„Dacă vrei să ajungi rău — fă un bine!”

Cine a fost zilele acestea în satul Slobozia-Vărăncău a văzut, cu siguranţă!, cât de frumos este „părculeţul” amenajat în preajma Răstignirii din centrul satului, „completat” de un scrânciob, care nu poate lăsa indiferent pe cei maturi, darămite pe picii de la ţară, văduviţi (din cauza multiplelor probleme) de alte plăceri ale copilăriei. Semnificativ este faptul că acest colţişor de rai nu este rezultatul unor investiţii ale primăriei, ci al unui act de binefacere venit din partea familiei lui Gulica Valeriu şi Ludmila.

Puţini însă din acei care trec prin preajmă (din alte localităţi, bineînţeles, or de cei din sat nu poţi ascunde nimic) ştiu că gestul frumos al acestei familiei „le iese pe ochi”, cum zic moldovenii. „Am amenajat acest teritoriu cu permisiunea primăriei şi nu am urmărit nişte scopuri sau ambiţii personale. Ne-am gândit că ar fi mai bine ca în preajma Răstignirii, care a fost ridicată vreo şapte ani în urmă, să nu pască bobocii şi să nu crească spini, dar să fie sădite flori. Mi-am asumat această responsabilitate şi nu am cerşit de la nimeni nici un ban. Am adus şapte maşini mari cu pământ, am nivelat locul, l-am curăţat şi am sădit flori. Ulterior, am fost la nişte rude în satul Malcoci, raionul Ialoveni, unde am văzut un scrânciob pentru copii foarte frumos. M-am gândit atunci că ar fi bine să facem unul şi la Slobozia-Vărăncău şi astăzi mă bucur că „copia” este mai frumoasă decât „originalul”.

Mă doare însă că pe unii îi deranjează lucrările făcute de noi şi că am ajuns să fim implicaţi în scandaluri de tot felul. Problema constă în aceea că doamna Xenia Costin, care trăieşte în preajmă, se plânge că este deranjată, chipurile, de zgomotul pe care îl fac copiii care se dau în scrânciob. Trăim şi noi nu departe de părculeţ, dar nu am auzit gălăgie şi nu credem că există motive de a face din ţânţar armăsar… Dar şi mai mult mi se pare ieşit din comun faptul că doamna în cauză a chemat poliţia şi a învinuit de toate relele, şi nu cu cele mai decente cuvinte, şi nişte copii care trăiesc în preajmă, părinţii cărora sunt la muncă peste hotare. Ce o să creadă aceşti copii despre noi, cei adulţi, dacă unii astfel preţuiesc lucrurile făcute de oameni şi pentru oameni?

Petru BOȚOC, primarul comunei Vărăncău: „Printr-o decizie a Consiliului local au fost alocaţi cinci ari de pământ pentru amenajarea unui parc în preajma Răstignirii din satul Slobozia-Vărăncău, fără dreptul de privatizare. Scrânciobul despre care este vorba a fost instalat în acest perimetru, deci nu este nici o încălcare din partea familiei Gulica… În ce priveşte zgomotul pe timp de noapte, nu rămâne nimic altceva decât ca persoanele deranjate să apeleze la 902, or nimeni altul decât organele abilitate nu poate rezolva această problemă”.

Până la urmă, acest mic teritoriu amenajat nu este proprietatea cuiva, este un teren public cu toate consecinţele de rigoare”, ne-a relatat doamna Ludmila Gulica. Martori ai convorbirii noastre au fost şi copiii care, chipurile, „terorizează” mahalaua, dar nu le-am solicitat părerea (pentru a nu-i traumatiza o dată în plus), doar am citit în ochii lor o dezamăgire totală şi teama că… cineva ar putea să le ia scrânciobul. În schimb,am găsit-o pe doamna Xenia Costin la serviciu şi Domnia sa a ţinut să ne spună următoarele: „Nu am fost împotriva construcţiei scrânciobului, deşi consiliul local, din care face parte şi soţul meu, i-a permis doamnei Ludmila să amenajeze teritoriul din apropierea Răstignirii, dar nu să instaleze şi un scrânciob. Problema constă în aceea că nu ne putem odihni noaptea din cauza gălăgiei. Până târziu răsună muzica din maşini şi telefoanele mobile şi acest lucru ne deranjează. De altfel, de aceeaşi părere sunt şi alţi vecini. Eu am propus ca scrânciobul să fie instalat lângă stadionul sătesc, unde este loc şi unde nu deranjează pe nimeni, dar dacă s-a decis altfel, noi vom sesiza de câte ori va fi nevoie poliţia şi vor avea de suferit şi copiii, şi părinţii lor”.

Să admitem, prin absurd, că telefoanele copiilor de la Slobozia-Vărăncău sunt din cele mai performante şi fac un zgomot infernal, iar posesorii de automobile — doritori de a se da în scrânciob sunt nişte nesimţiţi, dar ce vină poartă în astfel de czuri familia Gulica? De ce o faptă demnă de urmat nu este apreciată la justa valoare şi de ce acel care face bine este mereu pus la stâlpul infamiei? Au nu cumva din simplul motiv că moldovenii noştri se conduc de o veche vorbă lipsită totalmente de duh: “dacă vrei sa ajungi rău — fă cuiva un bine!”…