În ultimul timp copiii noştri, urmând exemplul părinţilor, sunt tot mai captivaţi de televizor, computer, tablete şi telefoane mobile. Şi dacă la prima vedere ne-ar părea că desenele animate educative şi jocurile ce stimulează logica micuţilor le face doar bine copiilor noştri, nu este aşa. Specialiştii bat alarma, iar din cercetările acestora reiese că multe dintre problemele de dezvoltare ale tinerei generaţii ţin de utilizarea masivă a noilor tehnologii. Am discutat la această temă cu Olga Corbu, anterior logopedă în instituţia preşcolară nr. 17 din oraşul Soroca, care este licenţiată în pedagogie şi are masteratul în specialitatea “Psihologie socială și corecțională”.
− Pentru început spuneţi-ne, Vă rog, ce este mai rău pentru copii — televizorul, computerul, tableta sau telefonul mobil?
− Copiii trebuie ţinuţi cât mai departe de televizor, computer, tabletă şi telefon mobil, cărora noi le spunem micul ecran, toate sunt la fel. Prin exemplul nostru, al părinţilor, trebuie să le arătăm că totul trebuie să fie dozat. Totul are limite în viaţa asta, astfel că şi joaca la calculator ar trebui să presupună şi nişte limite. Specialiştii de la Academia Americană de Pediatrie au făcut un studiu şi recomandă ca până la vârsta de doi ani copiii să nu stea în faţa ecranelor. Alţi specialişti vorbesc chiar de vârsta de 5-6 ani, perioadă în care se formează procesele psihice, când totul este în formare. Pentru copiii care deja s-au deprins cu micul ecran se recomandă ca părinţii să le permită maximum două ore pe zi. Aici nu vorbim doar de copii, dar şi de adolescenţi, până când aceştia îşi formează personalitatea. Noi ne-am deprins să accesăm internetul din necesitate, pentru a scoate o informaţie, dar nu trebuie să-l folosim doar pentru jocuri sau schimbarea realităţii cu lumea virtuală.
− Dar ce probleme apar în urma petrecerii timpului în faţa micului ecran?
− Cu fiecare an creşte numărul copiilor cu probleme, şi anume probleme de limbaj, de comunicare, de comportament şi de relaţionare. Vorbesc de relaţiile între copii, dar şi între copii şi maturi. Copilul nu ştie a asculta, fiindcă el nu este deprins, la televizor sau calculator mesajul este cu o adresare non-personală unui public mai mare şi el nu o percepe ca o adresare personală. Este un monolog şi copilul nu ştie a discuta, a asculta şi a răspunde la întrebări. El ştie doar a monologa, că el trebuie să vorbească, să vorbească şi să vorbească. Eu cred că părinţii trebuie să-şi pună întrebarea, de ce copilul vorbeşte încontinuu fără ca să-şi dea seama că şi părintele vrea să-i spună ceva, vrea să-i răspundă la o întrebare. Copilul nu are răbdarea aceasta ca să aştepte până la sfârşit, trece la altă întrebare şi iar la alta, fără ca să pătrundă în esenţa celor spuse de părinte sau educator. Copiii privesc desenele animate, dar chiar şi din acelaşi film animat amuzant şi preferat de mulţi “Маша и медведь” (Maşa şi ursul — n.a.) copiii preiau numai comportamente hiperactive. Altceva desenul acesta animat nu învaţă. Comportamentul hiperactiv poate fi observat de părinţi atunci când copiii permanent sunt în mişcare. Ei şi atunci când mănâncă se mişcă, privesc televizorul şi se mişcă, toate jocurile sunt într-o mişcare haotică. Părinţii spun că aşa s-au schimbat vremurile şi de aceea copiii noştri sunt aşa. Nu de asta, ci de aceea că noi îi tratăm în felul acesta.
− De când s-au răspândit şi agravat aceste probleme ale copiilor?
− Problema are şi rădăcini mai vechi. Chiar şi societatea ne formează aşa că noi toţi suntem în goana după avere şi bani, vrem să avem tot ce este mai bun şi lăsăm restul undeva într-o parte. Copiii nu au un regim stabil, asta tot este o problemă foarte mare, cu toate că părintele spune că băiatul sau fetiţa nu a obosit, chiar dacă este ora 11, el poate să se culce la 12 sau la 1 noaptea. Dar aceasta este o problemă, copilul este capricios, fiindcă nu-şi poate manifesta corect emoţiile atunci când creierul este supraobosit. Am observat la cunoscuţii mei faptul că micuţii sunt puşi pe oliţă sau mănâncă numai în faţa televizorului. De aici apar problemele cu stomacul, diferite probleme de digestie. Consider că ar fi mai bine ca televizorul în timpul mesei să fie închis. Astfel copilul simte gustul mâncării, căci atunci când este pasionat de vizionarea desenelor animate ori a clipurilor video, el nu percepe mâncarea, totul este automat şi de aceea este afectată digestia.
− Unele desene animate difuzate la televizor sau găsite pe internet conţin violenţă. Sunteţi de părere că părinţii ar trebui să le filtreze?
− Părinţii trebuie să se informeze, fiindcă sunt unele desene animate făcute special să zombeze copii noştri, ca ei pe urmă să fie uşor supuşi zombării. Dacă este să vorbim de vârsta preşcolară cu care lucrez, copiii îmi spun că privesc des “Maşa şi ursul” şi Maşa pentru ei este un exemplu. Dar ce face ea în acest desen animat? Sare în sus, fuge, distruge totul în jurul ei şi totul este vesel şi frumos, iar nouă ne place şi copiilor la fel. Dar dacă analizăm, în acest film nu vedem nici un comportament care i-ar învăţa ceva pe copiii noştri. Este cu totul altceva decât povestea “Maşa şi ursul”, unde copiii sunt învăţaţi să fie ascultători, să nu plece singuri nicăieri.
− Dar cum credeţi, cât de mult ajută la consolidarea legăturii între părinţi şi copii poveştile spuse sau citite înainte de somn?
− Prin aceasta părinţii sunt puşi în situaţia să stea lângă copil, copilul îi simte prezenţa, simte că părintele i se adresează lui. Atunci când părintele îi citeşte povestea, copilul îşi imaginează totul pe bază la ceea ce aude. Dar privind desenele animate la televizor sau calculator imaginile se derulează atât de repede încât copilul nu reuşeşte să prelucreze toată informaţia. Şi atunci informaţia pe care a acumulat-o creierul rămâne mai mult în subconştientul nostru decât în conştientul care pune în mişcare gândirea şi logica. Specialiştii care au făcut mai multe experimente au dovedit că partea stângă a creierului este închisă atunci când noi privim televizorul sau jucăm la calculator, ea nu este activă. În schimb partea dreaptă este prea activă şi e supraîncărcată. Şi de aici apare iarăşi starea de hiperactivitate atunci când copilul iese din acea lume a ecranului. La aceşti copii acţiunea merge înainte de a se gândi.
− Cum putem în astfel de cazuri să revenim la normal, ce ar trebui să facă părinţii?
− Este mai complicat, dar dacă părinţii depun efort, problemele se rezolvă. Contează în primul rând regimul strict al copilului. La aceeaşi oră trebuie să se trezească, la aceeaşi oră să se culce şi să doarmă nu mai puţin de 8-9 ore pe zi. Pentru copiii până la vârsta de 6 ani foarte mult contează şi somnul de la amiază.
− Unii părinţi încurajează copiii să-şi creeze un cont pe reţelele de socializare. Credeţi că este un lucru bun?
− Poate este bine în cazul când copilul îşi poate face mulţi prieteni, într-un mod oarecare el comunică acolo prin mesaje. Dar în acest caz copilul trebuie să fie verificat şi controlat de părinţi, calculatorul trebuie să fie într-un loc accesibil, ca părintele să poată pe neaşteptate să tragă cu ochiul ce-i face odrasla în lumea virtuală. Însă ar fi bine ca să schimbăm lumea virtuală pe cea reală, iar pentru aceasta este necesară mai multă comunicare în familie. Dar şi alte activităţi bine structurate, copilul trebuie să aibă activităţi şi în afara programului şcolar de bază, cum ar fi şcoala muzicală, de pictură sau cea sportivă.
− Aveţi un exemplu propriu pe care-l puteţi da ca model altor părinţi sau apropiaţilor dumneavoastră?
− Eu am doi copii, fiica este în clasa a 6-a, iar băiatul în a 7-a. Ne străduim să facem limite, nu neapărat limite stricte, dar motivez copiii să facă şi alte lucruri pe lângă calculator. Aici părintele poate face acest lucru, anume el poate să-l motiveze să iasă afară să joace fotbal sau să plece la baschet ori să se implice în alte activităţi, doar ca să nu stea în faţa micilor ecrane. Însă foarte mult contează şi exemplul părintelui.
− O parte dintre părinţi, în special care stau mai mult pe acasă, nu consideră necesar să-i ducă pe copii la grădiniţă. Şi totuşi, cât este de necesară frecventarea instituţiilor preşcolare?
− Copilul, plecând la şcoală, dacă a frecventat anterior grădiniţa, ştie a comunica cu semenii, el se acomodează mai uşor la mediul nou după ce a simţit şi trecerea de acasă la grădiniţă. El învaţă a comunica atât şi cu maturii străini, cât şi cu semenii săi. Aici el învaţă a se juca, iar prin joc copilul se dezvoltă. Grădiniţa este foarte benefică.
− Aţi schimbat profesia de învăţător pe cea de logoped inclusiv şi pentru că aţi observat că unii copii vin de la grădiniţă cu tulburări de limbaj. Care este de fapt problema?
− O problemă este că unii educatori nu acordă atenţia cuvenită copiilor la care abia se porneşte procesul de tulburare de limbaj. În momentul formării limbajului educatorii se bazează mai mult pe copiii care vorbesc, care sunt activi, dar pe ceilalţi îi lasă într-o parte. Cu toate că prin exersare se poate corecta vorbirea de timpuriu. Eu mereu le spun educatorilor că foarte mult contează ca atunci când iau grupele mici de 3-4 ani să facă multe exerciţii cu mişcări articulatorii. Atunci când la vârsta de 5 ani copilul nu pronunţă unele sunete sau le înlocuieşte cu altele apar probleme psihologice, copilul înţelege că de dânsul râd. Aici trebuie de lucrat din punct de vedere psihologic.
− Apropo, la grădiniţă aveţi şi copii cu cerinţe educaţionale speciale. Este un lucru benefic ca aceşti copii să se dezvolte alături de semenii lor obişnuiţi, dar nu izolaţi?
− Pentru copiii cu probleme este foarte bine să se dezvolte alături de ceilalţi copii, au de la cine prelua exemple. Dar şi pentru copiii fără probleme este foarte bine să aibă alături astfel de persoane, fiindcă învaţă să fie empatici. Astfel ei se pot pune în situaţia copiilor cu probleme. Noi avem la grădiniţă 7 copii cu cerinţe educaţionale speciale şi ne este foarte greu, căci nu avem un specialist psiholog. Cu toate că am formare şi în psihologie, eu nu reuşesc pe lângă atribuţiile mele de logoped să fac şi psihologie, aici trebuie de lucrat separat cu părinţii şi copiii. Avem doi copii cu autism în două grupe diferite şi copiii fără probleme foarte bine i-au înţeles pe ei şi îi ajută să cunoască mai bine lumea. Fiindcă pentru copiii cu autism este foarte greu să perceapă ce este în jurul lor. Pentru ei este o problemă să intre într-o încăpere nouă sau să vadă o persoană cunoscută în altfel de îmbrăcăminte decât cea pe care o poartă în fiecare zi. Copiii obişnuiţi au sesizat acest lucru, îi ajută şi le lămuresc.
− Şi în final, care ar fi mesajul dumneavoastră pentru părinţi?
− Îndemn părinţii să se gândească la viitorul lor, căci dacă acum părinţii nu acordă copilului timpul necesar, pe urmă, când va deveni vârstnic, copilul tot aşa va spune: mie îmi este mai uşor să stau pe net decât să vin la mama şi tata să mai schimb o vorbă. Deci, atenţie, părinţi! Micul ecran vă depărtează de copil.
