Eu vă întreb, dle general, care sînteţi un om la curent cu manierele publice, dacă un om, un ofiţer, se desparte de tine printr-o cordială strîngere de mînă, a doua zi îţi face o vizită de curtoazie la domiciliu, obţine ceea ce nu aştepta şi aici raportează superiorului său că a fost jignit şi insultat, cum trebuie calificată o astfel de persoană? Eu văd că aţi intrat în atribuţiile de corp de armată. El răspunde grăbit: “Nu, nu, eu am terminat”. Am salutat reverenţios şi am plecat fără a da mîna ca la sosire. Dacă vreun cititor se interesează mai amănunţit de maltratările care au avut loc la legiunea de jandarmi, care au fost pomenite mai sus, poate să se adreseze tov. Semion Dudnicov, str. Victor Mânu, 81, scara A, ap. 12. Alt incident sau păcat al meu a fost cazul cu un spion prins la Arioneşti. Într-o zi, tot din toamna anului 1929, cînd intru la mine în cabinet, găsesc pe covor un bileţel scris de o mînă greoaie, cu creionul: “Dle prefect, la Arioneşti jandarmii au omorît un om în drum şi-l ţin ascuns de cîteva zile la postul de jandarmi”. Bileţele, cu diferite întîmplâri, primeam destule, chiar cînd erâm în cabinet. Eu puneam multă bază pe aceste bilete, fiindcă dovedeau încrederea care o aveau în mine. Primind biletul de mai sus, am dat telefon procurorului Maurat şi l-am rugat să vină la mine. Cînd a venit procurorul, i-am arătat biletul. Procurorul a spus că biletul acesta spune adevărul, trebuie imediat să plecăm la Arioneşti. Am plecat şi într-o oră şi ceva am fost la postul de jandarmi din Arioneşti. Ne-a ieşit înainte şeful secţiei de jandarmi. acesta ne-a spus că sînt adevărate faptele descrise în bilet: “Da, este adevărat, în ziua de… şeful postului de aici mergea pe drum şi a văzut, nu departe de sat, doi oameni stînd la masă şi i s-au părut suspecţi. Dacă vin de la Otaci, de ce n-au luat masa acolo?; dacă au plecat din Arioneşti, de ce n-au luat masa la Arioneşti? A luat arma de pe umăr şi s-a îndreptat spre dînşii. Unul a început să strîngă în grabă lucrurile, iar celălalt s-a sculat repede în picioare, a băgat mîna în buzunar şi a scos un revolver rusesc Nagore, întinzînd mîna să tragă în şef. Şeful, mai iute de mînă şi de ochi, a tras în mîna întinsă care a fost sfărîmată, iar revolverul a căzut jos. Cel rănit s-a predat, iar celălalt a fugit. Am intrat în tindă, unde pe paie zăcea un om. Ne-am uitat la el, tip de moldovean, învelit cu un suman. L-am întrebat cum îl cheamă şi mi-a spus că are două nume: unul adevărat şi unul secret, l-am spus că mă interesează numele adevărat. Mi-a spus că îl cheamă Alexandru Săcară, dintr-un sat moldovenesc de pe Nistru. L-am întrebat: “Ce s-a întîmplat cu dumneata aici, la Arioneşti?”. Omul aproape identic a repetat spusele şefului de secţie. L-am întrebat dacă intenţiona să tragă în şeful de post. — “Păi ce să fac dacă aşa mi-i slujba?”.
* în text este păstrată ortografia originalului.
Continuare în ediţiile viitoare.
Gheorghe I. Lupașcu, fost prefect al județului Soroca în anii 1929-1940
ÎNCEPUTUL SUBIECTULUI ÎL GĂSIȚI AICI:
