți asigura un loc călduț în viață, se cere neîntrerupt să lupți – de la naștere și până la moarte. Vrei să nu te obijduiască colegii fizic dezvoltați? Luptă! Mergi la sala sportivă: practică boxul, trânta, lupta sambo etc. Vrei să fii printre fruntașii clasei? Luptă! Citește, studiază, într-un cuvânt – roade cartea cu dinții. Doar asudând îți poți atinge scopul. Îți dorești o casă mare, spațioasă? Luptă! Îmbrățișează o profesie din gros remunerată, fii econom, adună leuț cu leuț, construiește-ți casa, la care atât de mult ai visat. Îți dorești o soție iubitoare, frumoasă, gospodină? Luptă! Dovedește-i iubitei (prin fapte concrete) că din toți acei care îi cer mâna – tu ești cel mai vrednic. (Andrei Sadovei, elev în clasa a XII-a „A”)

…pragmatic

Pentru mine au valoare bărbații, care știu să găsească aplicare utilă oricăror lucruri sau situații, se orientează cu abilitate în viața de toate zilele, pentru care profitul și utilitatea sunt criteriile de bază în aprecierea realității. (Ioana-Cristina Cebotarean, elevă în clasa a XII-a „A”)

O FEMEIE TREBUIE SĂ FIE:  

…bună

Cu adevărat fericit în viață pe un băiat îl poate face doar o tânără bună, cuminte, blândă, calmă, blajină pașnică, cuviincioasă, cumsecade, amabilă. Deoarece asemenea exemplare de fete sunt rare și nu se tăvălesc pe toate drumurile, ele trebuiesc căutate îndelung și cu răbdare. De ți-a reușit, flăcăule, să descoperi vreuna din acestea, consideră-te fericit. Fă tot ce-ți stă în puteri ca să n-o pierzi, căci fetișcana bună, în opinia mea, constituie o adevărată comoară pentru un celibatar. (Loredana Dediu, elevă în clasa a XII-a „A”)

…frumoasă

Într-unul din cântecele sale cunoscuta interpretă de muzică populară Irina Loghin le îndeamnă pe domnișoare:„Fetelor, nu fiți cu grabă, Alegeți un om de treabă, Căci omul îmbătrânește, Frumusețea-l ocolește”. Ce-i drept nu-i minciună: frumusețea-i trecătoare. La această concluzie ajungi treptat, cu anii: „Ce-a fost verde s-a uscat ”, Ce-am iubit s-a scuturat…” Chiar dacă frumusețea pe pâine nu se unge, vorba înțeleptului, orice bărbat își dorește o soție frumoasă și orice parte femeiască un soț arătos, încântător, ca să aibă cu cine ieși în lume… (Cristian Țurcan, elev în clasa a XII-a „A”)

…gospodină

În casa unei adevărate gospodine gunoiul nu stă adunat și „uitat” în unul din cele patru unghere ale odăii, nici sub țol, nici sub pat, nici nu ajunge în grindă, vorba umoristului. Dacă borșul este potrivit de sărat și acru, dacă mămăliga n-a dat în foc și, prin urmare, nu s-a afumat, iar sărmăluțele nu s-au ars de pereții și fundul cratiței, ceaunului, înseamnă că bucatele au fost pregătite de mâna unei bune gospodine. Bărbatul adevăratei gospodine nu umblă cu cămașa nespălată, cu pantalonii necălcați, pe copiii ei niciodată n-ai să-i vezi murdari, adică soioși, neîngrijiți. Asemenea femeie merită venerată, cinstită și prețuită. (Ecaterina Țui, elevă în clasa a XII-a „A”)

…modestă

Îmi plac femeile modeste ori, altfel spus, simple, dar nu și umile, mediocre, neînsemnate, mărunte. (Cătălin Guțu, elev în clasa a XII-a „A”)

…înțelegătoare

Ador și apreciez înalt femeia generoasă, îngăduitoare, bună, binevoitoare, cumsecade, înțelegătoare. O  asemenea reprezentantă a sexului frumos n-o să-i interzică nicicând bărbatului ei să meargă la pescuit sau la vânătoare, la un meci de fotbal sau de rugby, la o bere cu prietenii. Unei femei înțelegătoare îi este străin un așa sentiment ca gelozia. Ea nu-i va face zile fripte bărbatului pentru faptul, că la acea sau altă petrecere acesta a îndrăznit să danseze și cu alte doamne sau domnișoare. (Cristian Țurcan, elev în clasa a XII-a „A”)

…fidelă

Un bărbat practica o meserie, care-i asigura un salariu considerabil și un trai decent. Ce-i drept, era nevoit să plece în deplasări dese și de lungă durată. Soarta a vrut ca într-o bună zi să se întoarcă din deplasare mai devreme și să-și surprindă jumătatea în pat cu altul… Cinstit vorbind, nu mi-aș dori o asemenea consoartă. Eu aspir la un suflet fidel, statornic, credincios, devotat. (Cătălin Guțu, elev în clasa a XII-a „A”)

…harnică

O fetișcană făcea studii la una din facultățile Universității de Stat din Moldova. Duminica părinții urcau în mașină și veneau s-o viziteze. Îi aduceau bani de cheltuială, produse alimentare, inclusiv cartofi, după care fata ce dădea în vânt. Cartofii, de obicei, îi curăța mamă-sa, acasă, căci fiicei nu-i plăcea să facă acest lucru. Dumnezeu să mă  ferească de așa o mireasă, care preferă să stea cu brațele încrucișate sau, cum se mai spune, să se mute de pe vatră pe cuptor. Eu vreau o soție muncitoare, sârguincioasă, vrednică, destoinică. (Andrei Sadovei, elev în clasa a XII-a „A”)

…miloasă

Bărbații cu o bogată experiență de viața afirmă, că pentru o căsătorie reușită e nevoie de o domnișoară cu frică de Domnul sau, altfel spus, crescută și educată în sânul bisericii. Acest gen de fete sunt, de obicei, miloase, îndurătoare, milostive, bune, înțelegătoare, săritoare la nevoie. Dea Cel-de-Sus să am parte și eu de una din acestea. (Simion Donos, elev în clasa a XII-a „A”)

…răbdătoare

O vorbă din bătrâni zice: „Cu răbdarea treci și marea, dar cu răul – nici pârăul”. Viața e o mare învolburată. Pentru a o traversa de la un capăt la altul, se cere răbdare: răbdare în relațiile cu bărbatul, copiii, socrii, nepoții, rudele etc. Dacă o ai, învingi greutățile de fiecare zi, dacă  n-o ai – te înving ele pe tine… (Lina Boțoroga, elevă în clasa a XII-a „A”)


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentRezultatul Sondajului: Tu ai schimbat cauciucurile de vară pe cele de iarnă?
Articolul următorO tânără de 21 de ani a decedat, iar un adolescent de 17 ani a fost internat la spital, în urma unui accident rutier
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.