Droguri sintetice, în valoare de 1.400.000 lei depistate la Punctul de Trecere a Frontierei Otaci

0
86

 De către Secția Investigații Criminalitate Transfrontalieră a Direcției regionale Nord a IGPF, sub conducerea Procuraturii or. Ocnița, în cadrul unei cauze penale au fost întreprinse un șir de măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penale, cu implicarea investigatorilor sub acoperire, în cadrul căreia a fost posibil de documentat activitatea criminală a unei grupări criminale cu tentă transfrontalieră, transmite border.gov.md

 Acest grup transporta ilicit prin contrabandă din Ucraina (țara în care se produc ilicit substanțele stupefiante) în R. Moldova, droguri sintetice, gestionând o platformă multinațională, care se concentrează pe furnizarea ilegală de soluții de comerț electronic clienților și vânzătorilor din întreaga lume, în vederea tranzacțiilor ilicite de substanțe stupefiante în special PVP, amfetamină, metamfetamină etc.

Sursele financiare dobândite din afacerea ilegală sunt acumulate prin utilizarea sistemelor de colectare și utilizare a dividendelor în arealul de DarkNet, DarkWeb, Malware etc.

Prin urmare, la 07.07.2024, la ora 02:00, în Punctul de Trecere a Frontierei „Otaci”, pe sensul intrare în R. Moldova, de către angajații Poliției de Frontieră a fost efectuat controlul unui automobil de model ,,Lincoln”. La volanul mașinii se afla un membru activ al grupării criminale documentate, bărbat în vârstă de 35 de ani, care transporta o cantitate de droguri sintetice, cu cantitatea totală de 2,0 Kg, valoarea căreia pe piața neagră constituie 1.400000 lei. Drogurile erau camuflate în cutii pentru jucării, conserve metalice și în ambalajul săpunului lichid.

Au fost efectuate în continuare un complex de măsuri speciale de investigații în scopul stabilirii tuturor figuranților, identificarea locurilor de depozitare a drogurilor, metodei de gestionare a activității criminale prin rețelele de socializare, având ca scop reținerea în flagrant a membrilor activi ai grupării criminale transnaționale, care își desfășoară activitatea criminală pe teritoriul R.Moldova, punând în circulație ilicită drogurile sintetice pe scară largă. Prin urmare, de către angajații Secției investigații criminalitate transfrontalieră a Direcției, în comun cu angajații Direcției investigații criminalitate transfrontalieră ai IGPF, a fost reținut unul dintre liderii grupării criminale, care la data de 05.07.2024 a sosit dintr-un stat al UE, prin Aeroportul Internațional Chișinău, pentru a organiza platforma de distribuire a drogurilor, depozitând cantități mari în locuri special destinate, ulterior fiind preluate de intermediari (microdileri) cu scopul realizării consumătorilor finali, prin metoda tăinuirii pachețelelor (закладка) în Moldova. Persoana reținută s-a dovedit a fi cetățean al Ucrainei, în vârstă de 25 de ani. Ultimul a fost arestat pe un termen de 30 zile și plasat în penitenciar.

În prezent investigațiile continuă, iar persoanele acuzate de săvârșirea infracțiunii sunt prezumate nevinovate atâta timp cât vinovăția lor nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


Articolul precedent„A ucis-o din iubire nebună”. Cum presa modelează percepțiile și stereotipurile legate de violența asupra femeilor
Articolul următorTransformând visurile în realitate cu Stîrcu Ala / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.