Elevii Gimnaziului „Dumitru Matcovschi” consideră că din cauza poluării apei/aerului și deșeurilor menajere, aruncate la întâmplare suferă calitatea vieții

0
304

După ce elevii de la Gimnaziul din satul Rubleniața s-au expus pe marginea problemelor, din cauza pexistenței cărora are de suferit calitatea vieții (vă reamintim că majoritatea a considerat că problema nr.1 în sat este evacuarea deșeurilor menajere), a venit rândul elevilor de la Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” din Soroca să se expună la aceeași temă.

   Astfel, în cadrul proiectului „Comunicare pentru schimbare”, implementat de Asociația Obștească „INFO DAVA”, în parteneriat cu Asociația Presei Independente și ziarul „Observatorul de Nord” , proiect care este parte a proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) elevii din clasele superioare a instituției menționate s-au expus părerile în cadrul unei dezbateri, care are drept scop aflarea opiniei tinerilor, dar și micșorarea, prin astfel de întâlniri, a distanței dintre autorități și cetățeni în ceea ce privește acțiunile comune de rezolvare a problemelor ce țin de calitatea serviciilor acordate populației. Cu părere de rău, nu întotdeauna autoritățile implică cetățenii în analiza și prioritizarea problemelor locale, iar  cetățenii, la rândul lor, nu manifestă inițiativă și nu sunt parte a procesului decizional la nivel local.

   Cei prezenți la dezbateri au fost de acord că rezolvarea problemelor ce țin de calitatea vieții se pot rezolva doar cu participarea deopotrivă a autorităților și a comunității. Este vorba de probleme care își pot găsi rezolvarea cu eforturi minime, dar insistente și permanente din partea tuturor. Or, astfel de probleme ca construcția Stației de epurare se rezolvă doar cu implicarea instituțiilor centrale ale statului, lucru care nu se poate spune și despre soluționarea problemelor care nu necesită eforturi financiare deosebite, dar mai degrabă responsabilitate și perseverență din partea tuturor.

   Participanților la dezbatere li s-a propus să identifice problemele localității care, în opinia lor, influențează negativ calitatea vieții. Astfel, 21 de persoane din cele prezente la dezbatere consideră că cea mai stringentă este problema deșeurilor menajere, după care urmează lipsa apei de calitate – 13 persoane și defrișarea spațiilor verzi…

   La finele dezbaterii, elevilor li s-a explicat cum pot participa la identificarea și soluționarea problemelor din comunitate prin utilizarea aplicației „Sesizează o problemă”.
AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și imple-mentează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din ca-drul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).


Articolul precedentCum Uniunea Europeană a “schimbat la față” nu doar Cetatea, ci și municipiul Soroca? / VIDEO
Articolul următorREȚETA DE ACASĂ: Salată de carne
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.