Elevii din Râșcani vor să fie luați în seamă

0
457

Cei mai activi elevi din 10 instituții de învățământ din raionul Râșcani au parte în ultimul timp de un șir de traininguri la care învață cum se pot implica în procesele decizionale în calitate de membri ai Consiliilor Elevilor. Ei au aflat mai multe despre cum se iau deciziile în instituțiile lor, dar și de către autoritățile publice locale.

Organizatorii trainingului, Asociația Obștească „Generația Viitorului”, și-au propus să ajute tinerii prin implicarea lor în viața comunitară. Accentul a fost pus în special pe generația Z, adică cei născuți după 1990 și până în 2005, tineri care sunt cei mai predispuși spre schimbări. „Caracteristica generației Z este că tinerii născuți în această perioadă se implică foarte puțin în activitățile tinerilor, se țin mult de valorile tehnologiei informaționale, trăiesc în lumea lor fără a acorda o atenție sporită comunității din care fac parte. Noi vrem ca acest entuziasm al tinerilor să-l direcționăm și să educăm într-un principiu mai activ și mai util pentru societate, să-i scoatem din rețelele de socializare, din Facebook și să-i aducem în comunitate pentru a se integra mai ușor în societate”, ne spune Denis Țurcanu, președintele AO „Generația Viitorului”.

Denis Țurcanu, președintele AO „Generația Viitorului”: „Caracteristica Generației Z este că tinerii născuți în această perioadă se implică foarte puțin în activitățile tinerilor, se țin mult de valorile tehnologiei informaționale, trăiesc în lumea lor fără a acorda o atenție sporită comunității din care fac parte. Noi vrem ca acest entuziasm al tinerilor să-l direcționăm și să educăm într-un principiu mai activ și mai util pentru societate, să-i scoatem din rețelele de socializare, din Facebook și să-i aducem în comunitate pentru a se integra mai ușor în societate”.

Astfel, în zilele de sâmbătă și duminică asociația adună acești tineri activi și-i instruiește ca ei să facă față provocărilor și să se implice, dar să nu se lase marginalizați. Proiectul „Generația Z” implementat de Asociația Obștească „Generația Viitorului” vrea să ofere tinerilor instrumentele necesare și accesul la informație, ca tinerii să fie mult mai activi, iar prin implicare să dezvolte o punte de legătură cu autoritățile publice locale.

Alina Dănilă, elevă la Liceul Teoretic “Silvian Lucaci” din orașul Costești: „Eu datorită acestui proiect finanțat de Uniunea Europeană am venit aici cu scopul de a înțelege termenul de democrație. Noi am aflat în cadrul acestui proiect despre Consiliul Elevilor din cadrul instituțiilor de învățământ și funcțiile acestuia. Nu știam despre activitatea acestuia, doar mici detalii scrise doar pe hârtie că acest consiliu există, dar funcțiile nu i le cunoșteam până a veni la acest training, unde m-am informat. Trainingul este util în dezvoltarea mea personală ca elev, în cadrul instituției mele. Eu învăț în Liceul Teoretic “Silvian Lucaș” din Costești și toate informațiile pe care le-am acumulat aici la acest training, în cadrul Proiectului “Generația Z”, voi transmit-o colegilor mei din clasa a XI-a. Noi suntem la o etapă de dezvoltare personală, aproape ajungem la majorat și noi trebuie să cunoaștem termenul de democrație, dezvoltare și dreptul nostru la vot”.  

„Prin prisma acestui proiect ne dorim să consolidăm capacitățile tinerilor în promovarea principiilor democratice, vrem ca acele Consilii Locale de Tineret să nu fie doar o structură formală, ci un consiliu foarte activ în societate și abilitățile civice ale acestor tineri să fie la nivel, deoarece până la moment se atestă o implicare foarte scăzută a tinerilor la activitățile publice din oraș, sat sau întregul raion Râșcani. În acest sens dorim ca tinerii să primească niște abilități mai ample în promovarea valorilor democratice și a activismului civic în societate. Pentru a se putea implica în scrierea și implementarea mai multor proiecte pentru comunitățile în care trăiesc și activează, să fie o societate mai activă de tineri”, mai consideră Denis Țurcanu.

Vadim Știrbu, elev la Liceului Teoretic „Eugen Coşeriu” din satul Mihăileni: „În cadrul acestei activități am învățat cum se implementează corect un proiect, cum atragem investiții în școala în care învățăm, care sunt obiectivele acestui proiect și ce beneficii poți avea din tot ce învățăm. Tinerii au alte viziuni, sunt tineri ai viitorului și pot schimba lucrurile mai bine, sunt mai aproape de generațiile mai mici și știu ce preferințe au ei. Tinerii din ziua de azi vor mai multe activități extracurriculare, vor mai multă distracție, refuză scrisul, mizează mai mult pe internet, iar proiectele din ziua de azi pot să-i ajute”.

Cristina Albot, elevă la Liceul Teoretic “Liviu Damian” din orașul Râșcani: „Eu sunt membru al Consiliului Local din Liceul Teoretic ”Liviu Damian” și vreau să fiu consilier fiindcă este important să facem legătura dintre tineri și administrația publică locală, fiindcă și ei sunt interesați ca noi să fim activi în societatea noastră. Noi la fel suntem interesați de asta, fiindcă știm că avem probleme cu care ne confruntăm, vrem să trăim mai bine și nu va face nimeni nimic decât noi înșine. Noi, dacă o să comentăm doar pe Facebook, o să rămânem doar cu viața pe Facebook. Dar acum învățăm a scrie proiecte și fiecare avem ideile noastre de implementare, de exemplu, noi vrem să realizăm un proiect care propune rezolvarea problemei bullyng-ului, în relațiile dintre elevi. Bullyng-ul este o manifestare a comportamentului agresiv al unor elevi contra acelor persoane care din careva considerente nu sunt încadrați în grup”.

Tinerii au fost captați de instruirile trainerilor și au fost receptivi la informațiile pe care le-au primit. Totodată, nu doar au ascultat, ci și au venit cu ideii și propuneri. Din cei aproape 70 de mii de locuitori ai raionului Râșcani, peste 26 de mii sunt persoane tinere, de până la 35 de ani, iar în același timp elevii și studenții nu au o structură care să-i reprezinte la nivel raional. Așa că în cadrul acestui proiect se dorește crearea și dezvoltarea Consiliului Raional al Tinerilor, care la Soroca și-a demonstrat activitatea și eficiența. Între timp însă asociația instruiește 1500 de tineri din raionul Râșcani, pentru a organiza votarea a 10 Consilii de elevi în instituțiile de învățământ din această regiune. 

Activitățile de la Râșcani sunt parte a Proiectului ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), care va oferi în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro Organizațiilor Societății Civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău. Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat. Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său
este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.


Articolul precedentCumpărăm telefoane originale, sau copiile lor mai ieftine?
Articolul următorSe apropie sărbătorile de iarnă, dar voi știți legenda „Ciorapului de Crăciun”?
Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.