Eva s-a născut pe 14 martie și are 11 ani. Raportat la cât trăiește în medie un câine, ea poate fi considerată deja o bătrânică, ne povestește soroceanul Roman. Primele mele amintiri despre câini țin de o vârstă fragedă. Aveam un câine pe care îl iubeam nespus și care trăia împreună cu mama mea. Cu toate acestea, din motive necunoscute, mama a decis să-l dăruie unor oameni. De atunci, mi-am dorit enorm să am un câine, chiar dacă îmi era teamă de ei, deoarece am fost atacat de câteva ori în copilărie.
La vârsta de aproximativ 21 de ani, am văzut pe stradă un om care plimba un ciobănesc german și m-am îndrăgostit pentru tot restul vieții de această rasă de câini. Am început să citesc tot ce-mi cădea sub mână despre îngrijirea câinilor, eram convins, că dacă îmi voi lua un câine, trebuie să fiu foarte bine pregătit. Cel mai interesant lucru este cum am ales-o pe Eva. Am intrat în curtea oamenilor care vindeau pui mici de ciobănesc german și am ales-o pe cea mai grăsuță dintre toți. Am adus-o acasă în brațe, tot drumul ea mi-a dormit pe umăr. A fost amuzant că imediat ce a ajuns în casă, s-a urinat, semn că și-a marcat teritoriul. Bunica și bunicul s-au atașat foarte mult de ea, deși la început am avut temeri legate de bunicul, care suferea de astm și putea dezvolta alergii. Din fericire, nu au existat probleme în acest sens.
Odată cumpărasem un salam doctorskii, ieșisem eu până afară, ma întorc înapoi și văd așa un tablou amuzant, bunelul o tăiat o bucată mare de salam și o bucată muscă el, o bucată da la câine, o bucată lui, o bucată la câine … O relație bună s-a înfiripat între Eva și bunica. De fiecare dată când se revedeau după o perioadă în care bunica nu era acasă, Eva sărea cu labele în pieptul ei de bucurie.
Eva are gusturi culinare deosebite, iubește la nebunie roșiile. Este gata să facă orice pentru ele și chiar dacă îi pregătesc cele mai delicioase feluri de mâncare din carne, dacă nu am adăugat și roșii, ea refuză mîncarea. Mama obișnuiește când vine în vizită să ne aducă nuci, așa Eva a descoperit gustul acestora. În momentul în care mama pășește pragul casei, Eva bagă nasul în sacoșă și le caută. În timp, a dezvoltat o tehnică perfectă de a le sparge și a extrage miezul.
În copilărie, Evei îi plăcea să doarmă sub scaun în bucătărie. Într-o noapte, ne-am trezit din cauza lătratului și a zgomotelor puternice, care răzbeau de acolo. Probabil că visase ceva și dând din labe a răsturnat scaunul. S-a speriat foarte tare și timp de o săptămână nu a mai intrat în bucătărie, dacă zărea scaunul lătra cu furie la el. În plus, Evei îi plac foarte mult tapetele și cablurile. Oricare cablu sau priză reprezintă o adevărată atracție pentru ea și le roade cu mare pasiune.
Eva a suferit de demodicoză, o boală parazitară, și au fost momente în care am crezut că nu o vom mai putea salva. Nu existau medici veterinari în orașul nostru care să o poată ajuta, dar prin intermediul cunoștințelor am găsit un medic veterinar care, timp de două săptămâni, a reușit să o pună pe picioare cu ajutorul antibioticelor și a unor tratamente speciale. Acum, lunar, îi cumpăr medicamente de sute de lei, deoarece această boală nu poate fi vindecată complet, dar poate fi ținută sub control. Schimb medicamentele la fiecare an sau doi, deoarece boala devine imună la anumite medicamente. Am reușit să o salvăm și de cancerul uterin.
Eva este foarte bine dresată, am solicitat cursuri de apărare de la un chinolog cu experiență. Aceste cursuri au fost foarte utile, am avut 2 cazuri când am fost atacat și Eva m-a apărat.
Eva a călătorit foarte mult cu noi, am ajuns cu ea și în Turcia. Îi spunem “Evanghelina Călătoarea”. Deseori ne-am confruntat cu situația când companiile aeriene nu au permis îmbarcarea unui câine atât de mare. Iar când călătorim cu autobuzul cumpărăm bilete pentru 6 locuri, pentru a nu deranja ceilalți pasageri.
Cu un an în urmă, ni s-a alăturat în familie un alt membru, pisica Zoe. Ea pare a fi de rasă, posibil chiar hibrid, și este o pisică foarte frumoasă. Am găsit-o în curtea noastră rănită, probabil lovită de o mașină sau poate bătută. Avea labele din spate paralizate. Am decis să o luăm așa cum era, pentru a o ajuta să o punem pe picioare. Am dus-o la medic și am început tratamentul. După ceva timp, au apărut primele semne de însănătoșire, o lăbuță s-a restabilit, dar cealaltă, din păcate, nu a mai putut fi salvată.
Inițial, am hotărât să o dăruim cuiva, deoarece eu nu sunt foarte mare fan al pisicilor. Găsisem un băiat care a acceptat să o primească. După ce am dat-o, întorcându-mă acasă și mi s-a făcut foarte dor de ea. Până la urmă, l-am sunat pe băiat și i-am spus: “Nu te supăra, dă-mi-o înapoi, te rog.” După aceasta, i-am făcut operație și am sterilizat-o.
Eva a primit-o pe Zoe foarte bine și s-a oferit să o învețe toate “bazaconiile”. Acum, rod împreună cablurile și tapetele din casă. Jumătate din tapete sunt mâncate, iar pereții sunt găuriți. Într-un fel, ambele animale au dezvoltat aceleași gusturi pentru ștrengării.
Vreau să spun că în viața mea am înțeles că animalele sunt mult mai bune decât oamenii. Viața și comportamentul meu s-au schimbat mult după ce Eva și Zoe au apărut în familia noastră. Le iubesc nespus de mult și consider că viața lor are aceeași valoare ca și viața oamenilor.
